Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
E Crăciunul. Prin Liturghia de la miezul nopţii am început să sărbătorim minunea care a avut loc acum mai bine de două mii de ani când, într-o noapte întunecată, pe câmpia Betleemului a strălucit lumina lui Dumnezeu. Şi îngerul a spus păstorilor care-şi păşteau acolo turmele: "Nu vă temeţi, că vă aduc o veste bună care va fi o mare bucurie pentru întreg poporul: Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos Domnul. Iată semnul după care îl veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle". Şi îngerului i s-a alăturat o mulţime de oaste cerească, lăudându-l pe Dumnezeu şi cântând: "Mărire în cer lui Dumnezeu şi pace pe pământ oamenilor de bunăvoinţă" (cf. Lc 2,10-14).
În acea noapte, într-un grajd din Betleem, sfânta Fecioară l-a născut pe Isus, Mântuitorul nostru. Acolo l-au găsit păstorii când au venit să i se închine.
Crăciunul este sărbătoarea cea mai încărcată de frumuseţe, de căldură, de semnificaţii. Fecioara cu pruncul, Iosif, păstorii, îngerii, magii ne vorbesc şi astăzi. Venim, aşadar, să-i aducem pruncului Isus, precum păstorii şi magii, închinarea noastră şi încercăm să reflectăm la misterul dumnezeiesc al întrupării lui Dumnezeu într-un copil.
1. Admirăm mai întâi minunatul plan al lui Dumnezeu. În copilul din Betleem vedem cum se împlinesc profeţiile.
Lecturile pe care le-am ascultat în timpul Adventului ne-au îndemnat la priveghere, la convertire şi la a da mărturie, într-un cuvânt, la pregătire pentru venirea lui Mesia. Ne-au călăuzit profeţii Isaia şi Miheia, sfântul Paul, Ioan Botezătorul, Fecioara Maria.
"O dacă ai sfâşia cerurile şi ai coborî" - a fost rugăciunea stăruitoare a Adventului care se împlineşte la Crăciun.
S-au citit profeţii din Vechiul Testament şi s-a arătat împlinirea lor în evanghelie.
Profeţii, precum aceasta: "Iată fecioara va rămâne însărcinată şi-l va naşte pe Emanuel, adică Dumnezeu cu noi" (Is 7,14), ne-au chemat să trăim în acea atmosferă de aşteptare dinaintea venirii lui Cristos.
Profetul Isaia a trăit cu şapte sute de ani înainte de venirea lui Cristos. El a văzut ţara cufundată în întuneric şi apoi a văzut lumina răsărind. Lumina era un copil, care se va naşte şi prin care Dumnezeu va veni la noi.
"Poporul care umbla în întuneric, spune profetul, a văzut lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul întunecat a strălucit o lumină... Căci un prunc ni s-a născut nouă, un fiu ni s-a dat nouă; semnul puterii este pe umerii lui. Numele lui este: «Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, principe al păcii»" (Is 9,2.6).
Este un plan al lui Dumnezeu. Sunt profeţii care se împlinesc la Crăciun. Se redescoperă astfel la Crăciun firul roşu care străbate întreaga Scriptură, şi anume că Dumnezeu nu i-a abandonat pe oameni după căderea lui Adam în păcat, ci a promis un Mântuitor. Profeţii au fost aceia care au îndreptat mereu privirile oamenilor spre viitor, când Dumnezeu avea să intervină trimiţându-l pe Fiul lui. Aşteptarea Vechiului Testament, a profeţilor, a drepţilor, a evreilor credincioşi îşi găseşte împlinirea în Cristos. "După ce Dumnezeu în trecut a vorbit părinţilor noştri prin profeţi, în multe rânduri şi în multe chipuri, în acest timp de pe urmă ne-a vorbit şi nouă prin Fiul" (Evr 1,1).
2. Cine este acela care s-a născut în Betleem? De ce s-a născut? De ce a venit la noi? Ce plan are Dumnezeu cu noi?
Pagina din Evanghelie, care s-a citit în dimineaţa aceasta, este istoria Crăciunului după sfântul Ioan: "Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi plin de har şi de adevăr. Şi noi am văzut slava lui". Acesta este Crăciunul... A vedea slava lui Dumnezeu în persoana lui Isus.
Sfântul Ioan nu se opreşte la păstori şi la magi... El merge mai departe. Să înţelegem şi să fim pătrunşi de măreţia lui Dumnezeu, sfântul Ioan vrea să ne ridice mai sus, să ne spună cine este acela care s-a coborât în umilinţa din grajdul Betleemului.
"La început era Cuvântul...". Primul lucru la care trebuie să ne gândim auzind acest text este că aşa începe Sfânta Scriptură: "La început Dumnezeu a creat cerul şi pământul", notează Cartea Genezei. E ca şi cum Ioan ne-ar spune că sărbătoarea de azi e o nouă creaţie, un nou început... Dar cine este copilul care a venit între noi? Este Cuvântul, Înţelepciunea lui Dumnezeu, ne spune evanghelia. Este lumina, este viaţa. Toate există prin el şi el luminează întunericul. El este cel primit de unii şi respins de alţii. Doar aceia care-l primesc devin copiii lui Dumnezeu.
3. Sunt lecţii importante pe care ni le descoperă naşterea lui Isus. După cum spunea sfântul Augustin, ieslea Betleemului nu este doar locul unde s-a născut Isus; este prima catedră de unde ne învaţă. Copilul încă nu ştie să vorbească şi deja ne ţine lecţii magistrale.
Lecţia iubirii. Crăciunul este sărbătoarea care ne vorbeşte despre intervenţia lui Dumnezeu în lumea noastră, despre venirea lui la noi cu lumină şi eliberare.
În copilul din Betleem noi îl vedem pe Dumnezeu aşa cum este: plin de iubire, de înţelegere, de iertare. Aici este minunea minunilor că ne putem apropia de Dumnezeu când ne apropiem de ieslea sfântă. Misterul întrupării, al venirii lui Dumnezeu la noi este atât de adânc încât nu-l pot pătrunde filozofii şi, totuşi, atât de simplu, încât îl pot înţelege şi copilaşii. Dumnezeu a venit între noi, pentru a ne ridica din rătăcirile noastre şi a ne îndrepta spre cer. El a venit să ne găsească, să ne întâlnească, să locuiască cu noi şi între noi. Ne întinde mâna, vrea să experimenteze durerile şi bucuriile noastre.
La ieslea în care stă culcat pruncul şi mai târziu pe cruce, unde Cristos va fi răstignit, descoperim infinita dragoste a lui Dumnezeu, care se coboară atât de jos şi care jertfeşte totul.
Lecţia umilinţei. Dumnezeu vine la noi sub forma unui copil ce se naşte într-un staul de vite, în locul cel mai lipsit de demnitate. Şi lucrul acesta poate să şocheze dorinţa noastră după măreţie, după spectaculos. Până acolo a coborât, încât a devenit accesibil fiecărui om din lumea aceasta.
Bunătatea lui Dumnezeu şi iubirea lui fără margini s-au manifestat prin umilinţă. A coborât în locul cel mai de jos, ca să-i ridice pe toţi la înălţimea cerului.
"În grota din Betleem Dumnezeu ni se arată ca un umil copilaş pentru a învinge mândria noastră. Poate ne-am fi închinat mai uşor în faţa puterii sale, în faţa înţelepciunii. Dar el vrea inima noastră, decizia liberă de a accepta iubirea sa. S-a făcut mic pentru a ne elibera de acea pretenţie umană de măreţie care vine din mândria noastră. S-a întrupat în mod liber pentru a ne face pe noi cu adevărat liberi, liberi de a-l iubi" (papa Benedict al XVI-lea).
În sărbătoarea de astăzi, admirăm, aşadar, minunatul planul al lui Dumnezeu, descoperim cum slava lui Dumnezeu este în pruncul care s-a născut la Betleem, înţelegem umilinţa, bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu.
Crăciunul este sărbătoarea răscumpărării şi în faţa acestui eveniment minunat atitudinea creştinului este aceea de recunoştinţă şi de bucurie: cerul s-a împăcat cu pământul; Dumnezeu a venit în mijlocul nostru.
Toate acestea le-a rezumat cu mult timp în urmă sfântul Ambrozie. El s-a întrebat: de ce a venit Cristos pe pământ? Iată răspunsul lui.
"Isus s-a făcut copilaş, pentru ca tu să devii un om perfect.
El a fost înfăşat în scutece, pentru ca tu să fii eliberat de lanţurile morţii.
A stat în grajd, pentru a te pune pe tine pe altare.
A venit pe pământ, pentru ca tu să atingi stelele
Şi nu a găsit loc, pentru ca tu să ai locuinţă în ceruri.
El, deşi era bogat, s-a făcut sărac,
Pentru ca noi să devenim bogaţi".
Este ziua lui Isus. Sărbătoarea Crăciunului ne vorbeşte despre acela care ne poate mântui: de Cristos. Maria şi Iosif şi astăzi mai caută un loc de poposire şi de adăpost pentru copilul Isus. Locul acesta poate fi familia şi, mai ales, inima fiecăruia. Pentru aceasta trebuie să i se deschidă larg uşa inimii şi să fie lăsat să intre. Acesta e sensul cuvintelor apostolului Paul care s-au auzit în noaptea de Crăciun: "Harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor. El ne învaţă să părăsim păcatul şi poftele lumeşti, pentru a trăi în lumea aceasta în cumpătare, dreptate şi pietate" (Tit 2,11-12).
"Creştinule, recunoaşte demnitatea ta! Tu ai devenit părtaş al naturii divine! Nu te întoarce la răutatea ta şi nu trăi coborându-te mai jos de demnitatea ta!" (papa Leon cel Mare)
Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
Acolo unde cineva găseşte timp să se roage sau să se cufunde în tăcere pentru a medita la cele petrecute la Betleem, la misterul naşterii lui Isus, acolo este cu adevărat Crăciunul. În casa unde oamenii în aceste zile îşi îndreaptă paşii spre biserică, pentru a-i cânta lui Cristos şi a-l lăuda pe el, acolo este cu adevărat Crăciunul. Acolo unde se sting duşmăniile şi-şi face loc iertarea, este Crăciunul. Acolo unde omul s-a hotărât să se lepede de viaţa lui de păcat, pentru a merge mai frumos şi mai drept pe drumul spre veşnicie, acolo se naşte Cristos.
E sărbătoarea lui Isus. Îngenunchem la ieslea în care s-a născut. Spre el ne îndreptăm să-i mulţumim şi să-i spunem despre noi, despre cei dragi ai noştri, despre împlinirile şi nereuşitele noastre, despre bucuriile şi tristeţile noastre, despre speranţele şi descurajările noastre... Le exprimăm pe toate acestea printr-o rugăciune.
"Preamărim atotputernicia ta, care ni se înfăţişează sub chip de prunc neajutorat, sărman, născut în afara cetăţii... Îţi mulţumim pentru delicateţea infinită cu care ne chemi din întunericul necredinţei şi al păcatului la lumina credinţei şi a vieţii noi în Dumnezeu. Îţi oferim inima şi te rugăm să o transformi tu ca să fie lăcaş vrednic de tine: curăţ-o prin căinţă şi smerenie, încălzeşte-o cu razele iubirii tale, lumineaz-o cu strălucirea credinţei şi întăreşte-o cu ancora statorniciei. Binevoieşte să te naşti în sufletul nostru şi să-ţi trăieşti în noi viaţa de ascultare plină de iubire faţă de Tatăl".
Iubiţi credincioşi, dragi ascultători, vă dorim să vă fie acest Crăciun: plin de lumină, de har, plin de viaţă nouă, de hotărâri sfinte, de bucurie, mai ales acolo unde este suferinţă, boală şi întuneric. Să se nască Isus în fiecare casă şi în fiecare suflet. Amin.
