"Un prunc ni s-a născut, un fiu ni s-a dat; şi domnia va fi pe umerii lui şi numele lui va fi vestitorul marelui sfat".
Este ziua lui Isus, iubiţi credincioşi, dragi ascultători. Cristos s-a născut pentru noi. Veniţi să-l adorăm!
Este Crăciunul, naşterea Mântuitorului Isus Cristos. Să mergem cu gândul pentru câteva clipe acolo, la Betleem, unde s-a născut Isus. Să privim cerul care s-a deschis, îngerii care au cântat şi au anunţat păstorilor: "Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul" (Lc 2,10-11). Să ne imaginăm păstorii care au părăsit turmele lor şi s-au dus la locul unde s-a născut Isus. Să ne gândim la magii care au venit din depărtare ca să i se închine şi să-i ofere daruri. Să ne gândim la Iosif şi Maria care sunt lângă prunc. Să luăm în considerare sărăcia în care s-a născut Isus...
Făcând aşa, inima ţi se umple de recunoştinţă, de emoţie, de fior sfânt.
Ce înseamnă Crăciunul? Ce ne spune nouă, celor de azi?
Sărbătoarea Crăciunului ne cheamă în primul rând la bucurie.
Dumnezeu este cu noi, este între noi. E bucuria prezenţei lui Cristos în mijlocul nostru.
Tatăl unui băieţel a trebuit să plece pentru un timp departe de casă, la muncă. Vorbea la telefon în fiecare zi cu mama băiatului şi cu el. Într-o zi, copilul a izbucnit: "Te vreau pe tine, nu mi-ajunge vocea ta. Nu vreau doar vocea ta..." Tatăl şi-a dat seama că băiatul tânjeşte după el. A venit acasă... Copilul i-a sărit în braţe: "Ce bine că eşti aici, cu mine", a exclamat el.
Mii de ani Dumnezeu a vorbit oamenilor cu vocea lui, prin vocea profeţilor... La un moment dat, la împlinirea timpurilor, Dumnezeu a voit să fie cu noi şi l-a trimis pe Fiul său... Prin întruparea lui Isus Cristos, noi îl avem pe Dumnezeu cu noi.
De aceea a doua lectură de azi, din Scrisoarea către Evrei, ne spune: "După ce Dumnezeu în trecut a vorbit părinţilor noştri prin profeţi, în multe rânduri şi în multe chipuri, în acest timp de pe urmă ne-a vorbit şi nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate şi prin care a făcut lumea" (Evr 1,1-2).
Veacuri la rând poporul ales l-a aşteptat pe Mesia. Oamenii au tânjit de dor după el. Crăciunul înseamnă că Dumnezeu împlineşte dorul omenirii de a fi cu el. Parcă auzim glasul lui Isaia şi vedem astăzi împlinite cuvintele lui: "Iată, fecioara va rămâne însărcinată şi-l va naşte pe Emanuel, adică Dumnezeu cu noi" (Is 7,14). Crăciunul înseamnă "Dumnezeu cu noi".
Ar trebui să ne lăsăm copleşiţi de bucurie şi recunoştinţă şi să spunem: "Ce bine că eşti aici, că ai venit între noi, că te-ai făcut una cu noi, că ai lăsat cerul tău pentru ca oamenii să te poate atinge, să dea mâna cu tine, să stea de vorbă cu tine, să te vadă, să stea cu tine... Cu tine vedem cerul mai clar şi coboară frumuseţea în sufletul nostru".
Dorul după Cristos este împlinit. Într-o zi, Isus avea să le spună ucenicilor: "Fericiţi ochii care văd cele ce vedeţi voi. Căci vă spun: mulţi profeţi şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi şi n-au auzit" (Lc 10,23-24).
Evanghelistul Ioan exprimă bucuria şi bogăţia Crăciunului prin alte cuvinte: "Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi şi noi am văzut slava lui, slava unicului-născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr... Noi toţi am primit din plinătatea lui har peste har" (In 1,14.16).
Mântuitorul nostru, preaiubiţilor, s-a născut astăzi: să ne bucurăm! - îndeamnă sfântul Leon cel Mare într-o predică.
"Nu este loc pentru tristeţe atunci când se naşte viaţa; aceasta, după ce a învins teama de moarte, ne dă bucuria promisă din veşnicie. Nimeni nu este ţinut departe de această bucurie, căci motivul bucuriei este acelaşi pentru toţi.
(...) Să tresalte de bucurie sfântul, căci se apropie de triumf.
Să se bucure păcătosul, căci i se oferă iertarea.
Să prindă curaj păgânul, căci este chemat la viaţă.
Iată împlinirea timpurilor, hotărâtă în profunzimea de nepătruns a planului divin: Fiul lui Dumnezeu şi-a asumat natura neamului omenesc pentru a-l reconcilia cu Creatorul său şi, astfel, diavolul, inventatorul morţii, să fie învins prin aceeaşi natură pe care o învinsese" (din "Predica 1 la Naşterea Domnului" a sfântului Leon cel Mare, papă).
Aşteptarea poporului ales e împlinită la Crăciun. Ziua de azi e invitaţie la bucurie şi recunoştinţă, la a-i cânta Mântuitorului împreună cu îngerii: "Mărire în cer lui Dumnezeu şi pace pe pământ oamenilor". E o invitaţie să ne unim cu bucuria păstorilor care vin să-l vadă, cu bucuria magilor care, sosind de departe, îl găsesc, cu bucuria Mariei, cu bucuria lui Iosif.
În acelaşi timp, nu putem să nu observăm că în evanghelie este şi o umbră de tristeţe. Aceasta este exprimată prin cuvintele: "La ai săi a venit şi ai săi nu l-au primit" (In 1,11).
Era un copil, singur la părinţi. Era la facultate şi nutrea în inimă dorinţa de a ajunge misionar. Era lumina părinţilor lui. Îl iubeau şi ţineau la el ca la ce aveau ei mai scump. Un accident însă i-a pus capăt vieţii. Durere, înmormântare, lacrimi. Au trecut câteva săptămâni şi părinţii nu-şi mai reveneau. Fiecare lucru, fiecare carte de-a băiatului amintea de el. Au început să se ocupe de lucrurile rămase: obiecte, cărţi, CD-uri, haine. Fiecare evoca amintiri... Tatăl s-a gândit că hainele ar putea fi de folos cuiva. Le-a selectat, le-a împachetat şi cu inima pustie, cu durerea în suflet a intrat în secretariatul unui centru de colectare al unei organizaţii umanitare. Dorea să le dăruiască, să fie ca un dar din partea fiului. Doamna de la ghişeu abia i-a aruncat o privire şi cu un gest de plictiseală i-a zis: "Acolo", arătând spre celălalt colţ al încăperii. Tatăl mărturiseşte: "Îmi venea să strig, să spun: «Sunt ale fiului meu, nu vă daţi seama, sunt un dar», dar am realizat că nu pot să explic asta. Cine ar fi înţeles?" Şi continuă tatăl: "Le-am aşezat cu grijă în colţ şi am ieşit în grabă ca nu cumva să-mi vadă cineva plânsul. Aveam sufletul răvăşit şi pustiu".
Când Dumnezeu a hotărât să ne trimită darul său din ceruri, pe Isus Cristos, întrebarea era: Unde să vină Mântuitorul? "Într-un colţ, acolo", a fost răspunsul. Într-o cetate mică, cea mai mică cetate, Betleemul din Iudeea. Şi acolo s-au găsit alţii şi au spus: "Nu este loc în casa de poposire"; într-un colţ, în afară, în grajd, acolo e loc să vină el.
După vreo treizeci şi ceva de ani Isus este în faţa lui Pilat. După ce este eliberat Baraba, Pilat întreabă: "Ce să fac cu Isus, care se numeşte Cristos?" (Mt 27,22). Vine răspunsul mulţimii: "Să fie răstignit", să fie pus într-un colţ, pe cruce....
Câteva ceasuri mai târziu era dat jos de pe cruce. Unde să fie pus? Acolo, într-un colţ, într-un mormânt care nu era al său, vine răspunsul.
Înţelegem acum tristeţea din cuvintele: "La ai săi a venit şi ai săi nu l-au primit" (In 1,11)?
Dumnezeu însă a avut un alt plan. Despre cetatea aceea mică, prin profetul Miheia, exclamă: "Şi tu, Betleeme, pământ al lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între locurile de seamă ale lui Iuda, căci din tine va ieşi un conducător, care va păstori poporul meu Israel" (Mih 5,2).
Şi de atunci, de două mii de ani, Domnul caută să vină în vieţile oamenilor, în casele lor, în familiile lor. Unii dintre ei îl aşază în colţ, undeva în margine; în vitrinele magazinelor, pe străzi... tot mai departe, dar nu în viaţa lor, nu în casele lor. Împodobim brazii, dar uităm să ne împodobim sufletul. Aprindem multe lumini, dar nu ne aprindem inima ca să ardă pentru el. Pentru câteva zile ascultăm colinde în loc de manele, dar amânăm să facem din viaţă un cântec de laudă.
Or, Crăciunul este o invitaţie să-i facem loc lui Cristos în casele noastre, în familiile noastre. Să se petreacă ceea ce exprimă evanghelia: "Tuturor celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat putere să devină copii ai lui Dumnezeu, copii născuţi nu din sânge, nici din dorinţă trupească, nici din voinţă omenească, dar născuţi din Dumnezeu" (In 1,12-13).
Crăciun. Păstorii au trebuit să asculte glasul îngerului, să părăsească turmele lor, să vină să-l vadă: bucuria le-a fost mare.
Magii au trebuit să părăsească ţara lor, să străbată un drum lung şi să urmărească o stea, să vină să-l descopere acolo unde s-a născut.
Maria şi Iosif au trebuit să părăsească Nazaretul pentru a împlini voinţa Domnului, apoi s-au bucurat de prunc.
Dacă dorim să fie Crăciunul cu adevărat, asemenea păstorilor vom avea de părăsit câte ceva: turmele noastre, obiceiurile, comodităţile noastre, pentru a-l întâlni pe el. Poate că unii vom avea de imitat pe magi: să găsim drumul spre biserică şi să ne desfacem comorile pentru a-i oferi Mântuitorului viaţa noastră. Sau poate va trebui să-i imităm pe Iosif şi pe Maria, mai atenţi la glasul lui Dumnezeu.
Există o întrebare care ar trebui să sape în adâncul conştiinţelor şi pe care deja cu multe secole în urmă şi-au pus-o Origene, sfântul Augustin, sfântul Bernard, iar mai recent a fost reluată de predicatorul Cantalamessa. Iată întrebarea: "La ce-mi foloseşte faptul că Isus Cristos s-a născut odată la Betleem din Maria, dacă nu se naşte din nou prin credinţă în inima mea?"
Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
E Crăciunul. E bucurie. E chemare la a-l întâlni pe Cristos, la a-l aduce în centrul vieţii.
Când veţi fi astăzi în jurul mesei - soţ, soţie şi copii - sau veţi fi cu prietenii în jurul bradului sau poate că nu aveţi brad şi nici nu vă permiteţi o masă mai bună sau sunteţi singuri acasă, în închisoare, în spitale sau pe patul de suferinţă, lăsaţi ca vieţile să vă fie inundate de frumuseţea şi de căldura Crăciunului. Aprindeţi-vă inima de drag pentru Mântuitorul.
"Doamne Isuse, - este notat într-o rugăciune - astăzi te vedem copil, te primim cu bucuria cu care se primeşte un copil. Tu începi să luminezi viaţa, trecutul şi viitorul nostru. Datorită ţie totul devine luminos. Nimic nu ne mai întristează, pentru că tu eşti cu noi! Şi am dori să fii în casele noastre, în familiile noastre şi în vieţile noastre!" Amin.
