Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Liturghia de azi, din duminica a treia a Adventului, inundă duhul nostru cu mesajul repetat că Isus se află aproape, pe punctul de a sosi, că eliberarea nu-i departe şi va fi o mare bucurie pentru toţi credincioşii.
Această a treia duminică din Advent atrage privirea noastră spre Crăciunul care este de acum aproape. Nu putem să ne lăsăm cuprinşi de oboseală; nu ne este permisă nicio formă de tristeţe, chiar dacă am avea motiv din cauza atâtor preocupări şi a multiplelor forme de violenţă din jur. Venirea Domnului trebuie să umple inima noastră de bucurie.
Reflectăm astăzi asupra a trei puncte: bucurie, identitate, cunoaştere.
1. Privim coroana de Advent: s-a aprins a treia lumânare. Crăciunul este aproape. Este duminica bucuriei, numită altădată Gaudete de la primul cuvânt în limba latină al cântării de intrare la Sfânta Liturghie, luată din Scrisoarea apostolului Paul către Filipeni: "Bucuraţi-vă mereu în Domnul: iarăşi vă spun: bucuraţi-vă" (Fil 4,4-5).
Ce fel de bucurie? Îndemnul la bucurie poate părea ciudat. Privind în jur, găsim puţine motive pentru a ne bucura. Este suficient să deschidem un ziar, să vedem sau să ascultăm un jurnal: criză economică, şomaj, violenţă, decădere morală, moartea celor de lângă noi.
Pe de altă parte, falsa senzaţie de fericire provocată de lucruri nu înseamnă bucurie. Semnele apropierii Crăciunului sunt evidente pe străzile şi în casele noastre. Curăţenie, cumpărături. Au apărut lumini şi brazi. Oamenii se gândesc la cadouri. Peste tot se aud colinde. Apostolul nu ne îndeamnă la o bucurie superficială sau emotivă, nici la acea bucurie a bunurilor pe care le cumpărăm.
Există o bucurie mai profundă al cărui gust suntem chemaţi să-l descoperim. O bucurie care ne atinge inima, în timp ce-l aşteptăm pe Isus care deja a venit să aducă lumii mântuirea. Bucuria inimii, bucuria dinăuntru care ne duce înainte şi ne dă curaj. Domnul vine, vine în viaţa noastră ca eliberator, vine ca să ne elibereze de toate sclaviile. El ne arată drumul fidelităţii, al răbdării şi al perseverenţei, iar la întoarcerea sa bucuria noastră va fi deplină.
Motivul bucuriei este faptul "că Domnul este aproape". Ne bucurăm, pentru că Isus este Emanuel, Dumnezeu cu noi. Să ne gândim că aproape de prima venire a lui Isus au tresăltat de bucurie Elisabeta, Zaharia, Iosif, Maria, îngerii, Simeon, chiar şi Ioan Botezătorul încă înainte de a se naşte, apoi păstorii, magii, etc. Toţi, cu excepţia celor care stăteau departe de Dumnezeu şi, asemenea lui Irod, nu voiau să ştie de Isus.
"Aveam 12 ani", povesteşte cineva, "când am fost condus la părinţii trapişti de la Tre Fontane. Acolo se afla un călugăr bătrân pe nume Abel. El era totdeauna vesel şi bine dispus. Cineva, privind la viaţa austeră în care trăiau cei din mănăstire, l-a întrebat: «Cum puteţi fi atât de liniştit şi de bucuros cu toată austeritatea pe care o trăiţi?». «Dumnezeu este izvorul bucuriei şi cine este unit cu el este totdeauna bucuros», a fost răspunsul".
"Dumnezeu este izvorul bucuriei". Mesia anunţat de profeţii care se citesc în Advent este cel a cărui venire istorică o celebrăm la Crăciun, atenţi fiind la venirea lui spirituală continuă, în fiecare zi, până la întoarcerea în slavă.
Semnele externe (luminile, brazii, cadourile) ar trebui să ne cheme să-l primim pe Domnul care mereu vine şi bate la uşa noastră, bate la inima noastră, pentru a veni aproape de noi; ne invită să-i recunoaştem paşii printre aceia ai fraţilor care trec pe lângă noi, în special cei mai slabi şi nevoiaşi.
Timpul Adventului, timp de veghere, de rugăciune şi de fapte bune, vrea să trezească astăzi în sufletul nostru sentimente de bucurie şi de pace. Este bucuria care vine din comuniunea cu Domnul, din rugăciune, din ascultarea cuvântului, din primirea sfintelor taine şi din ajutorarea celor de lângă noi.
2. Am putea apoi să medităm la întrebările din evanghelie. Sunt multe întrebări în evanghelia de astăzi: este o evanghelie a întrebărilor. Nu mai puţin de cinci întrebări sunt presărate între versete, şi am putea să o numim totodată şi o evanghelie a dialogului, întrebările şi răspunsurile sunt în cele din urmă despre Cristos.
"Cine eşti?" - o întrebare esenţială pentru cel care-l caută pe Cristos, atunci ca şi acum.
Tu cine eşti? Ce spui despre tine însuţi?
Ioan, am auzit în evanghelie, a avut un răspuns: "Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiţi calea Domnului". Isus este Cuvântul; Ioan este glasul; Isus este lumina; Ioan este lampa... O spune însuşi Mântuitorul: "El era făclia care arde şi luminează, iar voi aţi voit să vă bucuraţi un ceas la lumina lui" (In 5, 35).
Tu cine eşti? O întrebare la care ar trebui să răspundem. Ne-au spus-o mulţi la şcoală, în ziare, în cărţi: eşti un joc al întâmplării oarbe, nu eşti decât o clipă care zboară: azi eşti şi mâine nu mai eşti.
Cine eşti tu? De când ai văzut odată cerul înstelat au şi răsărit întrebările: cine sunt eu? De unde vin? Unde merg? De ce sunt aici? Ce rost am?
Cosmonauţii americani, ca să ajungă să fie selectaţi printre aceia care au zburat pe lună, au trebuit să dea examene de inteligenţă deosebite. La unul dintre testele care li s-au dat li s-a cerut să dea 20 de răspunsuri la întrebarea "Cine sunt eu?". Au răspuns: eu sunt fiu, sunt tată, sunt nepot, sunt soţ, inginer etc.
Cine sunt eu faţă de ce? Faţă de părinţi sunt fiu, faţă de bunici: nepot, faţă de ţară: român, faţă de munca desfăşurată pot fi inginer, medic, profesor. Răspunsurile depind de existenţa punctului de referinţă şi sunt valabile pentru o vreme. Sunt nepot atât cât îmi trăiesc bunicii, iar meseria, gusturile mi le pot schimba.
Dar cine sunt eu raportat la veşnicie? Dacă vrem cu adevărat să ştim cine suntem, trebuie să încercăm să ne definim în raport cu Dumnezeu. Să mă aşez în faţa lui şi să-mi răspund: faţă de Dumnezeu cine sunt eu?
De răspunsul la această întrebare depinde cum se va desfăşura viaţa mea. Dacă răspunsul va fi: "Nu ştiu cine sunt" sau "Totul e aici pe pământ, iar eu sunt ca un abur care mâine nu va mai fi", atunci mă voi conduce în viaţă după zicala: "Să mâncăm şi să bem că mâine vom muri...?" sau după vorba "Ce-o fi om vedea...".
Dar răspunsul poate fi altul. Ştiu cine sunt, sunt fiul lui Dumnezeu, templu al Duhului Sfânt, frate cu Isus Cristos, un vas de lut în care Dumnezeu a găsit cu cale să toarne har. Cine sunt eu? Unul care a primit de atâtea ori iertare, un bulgăre de pământ invitat să împărăţească cu el acolo, în slavă..., moştenitor al împărăţiei...". Cine va avea astfel de răspunsuri va încerca să facă din viaţa lui un imn de laudă adus Creatorului.
E timpul Adventului. În curând va fi Crăciunul. Ce răspuns dai la întrebarea: cine eşti tu? Un răspuns trist: sunt fără Dumnezeu. Sau unul plin de speranţă: sunt cu Dumnezeu şi caut să-l slujesc.
3. Aşadar, Liturghia de astăzi ne invită să medităm la bucurie; să răspundem la întrebarea: cine sunt eu? În al treilea rând, am putea să medităm din evanghelia de azi la cuvintele lui Ioan Botezătorul: "În mijlocul vostru este acela pe care voi nu-l cunoaşteţi". Cum adică se afla în mijlocul oamenilor din poporul ales şi ei nu-l cunoşteau? L-au aşteptat veacuri de-a rândul, au ascultat profeţiile, s-au rugat, au suspinat şi acum când el era în mijlocul lor nu-l cunoşteau... Ce-i făceau pe ei să nu-l cunoască? Unii erau prea obişnuiţi cu profeţiile. Alţii şi-au făcut o idee despre Mesia care nu corespundea realităţii...
La sosirea lui Isus, lumina lumii, unii l-au primit cu credinţă, în timp ce alţii au preferat să rămână în întuneric.
Sunt valabile oare şi pentru noi cuvintele lui Ioan Botezătorul: "În mijlocul vostru este acela pe care voi nu-l cunoaşteţi?".
"Mă întorceam de la un antrenament de baschet", povesteşte un tânăr. "Prietenul meu mi-a spus să merg în seara aceea la el. M-a luat cu maşina. Era deja întuneric când am ajuns la casa acestuia. Eu am coborât primul şi am deschis poarta. Ne-a întâmpinat tatăl său. Tatăl prietenului meu făcuse şi el baschet. Era înalt, lat în spate, un om voinic, care-ţi trezea teamă numai când îl vedeai. M-am trezit cu lumina lanternei în ochi. «Cine eşti?», m-a întrebat. Am îngheţat. Ce să-i spun? Nu-l cunoşteam, nu mă cunoştea... Aşteptam ca prietenul meu să spună ceva, dar el întârzia. «Cine eşti?», am auzit din nou întrebarea. Mi-am zis numele şoptit. Într-un final prietenul a deschis gura: «Tată, eu sunt, iar el este prietenul meu. Este totul în ordine». Lumina lanternei s-a stins şi am auzit glasul blând al tatălui, după ce ne-a deschis uşa: «Bine aţi venit. Intraţi. Trebuie să vă fie foame... Mâncarea este în bucătărie». Pentru că îl cunoşteam pe fiul lui am fost tratat ca unul al casei".
Astăzi Ioan Botezătorul ne spune acelaşi lucru: este important să-l cunoaştem pe Fiul lui Dumnezeu. Aşa vom fi trataţi ca unii ai casei şi vom fi invitaţi la cină. Dacă îl vom cunoaşte pe Fiul, vom avea parte de toate harurile şi binecuvântările spirituale. Se apropie Crăciunul şi este important să-l cunoaştem pe Cel care a venit în mijlocul nostru cu mai bine de două mii de ani în urmă. Să-l cunoaştem pe cel care vine la noi la fiecare Liturghie. Cristos este în mijlocul nostru şi putem risca să nu-l ştim dacă nu-l căutăm în locurile unde poate fi găsit. Să nu uităm: la Liturghie, în rugăciune, în a-i ajuta pe cei de lângă noi, aşa îl putem cunoaşte pe el.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Crăciunul este aproape. Încă mai este timp să ne pregătim inima pentru naşterea lui Isus. Avem ocazia de a face din Crăciunul de anul acesta o dată specială, diferită de cea din anii anteriori. Încă mai putem să reflectăm asupra comportamentelor noastre pentru a le îmbunătăţi, pentru a ne întoarce, pentru a căuta scaunul de spovadă, pentru a lua hotărâri bune. În acest demers ne vor ajuta, cu siguranţă, meditaţia la bucuria adevărată, răspunsul la întrebarea: tu cine eşti, şi reflecţia la cuvintele lui Ioan: "În mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi". Amin.
