Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Pe posturile de televiziune există multe spectacole care prezintă diferite talente şi oameni talentaţi, cum ar fi Românii au talent sau Vocea României. Chiar şi corul care animă în această dimineaţă celebrarea euharistică, "Juvenes ecclesiae", a participat la un astfel de concurs.
Privind în lumea noastră, observăm mai multe feluri de creştini: anonimi, superficiali, delăsători, nepracticanţi, creştini de Crăciun şi de Paşti. Am putea vorbi, oare, şi de creştini talentaţi? Slavă Domnului, da! Avem şi mulţi creştini talentaţi, creştini care sunt nişte artişti în maniera lor de a-şi trăi credinţa.
Haideţi să pătrundem în universul sacru al lecturilor proclamate la această Sfântă Liturghie, a doua din timpul Adventului, şi să descoperim astfel de talente, adică oameni care răspund cu bucurie chemării lui Dumnezeu, indiferent de preţul pe care îl au de plătit pentru credinţa lor.
Prima lectură de astăzi prezintă mesajul unui profet care, cu talentul său în a transmite şi interpreta cuvântul lui Dumnezeu, anunţă un mesaj de mângâiere poporului evreu: robia va lua sfârşit, se vor putea bucura de libertate de acum, slava Domnului se va arăta.
Iar sfântul apostol Petru, în lectura a doua, prevesteşte că la sfârşit se va schimba ceva. La reîntoarcerea lui Cristos, lumea va fi refăcută total, va fi reînnoită.
Protagonistul evangheliei de astăzi este sfântul Ioan Botezătorul. El ne este un ghid în acest timp al Adventului: "Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui". Despre Ioan Botezătorul, însuşi Mântuitorul a afirmat că este fără egal între cei născuţi pe pământ. Ioan Botezătorul s-a născut într-un sat din munţii Iudeii, într-o familie de oameni credincioşi, Zaharia şi Elisabeta, oameni care îl aşteptau din toată inima pe Mesia. Copilul s-a născut în mod providenţial, a fost un copil născut prin făgăduinţă, având în vedere vârsta înaintată a părinţilor. De aceea, venirea pe lume a copilului a însemnat nu doar bucurie, ci şi o mulţime de probleme. La vârsta lor de bunici, Zaharia şi Elisabeta trebuiau să îndeplinească rolul de părinţi, ceea ce nu era uşor.
Devenit adult, locuinţa şi-a ales-o într-o regiune singuratică, în mijlocul dealurilor pustii, cu poteci sălbatice şi peşteri stâncoase. Dar era dorinţa lui să sacrifice bucuriile şi strălucirea vieţii, pentru disciplina aspră a pustiului. Aici mediul înconjurător era favorabil obiceiurilor de simplitate şi de lepădare de sine. Neîntrerupt de zgomotele lumii, el putea să studieze aici învăţăturile: naturii, ale revelaţiei şi ale Providenţei. Era atât de stăpân pe puterile fizice şi intelectuale încât nici oamenii, dar nici Satana, nu-l puteau clinti din integritatea sa. Ioan Botezătorul rămânea neclintit asemenea munţilor din jurul său. Dacă am face o sumă a renunţărilor sale, am afla că Ioan Botezătorul a renunţat la preoţie - tatăl său fiind preot -, căsătorie, respectiv la o viaţă normală de familie, la prieteni şi la titlul de profet. După ce a fost recunoscut de popor ca fiind un profet trimis de Dumnezeu, în momentul în care Domnul Isus a început să crească în popularitate, Ioan Botezătorul a recunoscut cu umilinţă: "Trebuie ca el să crească, iar eu să mă micşorez".
La un concert de muzică, la final, dirijorul îl felicită pe instrumentistul care a cântat la vioara întâi: "Niciodată nu veţi vedea pe afişul care anunţă vreun spectacol, numele celui care face vioara a doua. Acesta se pierde în marea masă a celor care compun formaţia de cântăreţi, deşi rolul lui nu e deloc neglijabil".
Dirijorul unei vestite orchestre simfonice a fost întrebat odată la care instrument este mai greu de cântat. După ce s-a gândit o clipă, a zis: "Vioara a doua. Pot găsi o mulţime de primi violonişti, dar e o mare problemă să găsesc pe cineva care să cânte vioara a doua cu entuziasm. Însă, fără vioara a doua nu putem avea armonie".
Acesta a fost rolul asumat cu bucurie de sfântul Ioan Botezătorul, vioara a doua. Dar, în planul lui Dumnezeu, fiecare om are rolul său. Nu există nimeni în afara acestui plan divin, nu există nicio vocaţie second-hand. Vioara a doua este la fel de importantă în ochii lui Dumnezeu ca şi vioara întâi, chiar dacă rolurile sunt diferite.
Sfântul Ioan Botezătorul a trăit pe vremea când ţara era ocupată şi exploatată, atât de romanii străini, cât şi de guvernanţii interni. Deci, nu era un context favorabil predicii sale. Împăratul Tiberiu Cezar era un om violent, spun istoricii. Pilat era crud şi cinic, pe deasupra. Irod, un profitor. Ana şi Caiafa, oportunişti. Dar bucuria apropiatei veniri a lui Mesia, l-a făcut pe sfântul Ioan Botezătorul să nu ţină seama de toate aceste dureri, şi să lase locul sigur de acasă pentru a locui sub cerul liber; să lase hrana decentă de acasă, pentru a se hrăni cu lăcuste şi miere sălbatică. El a făcut toate acestea pentru ca să predice vestea bună a apropiatei veniri a lui Mesia, venire pe care oamenii o aşteptau de veacuri, dar şi convertirea autentică. Cum anume a făcut sfântul Ioan Botezătorul acest lucru?
Filozofia scolastică folosea doi termeni: voluntas, "voinţa de a decide, de a face", de a şti să spui "eu vreau"; şi al doilea cuvânt: veleitas, ceea ce s-ar putea traduce prin "chef", "dispoziţie pentru a face sau nu un lucru". Caracterul şi moralitatea omului depind de primul termen: voinţa. Când omul e capabil să spună: "Vreau, chiar dacă nu am chef", lucrarea este şi mai meritorie, decât atunci când are mult chef, dar o voinţă slabă.
În viaţa unui om e absolut necesară disciplina şi coerenţa. A lua hotărâri şi a le respecta. Credinţa, în ultimă instanţă, necesită voinţă şi disciplină. E un exerciţiu permanent, un exerciţiu pe care Ioan Botezătorul l-a practicat îndelung.
Să nu ne închipuim că-l vom întâlni pe Dumnezeu, la Crăciun, de exemplu, fără să pregătim şi noi venirea lui, asemenea lui Ioan Botezătorul, fără să ne purificăm, fără să ne străduim să ne convertim, să ne schimbăm viaţa, prin voinţă şi disciplină.
Astăzi, calendarul nostru îl aminteşte pe fericitul Anton Durcovici. Asemenea lui Ioan Botezătorul, episcopul Durcovici a fost un talentat deschizător de drumuri, care a pregătit calea pentru ca noi să putem fi prezenţi astăzi, aici, în catedrală, sau în faţa aparatelor radio, şi să medităm în libertate cuvântul lui Dumnezeu. În Scrisoarea sa pastorală, din 14 aprilie 1948, scria: "Fiţi tari, statornici în credinţă, închinaţi-vă sincer Domnului Dumnezeului părinţilor voştri aşa precum vă învaţă Sfânta Biserică, Maica noastră. Luaţi parte cât mai des la jertfa dumnezeiască a Mielului, la Sfânta Liturghie. Apropiaţi-vă cu sufletul curat de preasfânta masă a Domnului. Întăriţi cu această hrană, sunteţi pe calea ce vă duce sigur la fericire, la o fericire desăvârşită şi nepieritoare în ceruri, în împărăţia blândului Miel dumnezeiesc, dar şi la o stare de adevărată mulţumire în viaţa de aici, pe cât îngăduie pământul". Iată ce înseamnă convertirea inimii, pentru a trăi ca adevăraţi creştini talentaţi.
Un preot povesteşte cum, într-o zi, un copil l-a întrebat: "Părinte, inima stă întotdeauna în acelaşi loc sau, din când în când, pleacă în alte locuri?". Răspunsul a venit imediat: "Nu, inima rămâne întotdeauna în acelaşi loc, în piept". După aceea, se gândi preotul şi zise: "De fapt, într-o zi vei creşte şi atunci vei înţelege că inima trăieşte în mii de locuri diferite, fără a locui cu adevărat în niciun loc. Şi se urcă în gât, atunci când eşti emoţionant. Sau cade în stomac, atunci când eşti rănit sau îţi este frică. Există momente în care accelerează bătăile ei şi pare că vrea să-ţi iasă din piept. Alte dăţi, în schimb, inima face schimb cu creierul. Crescând, vei învăţa să-ţi iei inima în mâini şi să o pui în alte mâini. De cele mai multe ori, va reveni la tine puţin rănită, dar nu te preocupa, va fi la fel de frumoasă. Sau, poate va fi şi mai frumoasă. Acest lucru îl vei înţelege după multe vreme. Vor exista zile în care vei crede că nu mai ai deloc inimă, că ai pierdut-o, şi vei fi preocupat să o cauţi într-o amintire, într-un parfum, în privirea unui trecător. Apoi va sosi o altă zi în care vei înţelege că nu toţi au inimă. Însă tu, tu trebuie să trăieşti în aşa fel încât toţi să vadă că ai o inimă, o inimă bună şi frumoasă, o inimă care iubeşte şi crede, o inimă talentată, o inimă mai puternică decât moartea". Amin.
