Lăudat să fie Isus Cristos!
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Am început duminica trecută noul an liturgic şi pe parcursul acestui an ne va însoţi sfântul evanghelist Marcu, cu evanghelia sa.
"Începutul evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu" - este primul verset din Evanghelia după sfântul Marcu. Cuvântul "evanghelie" a pierdut mult din forţa sa originară. Ce înseamnă pentru noi cuvântul evanghelie? Când auzim acest cuvânt ne gândim imediat la cele patru cărţi în care sunt adunate învăţăturile lui Isus, în care găsim situaţiile exemplare ale vieţii lui Isus. Însă, cuvântul evanghelie exista deja mai înainte. Era un termen care se folosea pentru a anunţa un eveniment favorabil, un eveniment fericit. De exemplu: se putea întâmpla ca un oraş să fie în aşteptarea unui mesager care să anunţe încheierea pozitivă a unei lupte, a unei lupte duse împotriva unui duşman. Şi atunci, în această atitudine de aşteptare, toţi scrutau orizontul ca să vadă dacă nu cumva vine mesagerul ca să aducă vestea bună, să aducă evanghelia.
Şi în lecturile de astăzi se simte acest climat de aşteptare. În prima lectură - un popor întreg, care după evenimentele foarte triste ale exilului babilonian, care a durat 50 de ani - un popor întreg este în aşteptarea eliberării. Şi vestea cea bună - evanghelia - iată că vine prin glasul profetului: "Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul meu. Robia lui a luat sfârşit".
În textul evanghelic, aşteptarea cuprinde şi străbate toate oraşele, toată regiunea Iudeii. Marcu subliniază această mobilizare corală: "Întregul ţinut al Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului veneau". Este vorba de o părăsire a spaţiilor obişnuite. E vorba de o alergare în întâmpinarea veştii bune, iată, luând calea pustiului.
Dar există, oare, cu adevărat, o veste bună? Şi cine este mesagerul care aduce vestea bună? Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă. El este mesagerul. Pentru aceasta, spre Ioan se îndrepta mulţimea. Sigur, că este mai greu de perceput în cuvintele lui Ioan sensul unui mesaj care să aducă mângâiere. Ce spune Ioan? Ioan spune că este necesară schimbarea vieţii. Preluând cuvintele lui Isaia, spune că trebuie pregătită calea Domnului.
Dar, dacă trebuie pregătită calea Domnului, înseamnă că Domnul urmează să vină. Ba chiar, se poate auzi deja zgomotul paşilor săi. Iată, din această venire a Domnului provine mângâierea, vestea bună. Pentru că, ce este mai frumos, mai înduioşător, decât prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul nostru? Ce este mai dulce decât posibilitatea de a-l întâlni, de a asculta cuvântul său? De a-i spune din toată inima: Dumnezeul meu!
În cuvintele lui Ioan există mai degrabă o problemă: şi această problemă este reprezentată de invitaţia de a pregăti calea Domnului, invitaţia de a ne converti. Sunt cuvinte pe care trebuie să le interpretăm.
Cât priveşte "calea Domnului": în sine, nu noi trebuie să pregătim calea Domnului, Domnul alege calea pe care să vină. Pentru aceasta, psalmul 25 îi adresează lui Dumnezeu aceste cuvinte: "Arată-mi, Doamne, căile tale, învaţă-mă cărările tale". Înseamnă că putem deja să înţelegem. A pregăti calea Domnului înseamnă a ne pregăti să-l recunoaştem pe calea pe care el va voi să vină în mijlocul nostru. Şi să nu ni se întâmple să greşim calea, adică să-l aşteptăm pe Domnul pe un parcurs pe care el ar putea să nu vină, să vină în cu totul altă parte. Să nu uităm: suntem în pustiu, în deşert. Şi în deşert nu există o cale unică, o cale trasată. Infinite sunt căile Domnului, infinite sunt căile pe care Domnul ar putea să vină.
Să nu ni se întâmple să greşim nici timpul. Petru, în lectura a doua de astăzi, tocmai ne-a amintit: "O singură zi înaintea Domnului este ca o mie de ani şi o mie de ani sunt ca o singură zi". Ceea ce contează, aşadar, este aşteptarea. Şi aşteptarea nu va fi dezamăgită. Să nu ni se întâmple să nu-l recunoaştem pe Domnul.
Cum ni-l imaginăm noi pe Dumnezeu? Cum l-am vrea noi pe Domnul? Puternic? Răzbunător al greşelilor? Sever faţă de toţi tiranii mari şi mici de pe pământ? Distrugător al Babilonului cel mare care a invadat oraşele şi satele noastre?
Există pericolul să nu-l recunoaştem pe Domnul. Pentru că, de multe ori, l-am vrea pe Dumnezeu ca unul care pune în aplicare o dreptate imediată. În schimb, Domnul preferă calea răbdării. În folosul tuturor şi în folosul nostru el rabdă îndelung pentru noi, nevrând să piară cineva. Noi l-am vrea înarmat cu putere. În schimb, Domnul vine, e adevărat, cu toată puterea sa. Însă, puterea lui este puterea milostivirii, puterea duioşiei. El va paşte turma sa ca un păstor, va lua în braţe mieii, îi va purta la pieptul său şi va conduce la odihnă oile care alăptează.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
De aceea, trebuie să pregătim calea Domnului prin convertire. Şi convertirea nu este doar o schimbare a comportamentului moral, ci este o schimbare radicală a mentalităţii cu privire la modul în care noi ne gândim la Dumnezeu. Cu alte cuvinte, trebuie să intrăm din nou în apele botezului şi să purificăm gândurile, sentimentele noastre, să purificăm modul nostru de a ni-l imagina şi modul nostru de a-l invoca pe Dumnezeu.
Ne-am gândit vreodată, serios, la această duioşie a lui Dumnezeu? Ne-am gândit noi că această duioşie a lui Dumnezeu nu este numai pentru noi, ci pentru toţi dorinţa lui Dumnezeu cea mai mare este de a nu lăsa să piară pe niciunul dintre noi?
Şi dacă noi vrem să ne asemănăm cu Dumnezeu, trebuie să învăţăm să-i mângâiem şi noi, mai ales pe cei care sunt în aşteptarea evangheliei, în aşteptarea veştii bune.
Să ne întoarcem la Ioan. Ioan este mesagerul. Şi vestea lui bună, evanghelia lui Ioan Botezătorul, este aceasta: Domnul este aproape. În acest mesaj, la un moment dat, chiar se precizează, "vine în urma mea cel care este mai puternic decât mine".
Mă gândesc la o pictură a lui Grünewald, păstrată în muzeul din Colmar, unde sfântul Ioan Botezătorul este reprezentat arătându-l cu degetul pe Isus. Un Isus care este acolo, pur şi simplu, şi care încă nu a spus nimic. Vedeţi, în momentul acesta se clarifică totul. Care este calea pe care Dumnezeu urmează să vină? Această cale este el, Isus. Eu sunt calea. Şi care este vestea bună? Este tot el, Isus. El este adevărata evanghelie, el vă va boteza cu Duhul Sfânt. Cu Isus se vesteşte o omenire nouă pe un pământ nou.
Să ne pregătim, aşadar, să trăim Crăciunul cu această mare mângâiere. Să nu fie Crăciunul numai un memorial al naşterii lui Isus, ci să fie sărbătoarea creaţiei, sărbătoarea universului nou, al vieţii noi, prin prezenţa dulce şi discretă a celui care este vestea cea bună, adevărata evanghelie, Domnul nostru, Isus Cristos. Amin.
7 decembrie 2008 - Pr. Felix Roca
7 decembrie 2014 - Pr. Cornel Cadar
10 decembrie 2017 - Pr. Cristian Bîrnat
6 decembrie 2020 - Pr. Daniel Iacobuţ
[ Index predici şi predicatori ]
