Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
Dumnezeu aduce mereu "vestea cea bună" omului. Această "veste bună" înseamnă eliberare şi descoperire a faptului că Dumnezeu nu părăseşte niciodată. Fiecare dintre noi trebuie să fim purtători ai acestei "veşti bune", ca mărturisitori şi profeţi ai timpului nostru. "Vestea cea bună" răsună mereu, iar noi suntem invitaţi să avem încrederea că aceasta acţionează şi răbdarea de a vedea cum transformă întreaga realitate.
Acesta este o parte din mesajul pe care ni-l transmite cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl proclamăm şi îl primim în această a doua duminică din Advent.
1. Dumnezeu aduce mereu "vestea cea bună" omului.
În prima lectură, profetul Isaia proclamă "vestea cea bună" a eliberării din robia Babilonului. "Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul meu. Daţi curaj Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui a luat sfârşit". Este un mesaj plin de consolare, de speranţă şi de bucurie. Dumnezeu nu a uitat de poporul său şi purtându-l pe drumuri misterioase îl ajută să descopere iubirea şi milostivirea sa care vin în întâmpinarea aşteptării poporului.
Aşteptarea este una dintre atitudinile de credinţă ce caracterizează perioada Adventului. Îl aşteptăm pe Mântuitorul care vine în lume şi în viaţa noastră pentru a ne mântui, pentru a ne elibera de puterea Celui Rău. De fapt, întreaga noastră viaţă este caracterizată de aşteptare. Avem aşteptări înalte de la existenţa noastră, aşteptări exigente de la cei care ne înconjoară. Aşteptăm mereu ca viaţa noastră să se schimbe în mai bine, aşteptăm întoarcerea unei persoane dragi, aşteptăm să trăim unele momente importante. Cine aşteptă nu ucide timpul prin plictiseală, ci este orientat spre un ţel, spre un scop.
Însă este atât de greu să aşteptăm! Ne dăm seama de acest lucru atunci când stăm la rând într-un magazin, la un ghişeu sau când suntem prinşi în aglomeraţia din oraş. Unii nu reuşesc să aştepte cum se cuvine nici măcar Crăciunul. Magazinele sunt pline de mult timp cu articolele pentru Crăciun şi instalaţiile electrice sunt aprinse deja în oraşe şi sate.
Prima lectură ne spune clar ce trebuie să aşteptăm: "Iată-l pe Dumnezeul vostru; iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere şi braţul lui supune totul. Iată, preţul biruinţei lui este cu el şi rodul izbânzii merge înaintea lui". Scopul aşteptării este o sărbătoare: aceea a întâlnirii noastre cu Dumnezeu! De fapt şi Dumnezeu aşteptă! Aşteaptă ca noi să ne deschidem acestei "veşti bune", căci el ne iubeşte şi doreşte să ne elibereze de ceea ce este rău.
2. Fiecare dintre noi trebuie să fim purtători ai acestei "veşti bune" ca mărturisitori şi profeţi ai timpului nostru.
Sfântul Marcu ne reaminteşte că "evanghelia" înseamnă tocmai "vestea cea bună". În fragmentul din această duminică se vorbeşte despre "începutul evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu". Acest lucru înseamnă că Isus Cristos este începutul unei noi istorii a mântuirii, a unei noi creaţii. Întâlnirea cu Cristos transformă viaţa omului, aşteptările sale pot fi împlinite, dacă este pregătită calea venirii sale.
Ioan Botezătorul este imaginea celui care pregăteşte calea Domnului, care face drepte cărările sale. În stilul său de viaţă el renunţă la ceea ce este de prisos pentru a primi ceea ce este esenţial. El aşteaptă venirea Mântuitorului, pregătindu-se pentru această întâlnire şi pregătindu-i şi pe alţii. Este conştient că trebuie să fie "acasă", pregătit să îl primească pe acest oaspete important.
Se întâmplă ca uneori noi să nu fim "acasă", deşi aşteptăm să ne fie adusă "vestea cea bună". Nu suntem "acasă" atunci când nu suntem împăcaţi cu noi înşine, atunci când căutăm fericirea în altă parte decât în Dumnezeu, atunci când lăsăm ca viaţa noastră să curgă la voia întâmplării.
Există o piesă de teatru, scrisă de Samuel Becket, care se numeşte "Aşteptându-l pe Godot". Aceasta descrie aşteptarea inutilă a două persoane, Vladimir şi Estragon. Aceştia aşteaptă pe un oarecare Godot, fără să ştie de ce şi dacă va veni vreodată. Aşteptarea fără sens devine disperare şi la un moment dat vor să se spânzure. Atunci Estragon spune: "Şi dacă totuşi ajunge?" Vladimir răspunde: "Atunci suntem salvaţi!"
Acest fragment poate fi interpretat ca imagine a lumii în care trăim: este plină de aşteptări, dar nu ştie ce aşteaptă, este plină de căutări, dar nu ştie ce caută! Noi, ca şi creştini, ştim că atunci când Dumnezeu ajunge la noi suntem salvaţi! Tocmai de aceea avem datoria de a pregăti venirea sa, de a da sens aşteptării noastre, fiind mărturisitori ai acestei "veşti bune" şi profeţi ai timpului nostru.
Astăzi, în peste patruzeci de parohii din dieceza noastră, sute de copii, tineri şi adulţi vor depune adeziunea la Acţiunea Catolică. Se angajează ca în comunităţile lor să iasă din anonimat, să fie protagonişti în slujba Bisericii. Îşi propun să nu fie doar admiratori ai lui Cristos, ci discipoli. Este o mărturie de credinţă, un semn că îşi doresc să dea un sens profund vieţii de credinţă, să nu trăiască viaţa fără să ştie care sunt aşteptările, ci, dimpotrivă, să pregătească drumul Mântuitorului şi să meargă în întâmpinarea lui, ştiind că în Cristos se împlinesc aşteptările cele mai profunde ale vieţii. Sfântul Ambrozie, sărbătorit astăzi, spunea: "Toţi suntem ai Domnului şi Cristos este totul pentru noi; dacă doreşti să cureţi rănile tale, el este medic; dacă ai arşiţă din cauza febrei, el este izvor; dacă eşti apăsat de vinovăţie, el este dreptatea; dacă ai nevoie de ajutor, el este puterea; dacă îţi este frică de moarte, el este viaţa; dacă doreşti paradisul, el este calea; dacă fugi de întuneric, el este lumina".
3. "Vestea cea bună" răsună mereu, iar noi suntem invitaţi să avem încrederea că aceasta acţionează şi răbdarea de a vedea cum transformă întreaga realitate.
În a doua lectură sfântul apostol Petru ne asigură că "vestea cea bună" acţionează mereu. Suntem tentaţi ca în momentele de dezorientare, de dificultate sau de încercare să renunţăm la a-l mai aştepta pe Cristos. Ne temem să nu fi fost abandonaţi, uitaţi! Sfântul apostol Petru ne invită ca aşteptarea venirii Mântuitorului să fie însoţită de răbdare: "Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei sale, după cum cred unii, ci rabdă îndelung pentru voi, nevrând să piară cineva, dar voind ca toţi să vină la pocăinţă". Dumnezeu are ritmul său, care nu coincide cu lipsa noastră de răbdare: "...o singură zi înaintea Domnului e ca o mie de ani şi o mie de ani ca o singură zi". Prin Cristos, Dumnezeu acţionează mereu spre binele nostru, transformă viaţa noastră şi o orientează pe acel drum care duce spre mulţumire şi împlinire. În timp de încercare dacă vom hrăni astfel credinţa noastră, dubiile vor muri de foame!
Drumul Adventului să ne pregătească pentru venirea Mântuitorului, făcându-ne conştienţi că el ne vizitează în orice moment, că nu există minut fără prezenţa sa. Să ne rugăm ca aşteptarea noastră să nu fie pasivă, ci mereu să fie orientată de exemplul lui Ioan Botezătorul şi de cuvintele profetului Isaia: "Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui".
Pr. Felix Roca
