Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
"Vino, Doamne Isuse, vino!"
"Vegheaţi şi aşteptaţi, rugaţi-vă!" Sunt cuvintele de ordine ce reies din cuvintele pe care Biserica ni le propune pentru această duminică, prima din timpul Adventului. Este o chemare la veghere, la aşteptare. Este o invitaţie de a privi spre ceruri, spre cel care a anunţat că va veni.
Adventul, care înseamnă venire, ne cheamă atenţia asupra unei realităţi care este anunţată că se va împlini şi care vine să ne umple inima de bucurie. Aşteptăm pe cineva, ne vom întâlni cu cineva, care ne-a iubit din veşnicie, care nu încetează să ne iubească, cu acela care ştie şi poate cu adevărat, singurul, să răspundă la toate dorinţele inimii noastre.
Adventul este o atenţionare îndreptată spre noi, să ne pregătim şi să aşteptăm împlinirea acestor făgăduinţe făcute din vechime, ce corespund dorinţei profunde de care e însetată inima noastră şi care ştim că va fi bucuria noastră adevărată.
Istoria întreagă şi toate veacurile atestă că omul, din firea lui, caută mereu să găsească bucuria şi fericirea adevărată. Încă o dată, timpul Adventului ne cheamă să ne întrebăm şi să primim răspuns la o întrebare ce-l frământă pe orice om. Cine poate să răspundă cu adevărat la dorinţa profundă a omului după fericire?
Sfântul Augustin, cel care a căutat toată viaţa un răspuns la această profundă dorinţă şi întrebare, şi a încercat în nenumărate şi variate feluri să-şi astâmpere acest dor puternic al inimii, ne-a lăsat un răspuns profund în Confesiunile sale. "Târziu, de tot, te-am iubit, o, frumuseţe! O, frumuseţe, atât de veche şi, totuşi, atât de nouă. Târziu de tot te-am iubit. Şi iată, că tu te aflai înăuntrul meu, iar eu în afară. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu tine. Mă ţineau departe de tine tocmai acele lucruri care, dacă n-ar fi fost întru tine, nici n-ar fi existat. M-ai chemat şi m-ai strigat, şi ai pus capăt surzeniei mele. Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până nu se va odihni în tine".
La această dorinţă fierbinte, timpul sfânt al Adventului vrea să ne asigure şi să ne ofere un răspuns care să fie pe măsura aşteptării inimii noastre. Textele sacre, mai ales evanghelia din această primă duminică, reprezintă o invitaţie la o adevărată aşteptare a unei profunde şi fundamentale întâlniri, nu cu o celebrare omenească, nu cu un eveniment oarecare, nu cu o idee lămuritoare, ci cu o persoană, o persoană care cunoaşte profund inima omului şi care este singurul ce poate să dea răspuns la toate problemele sale. Este o întâlnire cu cel promis de către profeţi şi aşteptat de popoare, Mesia. Este cel care ştie ce se află în inima omului.
În primul mesaj din ziua inaugurării pontificatului său, sfântul papă Ioan Paul al II-lea declara cu mare credinţă şi cu totală convingere că doar Isus, mântuitorul omului, Redemptor hominis, care a venit în lume, poate da răspuns la problemele omului şi că numai în el găseşte omul curajul şi tăria. Lui îi aparţin cuvintele "Nu vă temeţi!", "Nu aveţi teamă!", "Deschideţi larg porţile lui Cristos", "El, Cristos, este singurul ce ne poate da astăzi un motiv adevărat de curaj şi de reînnoită speranţă".
Acesta este sensul îndemnului sfântului papă Ioan Paul al II-lea şi către noi: Nu vă temeţi, nu vă fie teamă; Domnul a promis, Domnul vine. El nu a venit în lume şi nu anunţă că vine să condamne lumea, ci să o facă vrednică de mântuire, de împlinirea destinului său.
Textele liturgice de la sfârşitul anului bisericesc, pe care l-am încheiat cu marea sărbătoare Cristos, Regele Universului, ca şi cele care însoţesc începutul anului bisericesc, pot părea pentru unii, mai ales pentru cei care nu cred, o înşiruire de ameninţări şi condamnări ce prevestesc şi anunţă marea judecată de la sfârşitul veacurilor, care va veni şi va fi ca un moment înspăimântător, funest şi paralizant. Amănuntele prezentate, fără a pătrunde în misterul iubirii lui Dumnezeu, poate să ducă spre o asemenea interpretare. Ele, însă, prezintă, de fapt, o atenţionare, pornită dintr-o inimă plină de iubire, ce vine din parte unui Dumnezeu care nu vrea distrugerea lumii, nici moartea omului păcătos, ci ca el să se mântuiască şi să aibă viaţă.
Dincolo de aspectul escatologic, care priveşte o judecată după dreptate, aceste cuvinte, prezentate de cei trei evanghelişti sinoptici, sunt şi rămân o continuă chemare la o trezire adevărată din adâncul nepăsării, din întunericul păcatului şi al uitării, sunt şi rămân o mână, pe care Dumnezeu o întinde celui căzut în mizeria indiferenţei şi a nepăsării, mână ce dovedeşte un gest clar, al garanţiei unei iubiri iertătoare şi mântuitoare.
Evanghelistul Ioan, cel care a pătruns cel mai adânc în misterul iubirii lui Isus, ne asigură de această iubire şi preţuire pe care a avut-o şi o are Dumnezeu faţă de făptura sa. În fiecare om, Dumnezeu a aşezat chipul şi imaginea sa, pe care nu o poate uita niciodată. Mereu se îndreaptă spre om.
Timpul Adventului, cu mesajul său de aşteptare şi speranţă, este o invitaţie la a redescoperi cine vine la noi, cine este cel aşteptat ca să salveze lumea şi cine este cu adevărat mântuitorul şi eliberatorul omului. Este Isus, Fiul lui Dumnezeu, cel promis, care pentru noi şi pentru a noastră mântuire s-a coborât din cer. Pe el trebuie să-l aşteptăm mereu şi spre întâlnirea cu el suntem chemaţi să ne îndreptăm fără încetare.
Timpul Adventului este o invitaţie la o îndreptăţită aşteptare, un strigăt exprimat aşa de frumos de textele liturgice din această duminică şi din întreaga perioadă a Adventului şi îndreptat spre noi, toţi: Vegheaţi şi aşteptaţi; pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui; Domnul este aproape; Domnul vine, el nu va întârzia.
Este memorabil strigătul sfântului papă Ioan Paul al II-lea, care s-a auzit în discursul său din ziua intronizării sale ca suprem păstor, pe care l-am amintit. A fost, de fapt, un apel neîncetat, care i-a caracterizat viaţa întreagă, şi pe care l-a lăsat ca un testament mereu de păstrat şi de iubit, pentru a transforma parcursul întregii vieţi într-o continuă speranţă şi o forţă cu care orice om credincios poate învinge răul şi poate ajunge la împlinirea menirii sale, fericirea.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Spunea Sfântul Părinte, sfântul Ioan Paul al II-lea: "Să nu vă fie teamă să-l primiţi pe Cristos şi să-i acceptaţi puterea. Deschideţi, ba mai mult, deschideţi larg uşile în faţa lui Cristos. Cristos ştie ce este în interiorul omului, numai el ştie".
Un astfel de strigăt dorim să reascultăm şi noi, acum când pornim să ieşim în întâmpinarea, când aşteptăm cu credinţă să celebrăm şi să retrăim marele mister al naşterii sale, un adevărat program şi un mod fericit de a trăi acest timp sfânt, timpul aşteptării, timpul Adventului.
În lumina textelor sfinte şi potrivit cu caracterul de aşteptare şi de priveghere pe care îl găsim în fiecare celebrare din acest timp binecuvântat, din inimile noastre trebuie să pornească acelaşi strigăt şi aceeaşi rugăciune: Vino, Doamne, şi nu întârzia! Vino şi rămâi mereu cu noi! Noi avem nevoie de tine, mai ales atunci când vei reveni pe nori, cu slavă, ca să ne primeşti şi pe noi în împărăţia ta. Vino, Doamne, şi rămâi cu noi! Vino, Doamne, noi veghem şi ne rugăm. Vino, noi te aşteptăm. Tu ai pornit spre noi, te-ai îndreptat spre noi, ai coborât la noi. Doamne, Isuse, primeşte-ne şi pe noi pe drumul către tine, să te întâmpinăm la naşterea ta şi să ne bucurăm cu tine de acea aşteptare fericită în împărăţia ta.
Referindu-se la evanghelia duminicii care deschide timpul Adventului şi noul an liturgic după calendarul roman sau latin, papa Francisc, actualul Sfânt Părinte, într-o omilie cu privire la timpul pe care-l avem în faţă, scoate în evidenţă că Adventul ne oferă o profundă lecţie despre vizita Domnului, pe care a binevoit să o facă omenirii. El spune: "După prima vizită, naşterea după trup a lui Isus la Betleem, şi cea de-a doua, care are loc în timpurile noastre, în timpurile de faţă, nu trebuie să uităm că există şi o a treia vizită, ultima, pe care o mărturisim în Crez, când Isus va reveni pe nori, cu slavă. Tot ceea ce a făcut şi face Dumnezeu în marea sa bunătate, trebuie să ne determine să pătrundem în misterul iubirii sale şi să ne ajute la un drum hotărât, pentru a-l întâlni în timp, pentru a-l urma cu bucurie, pentru a fi cu el în veşnicie".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Acum, când intrăm pe acest drum de căutare şi întâlnire cu Isus, care vine la noi, suntem invitaţi să nu încetăm să ne pregătim, să ne rugăm, să aşteptăm şi să strigăm:
Vino, Doamne Isuse, vino şi rămâi cu noi! Amin. 3 decembrie 2017
Ep. Petru Gherghel
