Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Poate, mergând cu trenul, vreodată vi s-a întâmplat ca să aţipiţi şi să nu observaţi că trenul a trecut de staţia unde trebuia să coborâţi. A fost un semn că nu aţi vegheat şi aţi pierdut staţia de coborâre. Timp pierdut şi supărare.
Am început Adventul şi cred că mulţi se întreabă: ce aş putea sau ce ar trebui să fac în acest timp mai bine pentru viaţa mea creştină?
Pentru cei care nu puteţi veni la biserică să vă spun că au intervenit ceva schimbări: au dispărut florile de pe altar, noi, preoţii, purtăm haine de culoare violet, o culoare a sobrietăţii, nu se mai cântă imnul Gloria, cântările au o tonalitate minoră. A apărut o coroană cu patru lumânări: pentru că totdeauna Adventul are patru duminici înainte de Crăciun, cu fiecare duminică se mai aprinde câte o lumânare. Azi este aprinsă doar una. În a patra duminică vor arde toate patru.
Adesea poate şi dumneavoastră v-aţi întrebat: ce ar trebui să fac eu ca să trăiesc bine Adventul, să mă pregătesc bine pentru Crăciun? Răspunsul îl găsim în evanghelia de azi unde cuvântul dominant care este tocmai vegherea, vigilenţa, atenţia ca o condiţie a creştinului înainte de Crăciun.
Ce înseamnă a veghea?
Cuvântul grec agripneo, s-ar referi la acţiunea unui om care înnoptează în câmp deschis, atent la cel mai mic zgomot pentru ca să nu i se fure sau să i se distrugă proprietatea. Înseamnă a sta mereu în stare de alertă, ca o santinelă. Aici, în evanghelia lui Marcu, Isus ne mai dă un sens, acela al portarului, care trebuie să fie mereu atent la sosirea neprevăzută a stăpânului casei. În ambele cazuri este vorba de lipsa somnului şi starea de veghe. Ca şi în cazul cu atenţia la gara de coborâre.
Şi noi avem în grijă atâtea valori pe care trebuie să le păzim să nu ne fie distruse sau răpite: avem un suflet, avem credinţa, avem familia, avem Biserica etc. Cât n-ar vrea diavolul să ne răpească sufletul, să ne îndepărteze de Biserică, să ne scoată credinţa din viaţă, să ne dezbine familiile. Observaţi şi dumneavoastră adesea ce campanie se duce pe toate căile contra Bisericii şi a creştinilor.
În al doilea rând, a veghea înseamnă a fi atent la planul lui Dumnezeu, a deschide ochii şi a percepe ce vrea Dumnezeu de la noi. Exemple aş da două: Sfânta Fecioară Maria, la Buna Vestire, a stat atentă, a perceput bine ceea ce vrea Dumnezeu de la ea şi a rostit acel minunat Fie mie după voia ta. Alt exemplu este sfântul Andrei, sărbătorit astăzi: l-a întâlnit pe Isus, a deschis ochii bine şi şi-a dat seama că este Mesia. Îl urmează, ba chiar îl aduce şi pe fratele lui la Isus.
A veghea mai înseamnă să fii atent la ce se întâmplă, bine sau rău în jurul tău. Pasivitatea la cea ce se întâmplă poate fi culpabilă. Mă gândesc acum la vigilenţa fericitului Anton Durcovici, care văzând pericolele şi situaţia timpului său, mereu încuraja şi predica oamenilor să rămână fideli Bisericii şi lui Dumnezeu.
În luna noiembrie 1948, fericitul episcop Anton Durcovici a dat o scrisoare circulară pe care toţi preoţii trebuiau să o citească de la amvon.
Citez din cuvintele episcopului:
"Fiind pe deplin conştient de nemăsurata răspundere, pe care o avem înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea veşnică a tuturor sufletelor ce ne-au fost încredinţate spre păstorire, şi ştiind că nu se poate mântui niciun suflet, care din vina sa nu a făcut parte până la moarte din Biserica Catolică, singură mântuitoare, am hotărât şi orânduim precum urmează:
1) Toţi credincioşii catolici, acum mai mult decât altădată, să-şi înteţească rugăciunile şi jertfele zilnice spre a dobândi harul statorniciei în adevărata credinţă pentru sine şi pentru fraţii lor de toate riturile. Să-şi aducă aminte că Biserica noastră sfântă catolică este clădită pe Petru, adică pe stâncă, şi porţile iadului nu o vor birui; cu ea este Cristos în toate zilele până la sfârşitul veacurilor.
2) În chip deosebit aşteptăm cu încredere ajutorul puternic al Inimii Neprihănite a Maicii Domnului, căreia i-am încredinţat dieceza. Îndemn deci, stăruitor, pe toţi credincioşii noştri să reînnoiască cât mai des această închinare, mai ales în fiecare prima sâmbătă a lunii.
3) Nimeni să nu dea crezare la zvonuri cari s-ar răspândi cu privire la situaţia Bisericii Catolice sau a catolicilor din R.P.R. şi să aştepte cuvântul nostru sau al locţiitorului nostru.
4) Orice catolic, de orice rit, este «ipso facto» excomunicat, dacă ia parte la vreo adunare sau consfătuire cu scopul de a unelti pentru lepădarea de Biserica Catolică".
Episcopul Anton Durcovici nu a rămas pasiv, nu a tăcut, a vegheat în sensul evangheliei de azi, iar stăpânul său l-a găsit veghind în păstrarea credinţei.
A veghea mai înseamnă să nu cedezi nici unei legi lumeşti în defavoarea legii lui Dumnezeu. Dacă creştinii nu vor susţine eroic legea lui Dumnezeu pe acest pământ, cine o va face?
Era într-un cartier sărac şi suprapopulat din sudul oraşului Manhattan (SUA). Gerhard era un medic venit din Germania şi locuia cu chirie. Copilul gazdei sale, Jimmy, era grav bolnav. Însă, conform legii, el nu avea voie să-l ajute pe sărmanul copil al chiriaşului său. Doar medicul oficial avea acest drept. De când sosise în ţară încă nu susţinuse examenul de stat, cu toate că în Berlin era apreciat ca medic generalist pentru copii. El susţinu să vină un medic la copilul care era foarte bolnav. Dar acesta nu mai veni pentru a treia oară, pentru că nu a fost plătit cu cât a cerut, iar Jimmy nu mai putea fi transportat. Febra îi creştea din ce în ce mai mult, iar respiraţia i se îngreuna vizibil. Atunci chiriaşul se aplecă asupra lui Gerhard şi-i şopti:
- Sunteţi doar medic. Vă rog, nu-l lăsaţi să moară!
Kurt ştia bine: Dacă ar interveni, ar încălca legea, ceea ce ar însemna pentru el expulzare şi sărăcie. Dar în faţa lui se afla un copil într-o baie de transpiraţie şi cuprins de febră şi dureri îngrozitoare. Zece zile la rând se luptă Gerhard pentru viaţa copilului. Dar în ziua când Jimmy a reuşit să se ridice pentru prima dată din pat, Kurt a fost arestat. Medicul, care ar fi trebuit să vină, l-a denunţat.
În ziua următoare, toţi locatarii din cartier au primit vestea arestării lui Gerhard. Drept reacţie nici unul nu se prezentă la muncă. Toţi au mers la tribunalul din New York. Peste o sută de oameni au reuşit să intre în sală.
Judecătorul privi cu uimire la mulţimea liniştită şi întrebă:
- E vinovat sau nu e vinovat? Înainte ca Gerhard să vorbească, ceilalţi oameni strigară cu putere:
- E nevinovat!
- Linişte! strigă judecătorul cu tărie. Vă voi da afară din sală dacă veţi mai face gălăgie.
Atunci privi la feţele lor trase şi la spinarea lor încovoiată şi-i întrebă:
- Ce vreţi voi?
Chiriaşul începu să povestească. Spre sfârşit ei i-au spus:
- De aceea suntem aici. Şi dacă-l amendaţi pe doctorul nostru Gerhard, noi am strâns 86 de dolari.
Judecătorul se ridică în picioare şi zâmbi. Apoi bătu cu ciocanul în masă şi spuse:
- Aţi încălcat legea unei ţări pentru a asculta de o lege superioară, aceea a lui Dumnezeu. Sunteţi liber domnule doctor. Şi America are nevoie de oameni care să iubească mai mult viaţa decât banii.
Un exemplu admirabil de apărare a dreptăţii din partea unei comunităţi unite.
Biserica de azi şi lumea de azi are nevoie de creştini vigilenţi, atenţi la apărarea marilor valori: mântuirea sufletelor, rugăciunea, pacea, sănătatea familiilor, educaţia creştină. Un exemplu ni-l dă Sfântul Părinte, papa Francisc, în aceste zile. Prin prezenţa sa în Turcia ne arată că vrea să ne prezinte printre altele marea valoare a dialogului şi unităţii creştinilor.
Un alt exemplu:
Arthur Wellesley, ducele de Wellington, cel care l-a învins pe Napoleon la Waterloo, se afla la vânătoare cu mai mulţi prieteni. Au ajuns la poarta unei ferme, unde stătea de pază un băiat. Ducele i-a spus:
- Deschide poarta, băiete!
- N-o deschid. Tata mi-a poruncit să nu o deschid nimănui.
- Eu sunt ducele de Wellington şi nu îngădui nimănui să mi se împotrivească.
- Să trăiţi! - l-a salutat băiatul cu respect.
- Ei, acum vrei să-mi deschizi?
- Nu.
- Cum aşa? De ce?
- Nu deschid pentru că eu cred că marele duce nu vrea ca un sărman copil ca mine să fie neascultător faţă de tatăl său.
Ducele de Wellington i-a întins mâna şi l-a felicitat pe băiat. Apoi s-a întors către prietenii săi şi le-a spus:
- Să ne întoarcem, domnilor! Dacă aş avea 1.000 de băieţi ca acesta, aş cuceri lumea.
Eu parafrazez şi spun: dacă măcar cei care poartă numele de creştini ar fi vigilenţi, ataşaţi cu adevărat de Cristos şi de valorile creştine, pământul nostru ar fi mult mai frumos, Biserica ar deveni un izvor de pace.
Vă doresc un an nou bisericesc cu mult har, pace, binecuvântare şi progres spiritual. Amin.
