Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
"Vine Domnul!"
Suntem în prima duminică din Advent. Începem un nou an liturgic, un nou an bisericesc. Am putea spune că astăzi, prima duminică a Adventului, este Anul Nou pentru Biserică.
Am încheiat un an, în care s-a citit din Evanghelia după sfântul Matei. Începem un nou an, în care se va citi în mod special din Evanghelia după sfântul Marcu.
Timpul Adventului are menirea să ne pregătească mai bine pentru sărbătoarea sfântă a Crăciunului.
Advent înseamnă venire. În acest timp, aşa cum spunea odinioară sfântul Augustin, sunt trei veniri ale lui Cristos pe care le celebrăm. Este mai întâi o primă venire a lui Cristos, acum mai bine de două mii de ani, la Betleem. Crăciunul ne aminteşte de această venire. Este apoi o altă venire: a doua oară. El a spus că va veni din nou. Între aceste două veniri stă cea de-a treia: a venirii lui la noi, în viaţa noastră.
1. În acest timp special, în fiecare biserică, în faţa altarului, este o coroană de brad, cu patru lumânări. Sunt patru duminici în timpul Adventului şi în fiecare duminică se aprinde o lumânare în plus. Astăzi, fiind prima duminică din timpul Adventului, este aprinsă o singură lumânare.
Coroana de Advent aminteşte de timpul dinaintea venirii lui Cristos în mijlocul oamenilor, de timpul Vechiului Testament: timpul aşteptării venirii lui Mesia. Patru lumânări, patru săptămâni, patru mii de ani a aşteptat poporul ales să vină Mesia. Profeţii au fost aceia care, rând pe rând, au ţinut trează conştiinţa oamenilor, îndreptându-i spre viitor. Ei spuneau: Priviţi spre viitor, pentru că Dumnezeu va face o minune extraordinară, care nu s-a mai văzut. El însuşi va coborî în mijlocul nostru, va veni la noi.
În acest timp, zi de zi, duminică de duminică, vom asculta lecturi din Vechiul Testament, ne vom întâlni cu profeţiile. Vom înţelege cum aşteptau oamenii aceia venirea lui Cristos şi cum îşi alimentau ei această aşteptare pentru a fi găsiţi pregătiţi. Vom auzi din profetul Isaia sau din Miheia, care ne vor spune că timpul este aproape, că Domnul va veni.
Cum era atmosfera înaintea venirii lui Cristos am ascultat şi astăzi, în prima lectură. Cartea profetului Isaia, capitolul 63, prezintă o rugăciune care vine din adâncul inimii. Sunt amintite gesturile de bunătate arătate de Dumnezeu în istorie, dar şi lipsa de recunoştinţă din partea poporului. Ierusalimul era distrus, templul dărâmat: suferinţă şi pustiire. Profetul vedea toate acestea şi realizează că dacă Dumnezeu ar veni, ar fi ceva extraordinar. Îşi înalţă ochii spre cer şi exclamă: "O dacă ai sfâşia cerurile şi ai coborî! Munţii s-ar topi în faţa ta". Profetul îşi imagina venirea lui Mesia. Va fi ca o zi a minunii, o zi în care totul se va schimba.
Apoi sunt întrebări şi expresii care vorbesc de la sine: "Iată, tu te-ai mâniat pentru că am păcătuit; vom suferi veşnic sau putem fi mântuiţi?"
Reţinem dorul profetului Isaia... "O dacă ai sfâşia cerurile şi ai coborî!" Această rugăciune este împlinită odată cu venirea lui Isus. În noaptea de Crăciun, cerurile s-au sfâşiat. A coborât Mântuitorul. Apoi la botezul lui Isus în Iordan, sfântul Marcu notează: "Îndată ce s-a ridicat din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul, ca un porumbel, coborând asupra lui" (Mc 1,10).
E prima venire a lui Cristos pentru care noi ne pregătim în acest timp al Adventului. Venirea în Betleemul Iudeii, atunci când el s-a născut, sub formă de prunc, pentru a-l putea vedea şi înţelege că atunci când ne apropiem de pruncul Isus, ne apropiem de Dumnezeu.
Reţinem şi următoarele cuvinte din prima lectură: "Toţi eram ca necuraţii şi toate faptele noastre bune erau ca un veşmânt pătat. Toţi am căzut ca frunzele uscate şi fărădelegile noastre ne-au spulberat ca vântul. Nimeni nu cheamă numele tău, nimeni nu se trezeşte să-şi caute sprijinul în tine. De aceea ţi-ai ascuns faţa de la noi şi ne-ai lăsat să pierim sub povara fărădelegilor noastre".
Când citim asemenea cuvinte parcă am citi ceva din zile noastre. Ceea ce s-a petrecut atunci, cu opt secole înainte de venirea lui Cristos, se aseamănă mult cu cele ce se întâmplă astăzi. De aceea ar trebui să ne însuşim rugăciunea profetului: "Dar, Doamne, tu eşti Tatăl nostru, noi suntem lutul, iar tu olarul; noi suntem cu toţii lucrarea mâinilor tale".
Suntem chemaţi în aceste zile ale Adventului să trăim aşteptarea pe care a trăit-o odinioară poporul ales, să ne transpunem cu mintea în dorul Vechiului Testament, să-l dorim pe Mesia, aşa cum l-au dorit cei din vechime. De aceea cântăm: "Dorit Mesie, vino / De veacuri multe aşteptat / Durerea ne-o alină / Ne scapă de păcat.
Ne îndreptăm spre Crăciun şi sărbătorim prima venire a lui Cristos între noi.
2. În acelaşi timp, aceste zile ne amintesc de a doua venire a lui Cristos. Înainte de a se înălţa la cer, el a spus că va veni din nou. În evanghelie, ni se vorbeşte tocmai despre această a doua venire. El ne spune că e asemenea cu un stăpân care pleacă pentru un timp de acasă, lasă toate în grija altora. Le spune tuturor: "Aveţi grijă, mă voi întoarce". Portarului îi spune: "Veghează! Nimeni nu ştie când se întoarce". "Nu cumva, venind pe neaşteptate, să vă găsesc dormind". "Luaţi aminte, vegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va veni vremea aceea". Importante sunt privegherea şi rugăciunea.
Timpul acesta ne cheamă să veghem. Ce înseamnă a veghea? A ne trezi cu spiritul, a fi atenţi pe ce urme călcăm, pe ce drum mergem. A fi atenţi cu poruncile lui Dumnezeu, cu iertarea, cu răbdarea, cu iubirea faţă de fraţi, cu relaţiile dintre noi, cu familiile noastre. A fi atenţi la toate acestea şi a ne întreba: Cum stăm noi în relaţia cu Dumnezeu? Cum stăm cu aproapele? Suntem în ordine?
A veghea înseamnă a fi atenţi ca viaţa noastră să n-o ia razna, a privi mai mult la noi, la ispitele care ne înconjoară, la păcatele care sunt gata să ne dărâme. Înseamnă a ne mări atenţia, a creşte în convingerea că trebuie să luptăm mai mult cu răul.
Priveghere înseamnă atenţie crescută, ieşire din monotonie, din obişnuinţă, din amorţeala sufletească, din lâncezeală. Înseamnă aprinderea entuziasmului, a dorinţei de a face binele.
Când eşti treaz, când încerci să fii mai atent cu tine, te apropii mai mult de Dumnezeu şi de fraţi. Cuvântul de ordine al acestui timp, pe care îl vom auzi repetându-se, va fi tocmai acesta: vegheaţi.
Apoi, rugaţi-vă! Oricât am veghea, vom descoperi că puterile noastre sunt slabe şi atunci avem nevoie de forţă, de cineva care să ne încurajeze, care să ne prindă de mână, care să ne poarte înainte. Pentru aceasta suntem invitaţi să ne rugăm.
Priveghere şi rugăciune.
3. Între cele două veniri, între venirea lui prima dată, când s-a născut la Betleem, şi a doua oară, când va veni pe norii cerului, stă cea de-a treia venire, când Domnul vine spre noi, când se îndreaptă să locuiască în vieţile noastre. Venirea lui în fiecare zi în viaţa noastră. Când la Liturghie ne împărtăşim cu el, se cheamă că-l primim în viaţă. Când ne întâlnim cu ceilalţi pentru rugăciune, el este în mijlocul nostru. Când încercăm să facem bine celor din jur, îl primim pe el care se identifică cu cei în suferinţă. Când îl primim pe Cristos astfel, când zi de zi ne asigurăm că este prezent în casa noastră, în familia noastră, în viaţa noastră, nu facem altceva decât să ne pregătim pentru Crăciun şi pentru venirea lui a doua oară.
Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
Uşa inimii. Se spune că pictorul Ştefan Luchian era foarte bolnav. Într-o seară, cu greu, s-a deplasat până la uşă, a deschis-o şi, cu eforturi mari, a ajuns la pat. Avea nevoie să vină aer de afară. Era iarnă geroasă... tânjea după o gură de aer curat. În acea seară a trecut pe lângă uşa casei lui violonistul, pedagog şi dirijor George Enescu. Ştiind că este uşa lui Luchian şi că este bolnav, deşi se grăbea, a hotărât să intre. Avea vioara cu el, a pus-o la umăr şi a început să cânte. Şi a cântat, a cântat atât de frumos, încât a adus mângâiere în acea casă. Luchian, muribund, la final, l-a întrebat: "Cine eşti străine?" Enescu a răspuns: "Sunt unul care n-ar fi intrat dacă n-ai fi lăsat uşa deschisă".
Domnul vine la noi... La Crăciun, a doua oară, în fiecare zi...
Să lăsăm pentru el uşa inimii deschisă. El ne va ajuta să scoatem afară mizeria, să facem ordine şi să aşezăm acolo frumuseţe. La aceasta ne cheamă Adventul şi în mod special duminica aceasta: "Vegheaţi şi rugaţi-vă!" Amin.
Pr. Cornel Cadar
