Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Dumnezeu, care ne vorbeşte prin textele sfinte pe care tocmai le-am proclamat, doreşte să creştem în prietenia, în legătura cu Fiul său, cu Isus Cristos, reînnoind răspunsul la întrebarea sa: "Cine sunt eu pentru tine?".
Întreaga Evanghelie doreşte să dea răspuns la întrebarea: cine este Isus? Contemporanii lui s-au întrebat de multe ori: cine este acesta? După vindecarea unui posedat, în sinagoga din Cafarnaum, cei prezenţi se întreabă: cine este acesta, care porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun? Cei care au asistat la vindecarea paralizatului, adus în faţa lui Isus printr-o deschizătură din acoperiş, se întreabă: cine este acesta care iartă păcatele? Chiar şi apostolii se întreabă, după ce Isus a liniştit furtuna: "Cine este oare acesta, că şi vântul şi marea îl ascultă?". Însă Isus nu răspunde niciodată la această întrebare. În loc să răspundă, el acţionează, face. Cum spunem noi: "fapte, nu vorbe!". În Evanghelia sa, Marcu, înainte să relateze episodul despre care am auzit, povesteşte minunile făcute de Isus. El îl face pe cel paralizat să meargă, face ca cel surd să audă, pe cel mut îl face să vorbească, redă vederea celui care nu vede! Isus împlineşte aşteptările pe care le are fiecare om: să aibă picioare care să îl poarte, mâini cu care să atingă, urechi care să audă, gură cu ajutorul căreia să vorbească, ochi care să vadă, o inimă care să dea viaţă! După ce satisface aceste nevoi de bază ale omului, Cristos îl ajută pe om să descopere nevoia sa fundamentală: să îl recunoască pe Acela care oferă toate aceste daruri! Este ca în cazul părinţilor care fac totul pentru copilul lor: îi dau viaţa, îl cresc, au grijă de el, îi dau de mâncare, îi oferă tot ce are nevoie. Dar dacă acest copil nu şi-ar cunoaşte părinţii nu s-ar simţi un fiu. Devine fiu în măsura în care se realizează legătura strânsă de iubire, în momentul în care se împlineşte nevoia fundamentală de o legătură profundă, de un raport autentic şi intens.
În timp ce se află în regiunea Cezareii lui Filip, Isus decide să îi ajute pe ucenici să-l descopere pe Acela care este autorul tuturor darurilor! Toată lumea se întreba cine este Isus. Iar el, după ce arată cine este, prin ceea ce face şi nu prin ceea ce spune, schimbă datele problemei şi întrebă el de data aceasta: "Cine spune lumea că sunt eu?". Din răspunsul lor rezultă că Isus este unul printre alţii, se "pierde" printre alte personaje. Este ceea ce se întâmplă de multe ori în viaţa noastră. Cristos nu are un loc sigur, o poziţie clară. Ţinem la el, dar căutăm şi alte privilegii; împărtăşim stilul lui de viaţă, dar ne lăsăm purtaţi şi de logica acestei lumi; credem în el, dar suntem contaminaţi de multe idolatrii.
Cristos nu se mulţumeşte cu o astfel de poziţie, deoarece nu este aceea care i se potriveşte, nu este locul lui! De aceea, adresează o întrebare mai directă: "Voi cine spuneţi că sunt eu?". Această întrebare este mult mai directă, mult mai consistentă. Este, de fapt, întrebarea esenţială a Evangheliei. Ca răspuns, el nu aşteaptă o definiţie teologică din catehism, un răspuns prefabricat. De exemplu, în situaţia în care un soţ ia decizii pentru familie fără să vorbească cu soţia, fără să existe un dialog, să îi ceară părea, soţia îl întreabă: atunci, eu cine sunt? Nu se referă la numele şi prenumele din cartea de identitate, ci întrebarea este: cine sunt eu pentru tine? Valorez cu adevărat? Întrebarea lui Isus cere un răspuns personal, deoarece el întreabă direct: "Cine sunt eu pentru tine? Cât de mult contez în viaţa ta? Cât de prezent sunt în deciziile tale? Cât de mult ţii cont de mine în comportamentul tău? Cât de mult vorbeşti despre mine altora?" La întrebarea lui Isus, Petru dă un răspuns perfect din punct de vedere teologic: "Tu eşti Cristos!" Adică, tu eşti Mesia, tu eşti cel aşteptat, tu eşti speranţa omenirii. Totuşi, Petru nu a perceput fineţea întrebării, deoarece Isus nu aştepta un răspuns teologic, un răspuns argumentat din punct de vedere ştiinţific, ci un răspuns personal, care să vină din inimă, din bucuria unei legături strânse, a unei prietenii autentice. Cristos este acela care ne-a dăruit bucuria unei noi zile, acela care ne-a îndreptat paşii spre catedrală sau mâna, poate tremurândă, spre butonul de pornire a radioului, acela care ne copleşeşte cu darurile sale, acela care nu ne lasă singuri în rătăcirile sau în suferinţele noastre, acela care are grijă de noi prin persoanele dragi care ne înconjoară, acela care ne dăruieşte o forţă extraordinară pentru a ne împlini misiunea de mamă, tată, preot, călugăr, călugăriţă, învăţător, profesor, medic... Este acela care nu mă lasă niciodată, după cum spune profetul Isaia în prima lectură: "Domnul Dumnezeu mi-a venit în ajutor, de aceea nu am fost umilit; de aceea mi-am făcut faţa ca de cremene şi ştiu că nu voi fi făcut de ruşine... Iată, Domnul Dumnezeu îmi vine în ajutor...".
Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care Biserica îl aminteşte chiar astăzi, scria astfel: "Cristos spune: «Eu sunt Părintele tău, eu sunt fratele tău, eu sunt mirele sufletului tău, eu sunt scăparea ta, eu sunt hrana ta, eu sunt îmbrăcămintea ta, eu sunt rădăcina ta, eu sunt sprijinul tău, eu sunt tot ce-ţi doreşti tu. Când mă ai pe mine, nu-ţi lipseşte nimic... Nu trebuie decât să stai lângă mine. Pentru tine, eu m-am făcut sărac şi pribeag, pentru tine am ridicat crucea şi am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în cer mă rog pentru tine Părintelui meu. Tu eşti totul pentru mine, şi frate şi împreună-moştenitor şi prieten şi mădular al trupului meu». Ce vrei mai mult decât atât? De ce îl dispreţuieşti pe cel care te iubeşte atât de mult?".
Cristos le porunceşte cu asprime să nu vorbească nimănui despre el. Nu poţi vorbi despre cineva pe care nu-l cunoşti, nu poţi să dai mărturie despre cineva pe care nu îl înţelegi! Cât de mult suntem obişnuiţi să vorbim despre Dumnezeu, însă vorbim prea puţin cu Dumnezeu; cât de mult vorbim despre credinţă, dar, poate, ne lipseşte trăirea concretă a legăturii cu Cristos; cât de mult le spunem altora ce să facă şi cât de puţin trăim noi valorile creştine! E atât de mult nevoie să fim sinceri cu noi înşine, cu Dumnezeu şi cu aproapele.
Cristos este atât de sincer cu ucenicii! Nu îi amăgeşte, nu îi seduce! Nu le ascunde că, într-adevăr, este Mesia, este speranţa lumii, dar că va avea un drum total diferit de cum şi-l imaginează ei, că va trebui să sufere, că va fi trădat şi ucis de creatura sa. Isus doreşte în acest moment să le transmită ucenicilor care este modelul omului împlinit: acela care nu se caută pe sine, ci se dăruieşte altora, îşi oferă viaţa. Petru nu reuşeşte să intre în această logică! Şi nici noi, de multe ori. Credem că omul împlinit este acela care are putere, care arată bine, care se foloseşte de ceilalţi, care caută primele locuri... "Mergi în urma mea, Satană, - reacţionează Isus - căci nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor!"
Zilele trecute eram în Polonia la o întâlnire internaţională pentru tineri. Într-o zi a fost invitat să vorbească un tânăr polonez. Am remarcat că îi lipsea braţul drept. Foarte sprinten a urcat pe scenă şi a început să povestească viaţa sa. În urma unui incident îşi pierduse mâna. Însă, din cauza tratamentelor pe care a trebuit să le facă i-a fost amputat şi piciorul stâng. Atunci şi-a ridicat pantalonul şi, cu multă seninătate, chiar glumind, şi-a arătat proteza, cu care se obişnuise foarte bine. Povestea de crizele prin care a trecut dar, mai ales, cum a redescoperit frumuseţea vieţii prin faptul că a înţeles că dizabilităţile sale nu sunt limite care să îl împiedice să se dedice altora. Astfel, el însuşi, a început să se dedice ajutorării altor persoane cu diferite dizabilităţi. Concluzia sa a fost cât se poate de elocventă: "Să ştiţi că ne ajutaţi cu adevărat, oferindu-ne posibilitatea să îi ajutăm pe alţii".
Acestea sunt faptele la care face referinţă sfântul apostol Iacob, în a doua lectură, care fac ca o credinţă să fie vie. Dacă, cu adevărat, Isus Cristos este pe primul în loc în viaţa noastră atunci găsim forţa de a renunţa la noi înşine pentru a ne dărui celor din jurul nostru, având mereu privirea aţintită asupra lui Cristos, pe care să îl urmăm. El este cel dintâi care ne dă exemplu!
Nu putem avea linişte şi pace dacă nu actualizăm răspunsul nostru de credinţă la întrebarea lui Isus: "Azi, în acest moment din viaţa ta, cât de mult valorez pentru tine? Cât de mult ai încredere în mine? Cât de mult eşti capabil să faci din viaţa ta un dar pentru ceilalţi?".
