Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Dacă ar trebui să dau un titlu acestei duminici de azi, aş spune: "A-l arăta pe Isus". Două persoane fac acest lucru în evanghelia de azi. Ioan Botezătorul îl arată pe Isus şi îi va da chiar şi pe ucenicii săi, care îl vor părăsi pe Botezător pentru a urma un alt învăţător. Ce înseamnă oare acest titlu dat, celui care până acum era încă doar dulgherul din Nazaret, fiul tâmplarului? Azi Isus este Mielul lui Dumnezeu. A doua persoană din evanghelie este Andrei, care îl duce pe fratele său la Isus: "L-am aflat pe Mesia". De fapt, îl ia de mână şi-l duce la Domnul.
Să revenim la Ioan Botezătorul. Se pare că suntem după botez, deja Isus era confirmat de Tatăl în Iordan şi în ochii lui Ioan. Şi acum îl prezintă ucenicilor săi cu acest titlu care ne uimeşte, Mielul lui Dumnezeu. Este un cuvânt pe care îl repetăm şi noi, la fiecare Sfântă Liturghie, chiar înainte de împărtăşanie.
Oare ce voia să spună Ioan Botezătorul cu această expresie, "Mielul lui Dumnezeu"? Răspunsul îl găsim în Vechiul Testament. Acest titlu este, într-adevăr, trecerea de la Vechiul la Noul Testament, ultimul profet este primul martor al lui Isus Cristos. În istoria ebraică, fiecare familie de iudei, în ziua de Paşte, jertfeau un miel şi cu sângele lui însemnau uşile casei în timpul mesei de seară rituale. Era simbolul eliberării poporului Israel.
Cuvântul "miel" în aramaică, în limba lui Isus, este, de altfel, acelaşi cu "servitor". L-am putea traduce cu acesta: servitor. Orice iudeu fervoros avea în spirit această bine cunoscută profeţie a lui Isaia, care îl prezintă pe servitorul desăvârşit al lui Dumnezeu, ca un miel dus la înjunghiere şi care nu deschide gura. Deci, Isus este arătat drept cel care se va lăsa jertfit în tăcere, cel care îşi va sacrifica viaţa din iubire, pentru a ridica, pentru a îndepărta păcatele lumii. În tradiţiile iudaice din timpul lui Isus se vorbea despre un miel regesc, căruia îi vor creşte coarne de berbec şi care îşi va lua misiunea să apere restul turmei. De altfel, este aceeaşi imagine pe care o reia Ioan în Apocalips, când îl arată pe mielul luat din turmă, care îşi asumă apărarea fraţilor săi şi îi atacă şi îi risipeşte pe duşmani.
"Mielul lui Dumnezeu" pe care îl cântăm înainte de a ne împărtăşi, nu este numai imaginea animalului blând şi drăguţ pe care îţi vine să-l mângâi, care este inofensiv, ci, mai curând, este imaginea luptătorului victorios, dar acoperit de sângele pe care l-a vărsat pentru a ne salva de nenorocire. Iată cum este arătat Isus, chiar în ziua a treia a vieţii sale publice.
Din evanghelie reiese că Andrei era deja cu Ioan Botezătorul, fiind ucenicul său. El aude cuvintele vechiului său maestru. Dar aici este interesant pentru Andrei, el nu se mulţumeşte să meargă singur, doar el spre Isus, dar aleargă şi la fratele său. Parcă îl ia de mână şi-l conduce spre Domnul. "L-am aflat pe Mesia", o spune cu bucurie, o spune cu convingere, o spune pentru a-l apropia şi pe fratele său de Isus. Andrei nu este un egoist care vrea să păstreze descoperirea doar pentru el şi vrea ca şi fratele său se bucure de Isus şi cu Isus.
Din fericire, de 2000 de ani au existat milioane de Andrei şi de Ioan Botezătorul, care au condus pe alţii spre Cristos. Mă întreb dacă nu ar fi putut fi şi mai mulţi.
Un italian, Ercole Andreasi, mort de TBC în sanatoriul din Leisin în anul 1930, a fost crescut într-un mediu liberal, anticlerical, împotriva Bisericii Catolice. Tatăl său, dentist de profesie, a voit să-i dea o educaţie atee riguroasă. În anul 1924, Ercole se afla la Milano, urmând Politehnica, spre a deveni inginer. Senin, vesel şi sănătos, se lăuda printre studenţi: "Sunt foarte mulţumit că sunt un ateu". Boala, sosită pe neaşteptate, îl sileşte să-şi întrerupă studiile şi să meargă la un sanatoriu. Aici o întâlneşte pe domnişoara Pina Piccioli, bolnavă şi ea de TBC, cu studiile terminate, dar foarte credincioasă. Cu credinţa ei, plină de bunătate şi iubire, a reuşit să-l convertească. Ercole primeşte Prima Sfântă Împărtăşanie şi devine un apostol pentru tatăl său. Iată ce îi scrie, într-o bună zi, tatălui: "Dorinţa mea cea mai vie este ca tu să primeşti şi să trăieşti credinţa". Altădată, arătând o fotografie unui prieten, din timpul când era student, i-a zis: "Sunt chiar eu, dar să ştii că aici nu ştiam nimic, nici chiar că sunt ignorant. Acum sunt bolnav şi nu voi avea niciodată ce doream atunci, dar l-am găsit pe Dumnezeu. Mi se părea, când eram ateu, că religia catolică este o jignire adusă libertăţii individuale, că te face sclavul anumitor dogme, dar acum îmi dau seama că ea mi-a adus adevărata libertate, de care odinioară eram atât de mândru, dar care, de fapt, nu era decât o sclavie a instinctelor, pe când, adevărata libertate constă în a urma învăţătura creştină, fiindcă numai aşa se eliberează şi se întăreşte acela care este cu adevărat suflet şi duh, pe care Dumnezeu l-a pus în noi şi este cel mai aproape de el".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Orice preot, orice mamă şi tată de familie, orice creştin bun au această obligaţie prin vocaţia botezului lor: să aducă şi să conducă spre Cristos pe fiii lor, pe vecinii lor, pe toţi aceia care cred că au cucerit totul prin ignoranţă şi necredinţă. Să-i poarte spre Cristos şi să spună: iată, acesta este mielul lui Dumnezeu care te eliberează, iată, acesta este Domnul care îţi oferă toată libertatea şi fericirea. Aşadar, trebuie să ducem şi în zilele noastre de azi, adevăraţi Andrei şi adevăraţi Ioan Botezătorul.
Astăzi este şi Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului. În Biserica Catolică, sigur, are mare importanţă acest grup de oameni care sunt mereu în mişcare. Când spunem "migranţi", ne referim de obicei la cei care îşi părăsesc ţara din diferite motive. Dar aici îi putem include pe toţi aceia care îşi părăsesc casa natală pentru a trăi în altă parte. Aşa a fost la noi mare migraţie. De exemplu, în ultimii 60 de ani, şi noi suntem oarecum parte a acestui grup, a fost migraţia de la sat spre oraş. Dar, ca multe lucruri din viaţa aceasta, migraţia are efecte negative: ruperea de propria cultură şi limbă, alt mod de viaţă şi de trăire a credinţei, îndepărtarea de cei apropiaţi, care pot afecta persoana creştină. Dar, la fel, pot fi şi aspecte pozitive: o nouă deschidere culturală, un câştig bănesc mai bun pentru familie şi altele.
De fapt, toţi, mai mult sau mai puţin, suntem migranţi pe această lume, pentru că aici sunt incluşi toţi cei care sunt în mişcare. De exemplu, turişti, misionari, şoferi de cursă lungă, lumea din transporturi aeriene şi marine, romii, oamenii străzii, toţi. Tocmai de aceea, şi papa, în mesajul său pentru ziua de azi, îi încurajează spunând: "Voi aveţi un loc special în inima Bisericii şi o ajutaţi să lărgească dimensiunile inimii sale pentru a arăta maternitatea sa faţă de întreaga familie umană. Să nu pierdeţi încrederea voastră şi speranţa voastră. Să ne gândim la Sfânta Familie, refugiată în Egipt. Aşa cum în inima maternă a Fecioarei Maria şi a sfântului Iosif s-a păstrat încrederea că Dumnezeu nu abandonează niciodată, tot aşa, şi în voi, să nu lipsească aceeaşi încredere în Domnul. Vă încredinţez ocrotirii lor".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Poate ştiţi că din partea diecezei de Iaşi există o permanentă preocupare pentru toţi copiii ei plecaţi departe, prin prezenţa a zeci de preoţi de la noi, care slujesc în special comunităţile de limbă română, din Israel, Spania, Italia, Grecia şi multe altele. Ba, la uşa episcopiei de Iaşi bat mereu creştini români sau episcopi străini, care cer cu insistenţă preoţi în foarte multe ţări, nu numai în Europa, dar şi în Africa sau America de Sud.
Andrei şi Ioan au fost azi călăuze spre Isus. Să fim şi noi călăuze ai tinerilor dornici de slujire, indicându-le cea mai frumoasă slujire, aceea a lui Isus. Oricine ar fi aceia pe care îi întâlnim, fie străini, fie migranţi, fie ignoranţi, fie necreştini, fie necredincioşi, toţi au nevoie de o îndrumare spre Cristos.
Pentru o mamă, nu cred că este o bucurie mai mare decât să-şi vadă unul dintre copiii ei slujind la altar. De aceea, fac un apel: Mamelor, fiţi alţi Andrei, fiţi alţi Ioan Botezătorul pentru copiii voştri!
Şi tot azi începe Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. Toţi creştinii de bunăvoinţă vor înălţa, în aceste opt zile care urmează, de azi până pe 25 ianuarie, rugăciuni, pentru ca toţi cei care cred în Cristos, să fie, să predice, să slujească şi să se roage împreună. Într-o lume atât de înspăimântată de războaie, atât de asaltată de necreştini şi într-o lume atât de secularizată, de îndepărtată de valorile evanghelice, este absolut, repet cuvântul, absolut necesar, ca toţi cei care îl mărturisesc pe Isus, să o facă împreună. Necreştinii, necredincioşii nu vor accepta niciodată un mesaj al iubirii prezentat de oameni care nu trăiesc iubirea şi iertarea. Nu poate spune un creştin, oricare ar fi el, că îl iubeşte pe Isus, dar că îl urăşte sau nu vorbeşte cu celălalt creştin.
Şi avem, în anul care a trecut, un exemplu admirabil: papa Francisc! Reţineţi, s-a întâlnit de trei ori cu patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, de la Istanbul. Este un drum care nu are altă întoarcere. Dialogul, unirea creştinilor este singura şansă a creştinilor din toată lumea. Nu există doi Isus Cristos, nu există două Maica Domnului, nu există două paradisuri. Este absolut necesar ca noi toţi să ne unim în jurul aceleaşi mame, în jurul aceluiaşi Tată ceresc pentru a fi împreună.
Creştinismul are nevoie de unitate. Şi cine nu iubeşte şi nu doreşte unitatea creştinilor nu este nicidecum aproape de evanghelie, nu va împlini niciodată dorinţa lui Isus, ca toţi să fie una, şi nu va înţelege porunca esenţială a evangheliei, "Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi". Vă invit pe toţi în aceste opt zile să ne unim în rugăciune pentru unitatea tuturor creştinilor.
Lăudat să fie Isus Cristos!
