Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Miercurea trecută am început, primind cenuşa pe cap, drumul nostru de pocăinţă spre Paşte, Postul Mare. Primim şi anul acesta darul de a trăi acest timp de reînnoire spirituală, în care suntem invitaţi să ne întoarcem la Dumnezeu din toată inima. Cuvântul Domnului de astăzi ne ajută să înţelegem că Postul Mare este un timp binecuvântat în care Mântuitorul ne arată cum să învingem ispitele din viaţa noastră şi, în acelaşi timp, cum să ne convertim, să ne întoarcem inimile către împărăţia sa. Iată trei realităţi esenţiale ale vieţii noastre creştine: binecuvântarea lui Dumnezeu, ispitirea din partea celui rău şi convertirea, întoarcerea la vestea bună a Împărăţiei lui Dumnezeu.
Înainte de toate, binecuvântarea. Timpul Postului Mare este un timp binecuvântat de Dumnezeu. În prima lectură a duminicii de azi ni se relatează cum, după catastrofa potopului, Dumnezeu stabileşte o alianţă cu oamenii şi o confirmă prin semnul curcubeului: acel arc din cer are menirea să amintească tuturor că Dumnezeu îi iubeşte pe fiii săi şi îi binecuvântează. Fragmentul pe care l-am ascultat este luat din capitolul 9 al Cărţii Genezei, capitol care începe tocmai astfel: "Dumnezeu i-a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi şi le-a spus: «Fiţi rodnici, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul»" (Gen 9,1). Este aceeaşi binecuvântare pe care Domnul a rostit-o pentru Adam şi Eva, imediat ce i-a creat. Binecuvântarea lui Dumnezeu este un semn al iubirii sale pentru fiecare dintre noi. La începutul drumului Postului Mare Dumnezeu ne aşază în suflet imaginea curcubeului şi ne aminteşte astfel că binecuvântarea şi milostivirea lui pot să ne lumineze inima precum arcul colorat ce apare pe cer după furtună. Arcul curcubeului, al binecuvântării şi milostivirii lui Dumnezeu, se va imprima în sufletele noastre în timpul acestui Post pentru că Domnul Isus va arăta fiecăruia dintre noi prin pătimirea şi crucea sa iubirea răbdătoare a lui Dumnezeu. Aşa cum spunea şi sfântul Petru în a doua lectură: Isus a predicat veste eliberării "sufletelor care erau în închisoarea neascultării". Intrăm aşadar în acest timp al Postului cu certitudinea că nu suntem singuri în lupta noastră cu duhul cel rău: avem un aliat fidel, binecuvântarea lui Dumnezeu, iubirea sa milostivă.
Tot astfel a intrat şi Isus în timpul său de patruzeci de zile de post şi ispitire. Evanghelia ne spune că imediat după ce Tatăl l-a proclamat drept Fiul său preaiubit la botezul în Iordan, Duhul l-a dus în pustiu, unde îl aştepta Satana.
Ajungem astfel la a doua realitate, cea a ispitirii. De la ceilalţi doi evanghelişti sinoptici, Matei şi Luca, ştim că scopul ispitelor Diavolului era îndepărtarea lui Isus de la drumul iubirii până la cruce, de la hotărârea dăruirii de sine şi a slujirii; Satana îi propunea în schimb un stil de viaţă ghidat de succes şi de setea de putere. Aceeaşi ispită va apare atunci când Isus va dezvălui ucenicilor săi pentru prima oară că va merge la Ierusalim nu pentru a cuceri puterea, ci pentru a muri pe cruce. Atunci când Petru se va opune în mod făţiş acestei alegeri a maestrului, Isus îi va da următorul răspuns: "Mergi în urma mea, Satană, căci nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor". În Simon Petru Isus l-a recunoscut atunci pe Diavol şi ispita lui. Într-adevăr, acuzatorul dorea, atunci ca şi acum, să distrugă tezaurul cel mai preţios din inima omului: încrederea în bunătatea Tatălui ceresc. Atât în timpul celor patruzeci de zile în pustiu, cât şi în întreaga sa viaţă, Isus nu se lasă însă înşelat de cel rău şi astfel ispita devine ocazia pentru ca să confirme alegerea unui stil de viaţă bazat pe dăruirea de sine şi pe slujire.
Isus alege să se încreadă până la capăt în iubirea Tatălui său ceresc şi astfel învinge ispita Diavolului. Vestea cea Bună a acestei duminici este că fiecare dintre noi îl poate lăsa pe Isus să intre în pustiul propriei vieţi, al propriului suflet pentru a învinge în noi ispitele celui Rău. Sfântul Augustin era convins de acest lucru: "Dacă am fost ispitiţi în el, în Cristos, tot în el îl învingem pe Diavol... Recunoaşte-te pe tine însuţi ispitit în el, şi, de asemenea, recunoaşte-te învingător în el... dacă nu ar fi fost ispitit, nu te-ar fi învăţat să învingi atunci când eşti ispitit".
Dar cum ne învaţă Domnul să învingem ispita? Un posibil răspuns ar fi acesta: ajutându-ne să alegem mereu adevărata iubire, viaţa. Ispita ne pune să alegem între două iubiri: cea artificială şi de faţadă a înşelătorului şi cea autentică şi profundă a lui Dumnezeu. De fapt orice ispită sau încercare solicită din partea noastră o alegere. Scriptura ne prezintă astfel această alegere: "Pun astăzi înaintea ta viaţa şi binele, moartea şi răul! Alege viaţa" (Dt 30,20).
Atunci când Isus intră în viaţa unui om nu îl scuteşte de ispite, ci îl ajută ca, trecând prin ele, să aleagă mereu viaţa, împărăţia lui Dumnezeu, evanghelia. Răul este într-adevăr prezent în viaţa noastră şi vrea să ne seducă cu imaginea unei lumi iluzorii în care eu-l se transformă în Dumnezeu. Dar în spatele acestei iluzii se află un drum de autodistrugere, de dispreţ al lui Dumnezeu şi al celorlalţi. În acest sens răul este ceea ce face rău omului.
Vrem să învingem răul din noi şi din afara noastră? Isus ne indică calea sa. Mulţi, înainte de el şi după el, s-au prezentat ca profeţi şi au început denunţând răul, plângându-se de pierderea valorilor şi acuzând în stânga şi în dreapta. Dar Isus alege o altă cale: în loc să denunţe, el anunţă "Împărăţia lui Dumnezeu", prezenţa minunată a lui Dumnezeu şi a iubirii sale milostive. Cristos se prezintă înainte de toate drept purtătorul unei veşti bune, al unui "da" din partea lui Dumnezeu. Vrem să învingem răul prezentat atât de seducător de Diavol? Avem nevoie înainte de toate să recunoaştem frumuseţea vieţii cu Dumnezeu, a apropierii lui Dumnezeu de noi. Nu întâmplător primele cuvinte ale lui Isus din evanghelia lui Marcu sunt acestea: "Timpul s-a împlinit, s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu". Isus învinge ispita alegând să dea spaţiu în inima sa şi în jurul său împărăţiei lui Dumnezeu. El vrea să ne împărtăşească şi nouă bucuria acestui eveniment ce continuă să se realizeze: Dumnezeu vine, se apropie şi îţi vindecă viaţa, îţi dăruieşte puterea iubirii sale.
Isus învinge ispita în pustiul vieţii noastre ajutându-ne să gustăm bucuria prezenţei lui Dumnezeu şi chemându-ne să alegem împărăţia sa şi nu lumea iluzorie propusă de duşman. În mitologia greacă se află o povestire despre sirene, locuitoarele fascinante ale unei insule, jumătate femei şi jumătate păsări, care prin vraja cântării lor îi seduceau pe toţi marinarii care trebuia să treacă prin strâmtoarea insulei lor. Rezultatul acestei seducţii era faptul că toţi marinarii piereau atunci când corăbiile lor se loveau de stâncile colţuroase ale insulei sirenelor. În călătoria sa de întoarcere, Ulise a astupat cu ceară urechile marinarilor săi pentru ca să nu poată fi vrăjiţi de cântul sirenelor. El însă, s-a legat de catargul corabiei pentru ca să le audă cântul dar fără să sufere consecinţele nefaste ale acestuia. Dar soluţia cea mai bună a fost găsită de altcineva: Orfeu, cel mai faimos poet şi muzician al timpului său, trecând împreună cu argonauţii pe lângă insula sirenelor, a interpretat el însuşi la harpa sa un cântec şi mai melodios decât cel al sirenelor, astfel că acestea au amuţit şi corabia a putut trece liniştită mai departe.
În timpul binecuvântat al acestui Post, Mântuitorul ne invită să alegem cântul cel mai frumos, cel al încrederii în iubirea Tatălui ceresc. Isus învinge ispita în noi ajutându-ne să intonăm cântul minunat al vieţii. Alege viaţa în toate formele ei, este refrenul cântecului capabil să reducă la tăcere glasul celui rău.
Alegerea împărăţiei lui Dumnezeu în modalităţile concrete ale vieţii fiecăruia dintre noi devine conţinutul celei de-a treia realităţi a Postului mare: convertirea. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!
Convertirea înseamnă în acest context a ne schimba ideile, mentalitatea dar şi inima, precum şi direcţia noastră de mers. Cel rău ne ispiteşte cu tot felul de scurtături care de fapt ne îndepărtează de calea vieţii. Isus ne invită să ne întoarcem paşii spre El, pentru a face împreună cu El drumul său spre Paşte.
Convertirea are pentru fiecare dintre noi un moment iniţial în care ne încredinţăm cu totul lui Dumnezeu. Dar după acest moment, convertirea durează întreaga noastră viaţă şi constă în orientarea fiecărui pas al propriei vieţi pe urma paşilor săi, pentru a trece de la minciună la adevăr, de la întuneric la lumină, de la frică la libertate. În timpul acestui Post ne putem întreba care sunt scurtăturile pe care cel rău ne-a determinat să o apucăm: în ce loc din viaţa noastră nu suntem liberi? Unde am nevoie de vindecarea harului lui Cristos? Care din relaţiile mele cu cei din jur are mai mult nevoie de milostivire şi reconciliere? Care sunt păcatele de care am nevoie să fiu iertat la următoarea mea spovadă?
Sfânta Liturghie pe care o celebrăm să ne obţină harul de a trăi acest Post Mare ca un semn al binecuvântării lui Dumnezeu, drept un timp în care să trecem prin încercări şi ispite alegând mereu binele şi viaţa, şi ca un moment prielnic pentru convertirea noastră, pentru a ne întoarce paşii pe urmele Mântuitorului Isus. Amin.
