Evanghelia de astăzi, din duminica a 14-a de peste an, este o poveste tristă. Ne vorbeşte despre nişte oameni care l-au întâlnit pe Isus şi au plecat fără să primească nici o binecuvântare.
Isus îmbracă haina de misionar. În Cafarnaum a făcut multe minuni şi a învăţat. Acum iată-l că vine în localitatea sa natală: Nazaret. Aici a copilărit, a crescut în casa lui Iosif şi a Mariei. A învăţat munca de lemnar. Pe vremea aceea în Nazaret nu erau mai mult de 150 de familii. Oamenii se cunoşteau între ei. Sâmbătă de sâmbătă mergeau la sinagogă, micul lăcaş de rugăciune.
Vine o zi de sâmbătă. Sărbătoare. Isus merge la sinagoga la care a mers timp de 30 de ani. Acolo, ne spune o altă evanghelie, după ce citeşte din cartea profetului Isaia, spune: "Aceste cuvinte s-au împlinit astăzi". Consătenii, deşi îl aşteptau pe Mesia, rămân scandalizaţi. Isus, profetul prin excelenţă, este respins, alungat. Trece printre ei şi pleacă mai departe.
Respingerea celor trimişi de Dumnezeu este întărită şi de prima lectură. Ezechiel povesteşte propria lui vocaţie. El era un preot dus în robie înainte de a-şi putea exercita preoţia. Avea circa 25 de ani când a fost prins şi dus în exil. La 30 de ani, când ar fi trebuit să înceapă să slujească în templu, era departe de ţară, în Babilon, singur, trist, demoralizat. În această stare, Ezechiel îl întâlneşte pe Domnul. Experimentează prezenţa lui Dumnezeu. Slava Domnului acum era acolo la periferia Babilonului. Profetul cade la pământ. "Duhul lui Dumnezeu a venit la mine, m-a făcut să mă ridic în picioare şi l-am auzit pe Domnul, care îmi vorbea". El povesteşte ce i s-a întâmplat atunci, la începutul chemării sale ca profet, ca acela trimis să vorbească pentru Dumnezeu: "Te trimit la fiii lui Israel (conaţionalii lui, deportaţi ca el)... Cei la care te trimit sunt foarte încăpăţânaţi şi cu inima împietrită". Profetul este invitat să le vorbească: "Fie că te vor asculta, fie că nu te vor asculta... să ştie cel puţin că este un profet în mijlocul lor". Eu, Domnul, nu i-am abandonat.
De ce i-au respins oamenii pe profeţi? Sfântul Ioan răspunde: Pentru că ei au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru a nu ieşi la iveală faptele lor rele. Profetul deranjează. El întruchipează în sine o prezenţă a lui Dumnezeu, purtând cu sine ceva nou care cere o schimbare a vieţii, o convertire, o viaţă coerentă până la capăt. Şi aici este greutatea. Profeţii sunt respinşi "din cauza inimii împietrite", ne spune prima lectură. De ce îl resping oamenii de astăzi pe Cristos? De ce sunt atâţia care nu vin la Liturghie? Care sunt motivaţiile lor?
Inima împietrită în zilele noastre se traduce prin expresii de genul: "Nu mă interesează. Ce-o fi în viitor voi vedea. Dar acum îmi văd de viaţa mea, de drumul meu şi unde vor merge ceilalţi voi merge şi eu".
"E prea departe Dumnezeu de noi să ne cunoască problemele, să se intereseze de noi. El este în cerul lui, noi suntem aici", spun alţii. Şi pentru că e prea departe nu se apropie de el.
O altă formă de împietrire e şi aceasta: "Nu am timp. Sunt atâtea probleme pe care le am, atâtea preocupări. Nu am timp de biserică, de suflet, de rugăciune. Duminica am multă treabă. Sau sunt extrem de obosit, epuizat din timpul săptămânii şi trebuie să mă odihnesc".
Finalul evangheliei de astăzi se termină cu aceste cuvinte: "Era uimit de necredinţa lor. Nu a putut face acolo nici o minune". Nu că nu ar fi voit Isus să facă vreo minune, dar nu a putut din cauza necredinţei.
Vă amintiţi cum duminica trecută o femeie bolnavă de mulţi ani avea credinţa aceasta că doar dacă se atinge de Isus, dacă-i atinge hainele va fi vindecată? Mulţi s-au atins de Isus în ziua aceea, dar nimeni nu a fost vindecat în afară de femeia aceasta pentru că a venit în faţa lui cu credinţă, i-a atins hainele cu credinţa că el are puterea de a vindeca.
Locuitorii Nazaretului au auzit despre Isus, despre ceea ce a făcut în Cafarnaum. Puteau fi mândri de el. Dar nu... Îl cunoşteau. Îi ştiau familia, îşi aminteau de copilăria lui, de rudele lui: verii, verişoarele, apelaseră la munca lui Iosif. L-au văzut crescând, au mers cu el pe drumurile acelea prăfuite, au vorbit cu el. Era unul ca ei. "De unde îi vin lui toate acestea?" Era clar. Pentru ei, el nu putea să fie decât ceea ce ştiau ei că este. Au decis. Nu voiau să creadă. Nu puteau să creadă că Dumnezeu se face vizibil în unul pe care îl cunosc.
Ei aveau un ritm al lor, obiceiurile lor. Sâmbătă de sâmbătă mergeau la sinagogă. Mersul slujbei era acelaşi. Acum cineva îi deranja, răsturna tot ceea ce ştiau ei. Poate n-ar fi fost o problemă să fi fost unul pe care nu-l ştiau, dar pe Isus îl cunoşteau. Cum poate acesta să deranjeze mica lor lume, aşezată de veacuri după reguli clare?
S-au blocat. L-au refuzat... Minunile de care auziseră nu-i ajută să creadă, pentru că minunile presupun credinţa. Printre cei apropiaţi lui Isus, printre consătenii lui erau mulţi necredincioşi...
Drama consătenilor lui Isus este că îl cunoşteau (gândeau că-l cunosc!) şi când lumea te cunoaşte are tendinţa de a te clasifica şi de a te vedea nu aşa cum eşti, cum ai devenit, dar cum erai. A schimba părerea înseamnă o transformare, a lăsa vechile poziţii şi acest lucru este dificil.
Aici e uimirea: oameni, care au mers la sinagogă, au ascultat lectura din Sfânta Scriptură, l-au întâlnit pe Cristos, s-au întors acasă fără nici o binecuvântare, fără nici o bucurie.
Iubiţi credincioşi,
Astăzi, apropiaţii lui Isus suntem noi, cei obişnuiţi să stăm cu el de mici. Am crescut cu el, am fost botezaţi, am primit prima sfântă Împărtăşanie şi Mirul. Noi, care avem icoane în casă, care am botezat şi am cununat pe mulţi.
Şi astăzi sunt oameni care rămân blocaţi. "Nu ştim noi Biserica? Nu-i cunoaştem pe slujitorii ei? Nu ştim noi ce se întâmplă în Biserică?" Evanghelia vrea să ne deblocheze, să ne scoată din schemele noastre gata făcute. Dumnezeu e în localităţile noastre, pe drumurile noastre, vrea să ne împărtăşească din binecuvântările sale.
Nu-i de mirare că privim spre Scriptură şi spunem: "O carte veche!" Sau o luăm în mână, trecem superficial prin ea şi la sfârşit ne uităm şi spunem: "Nimic nou". Cum adică nimic nou, când Dumnezeu care este infinit se descoperă în fiecare pagină?! Cineva blochează ochiul, să nu vedem nimic proaspăt.
Evanghelia de astăzi ar trebui să ne dea de gândit: credinţa noastră poate nu este aşa de solidă cum o credem noi. Credinţa este o realitate ameninţată de obişnuinţă, de monotonie.
Oamenii aceia din Nazaret, pentru că erau prea obişnuiţi, credeau că îl cunosc şi se gândeau: "Nu poate acesta să ne transmită gândul lui Dumnezeu. Nu poate fi Mesia". Prejudecăţile, faptul că spuneau că-l cunosc i-a ţinut departe de binecuvântarea care putea să vină în ziua aceea asupra lor.
Obişnuiţi cu mersul la biserică, familiarizaţi cu mersul la Liturghie, cu ce se întâmplă în biserică, de multe ori nu mai putem vedea noutatea care vine din partea lui Dumnezeu. Nu mai putem experimenta binecuvântările lui pentru că am intrat într-un fel de monotonie. Ne-am înscris pe o linie şi mergem pe acea linie în mod automat. "Cunoaştem, ştim... l-am mai auzit pe preotul acesta. Ştim deja despre ce vorbeşte... Ştim cum merge Liturghia, ştim cum este la biserică... Cunoaştem totul". Şi harul lui Dumnezeu rămâne deasupra noastră, nu poate coborî în inimă pentru că nu ne lăsăm transformaţi.
Un autor se întreabă de ce noii convertiţi sunt mai plini de entuziasm, mai plini de bucuria care vine din credinţă? Tot el găseşte răspunsul: Pentru că ei au capacitatea să vadă noutatea care vine de la Domnul.
Dacă este o invitaţie pentru noi din partea lui Cristos este tocmai aceasta: Să ne deschidem spre el, să fim gata să descoperim noutatea pe care ne-o transmite Dumnezeu zi de zi. Altfel se poate întâmpla aşa cum s-a petrecut în Nazaret. Ca Domnul să vină la fiecare Liturghie, să vină în fiecare zi când ne îndreptăm spre biserică şi totuşi să plecăm fără nici o binecuvântare, fără să fi experimentat puterea lui Dumnezeu. Cei din Nazaret nu au putut să experimenteze îndurarea lui Dumnezeu şi minunile lui pentru că spuneau: Cunoaştem, ştim...
Se spune despre un om că a rămas surprins când a aflat de la vecinii săi că ei văd la televizor imagini color. "Nu se poate, a spus el. De ani de zile eu văd alb-negru. Nu există să poţi vedea imagini color". Un vecin l-a invitat în casă pentru a se convinge. Imaginile erau color. Supărat, omul s-a dus la distribuitorii de cablu. "Transmiteţi imagini în culori şi eu de când mă ştiu tot alb-negru văd. Nu-i corect! De ce faceţi deosebiri între oameni. O să vă reclam". Oamenii s-au gândit că o fi vreo defecţiune. Au venit la el acasă, au dat drumul la televizor. Imaginile erau alb-negru, televizorul era vechi. "Trebuie schimbat aparatul. Dumneata ai rămas tot cu vechiul aparat".
Dumnezeu vorbeşte în culorile harului său. Când privim la el, este frumuseţe, belşug de binecuvântare. Se întâmplă că uneori aparatul nostru tot vechi a rămas sau îl lăsăm reglat pe alte unde. Să ne reglăm pentru a asculta vocea lui. Să ieşim din monotonie, să începem să lucrăm la schimbarea noastră pentru a recepta undele dragostei lui Dumnezeu. Amin.
