Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Autorul Scrisorii către Evrei îşi deschide scrisoarea cu cuvintele: "După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri, prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile".
Dumnezeu ne vorbeşte şi astăzi, în diferite moduri, dar în mod deosebit el ne vorbeşte prin cuvântul său, prin care ne învaţă, prin care ne arată calea vieţii, prin care ne îndrumă spre mântuire.
Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o, păstrează memoria unei vizite pe care Isus a făcut-o la Nazaret, adică în cetatea sa de baştină în timpul activităţii sale publice.
Oraşul modern Nazaret e un oraş mare, cu câteva zeci de mii de locuitori. Dar în timpul lui Isus, Nazaretul era un mic sat. Chiar dacă evangheliile numesc Nazaretul cetate, pólis, în realitate, Nazaretul, în vremea lui Isus, nu număra mai mult de 150 de persoane.
În acest oraş - Nazaret -, a trăit Isus Cristos timp de 30 de ani, sunt anii vieţii sale ascunse. Evangheliile apocrife îi atribuie lui Isus în această perioadă tot felul de miracole extraordinare pe care le-ar fi făcut. Dar evangheliile canonice ne lasă să înţelegem că în cei 30 de ani de viaţă ascunsă la Nazaret, Isus a trăit ca oricare dintre evreii din vremea sa. Era cunoscut în Nazaret ca fiul Mariei sau ca fiul tâmplarului, după numele tatălui său adoptiv, Iosif. Era cunoscut ca tâmplarul sau lemnarul. Biblia, în limba greacă, numeşte această ocupaţie a lui Isus tekt?n, Isus era tekt?n. În latineşte faber, ceea ce ar putea desemna un om care lucrează în piatră, în lemn sau în metal. Probabil că Isus se pricepea să lucreze în piatră sau în lemn. Evanghelia de astăzi menţionează şi rudele apropiate ale lui Isus.
Pe la vârsta de 30 de ani, Isus Cristos părăseşte Nazaretul şi rămâne o vreme în preajma lui Ioan Botezătorul, iar după botezul în Iordan, Isus se întoarce în Galileea, unde predică prin diferitele localităţi ale Galileei, vestind apropierea împărăţiei lui Dumnezeu şi chemând oamenii la mântuire.
Acesta este contextul în care Isus ajunge şi în cetatea sa de baştină, în Nazaret. Vine acolo într-o zi de sâmbătă, în ziua în care iudeii se adună pentru citirea Torei, pentru interpretarea legii şi pentru rugăciune. Isus intră în sinagoga din Nazaret. Nu mai este lemnarul de odinioară, ci este maestrul de înţelepciune, este învăţătorul şi profetul care predică cu autoritate şi însoţeşte cuvintele sale cu gesturi extraordinare, cu semne minunate.
Din păcate, Marcu nu ne spune ce a învăţat Isus în acea sâmbătă în sinagoga din Nazaret. El notează doar uimirea mulţimii. Oamenii din Nazaret, auzindu-l pe Isus cum vorbeşte, rămân uimiţi în faţa cuvintelor sale, iar uimirea este reacţia obişnuită a omului în faţa revelaţiei divine. În faţa lui Dumnezeu - mysterium tremendum et fascinosum -, omul rămâne uimit, pentru că Dumnezeu îl copleşeşte pe om cu măreţia sa, cu puterea sa, cu cuvântul său. De unde are el toate acestea - se întreabă concitadinii lui Isus - şi ce este această înţelepciune care i s-a dat şi ce sunt aceste fapte minunate care se fac prin mâinile lui? Ei recunosc înţelepciunea lui Isus, ei recunosc că prin Isus se realizează lucruri extraordinare, dar, în acelaşi timp, ei nu pot trece de omul Isus, omul pe care îl cunoşteau din timpul celor 30 de ani de viaţă în Nazaret.
La acest punct, aş dori să prezint un scurt portret al lui Isus, al omului Isus Cristos, aşa cum îl numeşte apostolul Paul în Prima Scrisoare către Timotei, la capitolul doi. Oare cum arăta Isus? Cum a apărut Isus în faţa contemporanilor săi? Deşi evangheliile nu ne spun nimic despre aspectul exterior al lui Isus, cu siguranţă că Isus avea un aspect agreabil. Trebuie să fi fost puternic din punct de vedere fizic, pentru a rezista la căldură, la frig, foame, călătorii, activitate neîncetată şi asaltul mulţimilor. Uşurimea cu care Isus se îndrepta spre natură sau spre oameni, pentru a ilustra învăţătura sa, îl arată ca pe un om sensibil, apreciativ şi un observator atent al împrejurimilor. Era apropiat şi deschis faţă de pescari, faţă de agricultori, scribi, farizei, vameşi, oficiali ai conducerii şi membrii ai Sinedriului. Era un om cu o percepţie profundă a gândurilor şi motivaţiilor oamenilor. Reacţiona în fiecare situaţie cu o emoţie adecvată. Comportamentul său era adesea în dezacord cu ceea ce aşteptau ceilalţi, care se lăsau călăuziţi mai ales de prejudecăţi şi de convenţii obişnuite în societate. Tot acest portret al lui Isus ne arată ceva din misterul său, din profunzimea persoanei sale.
Revin acum la reacţia celor din Nazaret, care mai întâi sunt uimiţi de Isus, iar mai apoi încep să-şi pună tot felul de întrebări, pentru că se opresc doar la omul Isus şi nu sunt în stare să treacă dincolo de ceea ce ei ştiau despre Isus ca om. Isus răspunde, este de fapt singurul cuvânt al lui Isus în evanghelia de astăzi: "Un profet nu este dispreţuit decât în patria sa, în casa sa şi în familia sa". Acest cuvânt, Isus îl adresează mai ales apostolilor, care vor şti că în predica lor vor întâlni şi refuzuri, vor întâlni şi scepticismul celorlalţi. Dar pentru asta nu trebuie să se descurajeze.
În prima lectură, Dumnezeu îi spune lui Ezechiel că va avea de vorbit unui popor încăpăţânat, care nu va asculta. Cu toate acestea, trebuie să predice.
Apostolul Paul ştie că predica sau succesul predicii sale nu se datorează talentului său, ci harului lui Dumnezeu, care a lucrat prin el.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Aş dori să închei cu trei învăţături scurte, pe care noi putem să le luăm din lecturile pe care le-am ascultat.
În primul rând, trebuie să ştim că Dumnezeu ne vorbeşte nouă, oamenilor, prin oameni. Iar oamenii prin care ne vorbeşte sunt adesea oameni slabi, oameni lipsiţi de calităţi extraordinare, oameni cu aspecte pozitive şi aspecte negative şi, totuşi, Dumnezeu alege să vorbească oamenilor prin oameni. E important să acordăm atenţie oamenilor lui Dumnezeu, prin care el ne vorbeşte şi ne arată calea vieţii.
Al doilea lucru pe care aş dori să-l subliniez: importanţa uimirii. Este important să păstrăm această calitate. Iar maestra uimirii în faţa misterului lui Dumnezeu este Sfânta Fecioară Maria, care păstra cuvintele în inima ei şi medita la acele cuvinte.
Şi, în sfârşit, al treilea lucru: puterea credinţei. Evanghelia de astăzi ne spune că Isus nu a putut face mari minuni acolo, la Nazaret, pentru că oamenii erau necredincioşi. Şi Isus a rămas uimit de necredinţa lor. Ei bine, credinţa este aceea care face posibile minunile în viaţa noastră. Numai omul care are credinţă poate să experimenteze măreţia şi puterea extraordinară a lui Dumnezeu. Dacă credeţi în ceva, voi nu mai aveţi nevoie de nicio dovadă. Dacă nu credeţi în acel lucru, atunci nicio dovadă nu este suficientă. Noi facem parte din rândul celor care credem în Dumnezeu, care ne punem toată speranţa noastră în Dumnezeu şi care experimentăm în viaţa noastră de fiecare zi minunile extraordinare pe care Dumnezeu le realizează în favoarea celor care îi sunt credincioşi şi îl iubesc.
