Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Într-o societate multireligioasă şi relativistă, cum este a noastră, unii se întreabă tot mai frecvent: de ce să fiu sau să rămân creştin şi să nu ader la o altă religie? Alţii, alegând să rămână creştini, se întreabă: de ce să fiu catolic, oare dacă aş deveni ortodox, protestant ar fi o greşeală? Ei bine, fiecare religie, fiecare cult, are câteva coloane de rezistenţă pe care îşi sprijină întreaga doctrină şi care îl fac unic. În cazul religiei creştine, coloana de rezistenţă este dumnezeirea lui Isus, faptul că acel Isus despre care vorbesc evangheliile este însuşi Fiul lui Dumnezeu. Asta deosebeşte în mod fundamental creştinismul de orice altă religie şi reprezintă raţiunea pentru care cineva alege să fie şi să rămână creştin, chiar dacă uneori trebuie să plătească cu propria viaţă. Un alt element de rezistenţă, de această dată al Bisericii Catolice, este rolul pe care îl are papa, urmaşul sfântului Petru. El dă stabilitate şi mă asigură că fiind catolic am la îndemână toate mijloacele de mântuire pe care Cristos le-a pus la dispoziţie.
Evanghelia pe care am ascultat-o răspunde întrebărilor de la început: de ce creştin, de ce catolic. În dialogul purtat de Isus cu ucenicii la Cezareea lui Filip, Isus este recunoscut ca Mesia, Fiu al lui Dumnezeu, şi îi încredinţează lui Petru o misiune specială. Astfel, evanghelia ne ajută să fundamentăm identitatea noastră creştină şi catolică.
Prima întrebare: de ce creştin?
Evanghelia, de la un capăt altul, dezvăluie în mod treptat că Isus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu. Textul de astăzi prezintă prima recunoaştere clară de către apostoli a identităţii adevărate a lui Isus. Petru îi spune: "Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu". Deci, nu doar un "mare profet", ci "Fiul lui Dumnezeu", Mesia cel aşteptat, care împlineşte profeţiile. Datorită minunilor şi faptelor sale, şi mai ales datorită învierii sale, apostolii au înţeles că Isus este Fiul lui Dumnezeu şi l-au adorat ca Domn. Aceasta este inima credinţei creştine: Isus este Fiul lui Dumnezeu.
Sunt unii care îl aşază pe Isus alături de marii întemeietori de religii. Ori e total greşit. Isus a fost singurul care s-a prezentat ca venind de la Dumnezeu şi a demonstrat că el este Dumnezeu. Isus a fost singurul a cărui venire şi a cărui moarte au fost profeţite cu multe secole înainte de naştere. Isus a fost singurul care a existat înainte de naşterea sa pe pământ. Isus a fost singurul care a venit direct de la Dumnezeu, prin naştere dintr-o fecioară. Isus a fost singurul care a trăit aşa cum a predicat, ca un sfânt. Isus a fost singurul care nu a căutat să câştige faima şi onoarea oamenilor. Isus a fost singurul care avea autoritate asupra demonilor, asupra elementelor naturii, singurul care a vindecat bolnavi. Isus a fost singurul care nu a murit de o moarte naturală sau printr-o condamnare justă, ci a murit pentru iertarea păcatelor noastre. Isus a fost singurul care a înviat din morţi. În acest Isus, Petru l-a recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu cel viu, iar Biserica şi-a asumat credinţa în acest Isus. Aceasta este astăzi credinţa noastră. Toţi ceilalţi întemeietori de religii au fost oameni normali care au primit cel mult o inspiraţie specială, dar niciunul nu s-a putut identifica cu Dumnezeu. În creştinism e însuşi Dumnezeu care se descoperă omului şi îi spune cine este el, chiar dacă nu mereu e pe placul omului. În celelalte religii este omul care caută să-l descopere pe Dumnezeu. E o diferenţă fundamentală.
Celui care îl recunoaşte ca "Fiul lui Dumnezeu", Isus îi răspunde: "Ferice de tine!". Din recunoaşterea în Isus a Fiului lui Dumnezeu se naşte cea mai mare fericire posibilă. Aşadar, a fi creştin înseamnă a recunoaşte că Isus e Fiul lui Dumnezeu şi a-l iubi, iar de aici se naşte maxima fericire. Cine şi-ar fi putut imagina că un persecutor ca Saul ar deveni vreodată creştin? Părea imposibil. Când Saul a înţeles că Isus era Fiul lui Dumnezeu s-a schimbat radical; toate de până atunci le-a considerat gunoaie, a început să predice despre Isus şi a suferit pentru asta; nu i-a fost frică, deoarece ştia în cine crede. Gândiţi-vă apoi la apostoli. Când au înţeles că Isus este Fiul lui Dumnezeu, au preferat să moară decât să renunţe la credinţa în Isus.
Întrebarea lui Isus din evanghelie e şi pentru noi: cine sunt eu pentru tine? Dacă Isus este Fiul lui Dumnezeu pentru tine, atunci trăieşte ca un creştin: iubeşte, iartă, fii bun, fii creştin până în măduva oaselor, nici suferinţa, nici moartea să nu te tulbure, căci tu ştii în cine crezi. În Isus, Fiul lui Dumnezeu. El îţi oferă o fericire pe care nimeni, dar nimeni altcineva nu ţi-o poate da.
Luna acesta, pe 13 august, a venit o ştire din Pakistan. Un creştin a fost ucis. I s-a oferit posibilitatea de a se converti la islam. Bărbatul a refuzat să renege credinţa sa creştină. Ar fi fost atât de simplu. Dar nu... el a înţeles că cea mai mare fericire vine de la Isus.
În anul 2012, o italiancă, Francesca Pedrazzini, în vârstă de 38 de ani, a plecat spre cer după 30 de luni de luptă cu o tumoare. Toată istoria ei a apărut într-o carte. Într-o zi îi spune soţului: "Dragul meu, eu sunt liniştită. Nu îmi e frică, deoarece Isus există". "Dar nu eşti tristă?", o întrebă acesta. Ea a răspuns: "Nu, nu sunt tristă. Sunt sigură de Isus". Cere să-i vadă pe cei trei copii şi le spune: "Fiţi atenţi, eu merg în paradis. Este un loc foarte frumos, nu trebuie să vă preocupaţi. Vă va fi dor, ştiu. Dar eu vă voi vedea şi vă voi îngriji tot timpul. Şi vă sfătuiesc, când merg în paradis să faceţi o petrecere mare". Soţul, care a auzit dialogul, a spus mai târziu: "A făcut ceva care face cât 50 de ani de educaţie". În carte, autorul povesteşte că femeia se pregătea să părăsească lumea surâzând şi distrându-se împreună cu cei dragi. Nu suntem singuri. Nu vom fi niciodată singuri. Acesta este motivul pentru care nu i-a fost frică. A fi creştin e cel mai mare câştig pe care şi eu şi dumneavoastră îl avem. Noi ştim în cine credem, noi ştim ce ne aşteaptă dincolo. La creştini înmormântarea e ca o nuntă. La creştini se cântă şi în faţa morţii. Asta înseamnă a fi creştin, asta înseamnă a crede că Isus e Fiul lui Dumnezeu.
A doua întrebare la care răspunde evanghelia de astăzi este: de ce să fiu sau de ce să rămân catolic? Evanghelia fundamentează teologic importanţa unirii noastre cu Sfântul Părinte papa relatând misiunea pe care Isus i-a încredinţat-o lui Petru.
Mai întâi Isus îi schimbă numele, iar asta se întâmplă atunci când cineva primeşte o misiune importantă. Din Simon devine Kefa, adică piatră. Piatra indică stabilitatea unui edificiu. Odată înălţat la cer, Isus, deşi prezent şi activ în Biserică, devine invizibil. Este nevoie de un semn care să-l reprezinte şi să-l facă vizibil şi lucrător în istorie. Şi acest semn va fi Petru şi, după el, cei care vor îndeplini rolul lui, papa, succesorii lui Petru. Astfel, Isus îl constituie pe Petru semn vizibil de unitate şi de sprijin. Adevărata stâncă a Bisericii rămâne însă Isus, piatra unghiulară.
Trei funcţii primeşte Petru: mai întâi să fie piatră, adică principiu de stabilitate, care ţine sfântă şi unită comunitatea; apoi, primeşte cheile, adică autoritate asupra întregii Bisericii, dar o autoritate care slujeşte la păstrarea credinţei autentice, pentru că nimeni nu poate interpreta tezaurul credinţei după cum îi convine, ci trebuie ascultat întotdeauna Petru, el devine călăuză în domeniul moralei; apoi primeşte puterea de a lega şi a dezlega, adică a interzice şi a permite, a separa şi a ierta, a admite şi a exclude din comunitate. Nimeni nu are dreptul să facă abstracţie de această pagină a evangheliei.
Mă gândesc la înaintaşii noştri care au ţinut uneori cu gelozie la identitatea lor. Cei mai mulţi datorăm lor identitatea noastră religioasă. Unii au plătit cu sacrificii mari, unii mergeau zeci de kilometri pentru a participa duminica la o Sfântă Liturghie, altora li s-a interzis accesul la funcţii de conducere ş.a.m.d. Mă gândesc la PS Durcovici, cât de mult a ţinut el la catolicitatea lui. Ar fi putut semna un document prin care se lepăda de legătura cu papa, şi ar fi ieşit din închisoare. Dar a spus: nu. Dacă Isus i-a încredinţat acest rol lui Petru şi urmaşilor lui, eu nu pot să fiu un laş şi pentru o viaţă mai bună să renunţ la acest adevăr. Eu nu pot să renunţ la un adevăr doar pentru a scăpa de un chin, pentru că aş trăi în minciună, şi atunci aş suferi şi mai mult. A fi creştin şi chiar catolic nu este un moft, ci a fi catolic înseamnă să trăieşti aşa cum spune evanghelia, acceptând rolul pe care Petru l-a primit de la Isus. Cine îl are pe urmaşul lui Petru are cea mai bună asigurare a autenticităţii credinţei sale. Cine îl are pe papa, urmaşul lui Petru, este asigurat de însuşi Cristos. Iată de ce să fim şi rămânem catolici.
În final fac trei invitaţii. Prima, de a mulţumi Domnului pentru părinţii, bunicii, înaintaşii noştri care au păstrat cu sfinţenie credinţa creştină. A doua invitaţie este de a cere iertare că uneori am fost superficiali în cunoaşterea şi trăirea credinţei, că am relativizat importanţa ei. Şi a treia invitaţie este de a ne angaja să trăim cu pasiune, cu entuziasm credinţa noastră, arătându-le tuturor că a fi creştin adevărat e cel mai mare bine care i se poate întâmpla unui om. Aşa să ne ajute Dumnezeu. Amin.
