Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Un copil a ajuns acasă cu lacrimi în ochi. Bunicul îi alergă în întâmpinare şi l-a strâns în braţe. Copilul continua să plângă. Bunicul îl mângâie, încercând să-l liniştească. "Te-au bătut?", îl întrebă. Băiatul dădu din cap că nu. "Ţi-au furat ceva?" "Nu", a spus copilul. "Dar atunci ce ţi s-a întâmplat?", îl întrebă bunicul îngrijorat. Copilul îşi trase respiraţia, apoi începu să povestească: "Ne jucam de-a v-aţi ascunselea, iar eu m-am ascuns foarte bine. Aşteptam acolo, dar timpul trecea... La un moment dat am ieşit afară şi... mi-am dat seama că terminaseră jocul, plecaseră toţi acasă şi nimeni nu a venit să mă caute!" Sughiţurile îi scuturau pieptul micuţului. "Înţelegi? Nimeni n-a venit să mă caute!"
Cine era acest copil pentru colegii săi de joacă? Era un oarecare, unul dintre cei mulţi, unul a cărui absenţă n-ar observa-o nimeni. Cine era el pentru bunicul? Era nepotul său, era un apropiat, era cineva, iar absenţa lui reprezenta o pierdere. Evanghelia acestei duminici, în prima ei parte aşază pe buzele lui Cristos două întrebări: "Cine spune lumea că sunt eu" şi "Cine spuneţi voi că sunt eu?"
Pentru lume, pentru evrei, el era Ioan Botezătorul predicatorul. Irod a spus despre Isus că este "Ioan Botezătorul care a înviat din morţi", adică unul care condamnă păcatul, care are puterea să înlocuiască viaţa de păcat cu una de sfinţenie, o viaţă de care lumea fugea, fugea spre întuneric. Alţii spuneau că este Ilie, cel care împarte lumea în două: pentru Dumnezeu sau pentru Baal, între cei care merg pe picioarele lor şi cei care umblă după idoli morţi. Alţii spuneau despre el că este Ieremia, profetul care strigă şi cheamă la pocăinţă, omul durerilor, omul plânsului, al lacrimilor, care plângea un popor ce stătea departe de Dumnezeu. Isus a vărsat lacrimi pentru cetate, dar n-a fost Ieremia, el a fost profetul care a putut să transforme lacrimile în cântări de bucurie (pentru femeia nenorocită a cărei fiică era posedată, pentru femeia care îşi ducea singurul fiu la mormânt). El schimbă lacrimile în bucurie. Alţii spuneau că este unul dintre profeţi, unul care aduce o înnoire.
Isus însă nu a adus o înnoire, el a adus sfârşitul legii, el este calea cea nouă a harului. Urmează apoi răspunsul dat de Petru la cea de-a doua întrebare: "Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?" "Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu". Răspunsul lui Petru se naşte din trăirea unei întâlniri personale cu Isus, e rodul apropierii dintre ucenic şi maestrul său. Când Isus va fi pentru noi un prieten, un apropiat, vom putea da răspunsul lui Petru; înstrăinându-ne de el nu-l vom considera decât un oarecare între mulţi alţii. Exact ca în exemplul cu care am început această predică. Dacă s-ar fi jucat şi bunicul de-a v-aţi ascunselea, cu siguranţă, n-ar fi plecat fără să-şi caute nepotul. Pe Dumnezeu îl simţi aproape, simţi căldura iubirii sale, simţi mângâierea braţului său abia atunci când stai în compania sa, când îl asculţi, când eşti prietenul lui.
Aceleaşi întrebări adresate atunci ucenicilor se îndreaptă astăzi spre noi. Răspunsul va depinde de relaţia pe care o avem cu Isus. Tinerii, angrenaţi în tensiunea conturării unui viitor solid: dacă pentru ei Cristos va fi un prieten, un apropiat, dacă Euharistia va fi în centrul vieţii lor, atunci Isus este pentru ei Fiul lui Dumnezeu, care-i întăreşte, care le indică drumul, care-i face fericiţi, care nu-i lasă singuri; dacă însă Isus este abandonat, atunci el nu va fi decât unul care le strică planurile şi le încurcă visele. Adulţii, fermentul societăţii, cei care conduc lumea, care fac legile: dacă pentru ei Isus este un apropiat, un prieten, Fiul lui Dumnezeu, atunci societatea în care trăim va fi o societate a păcii, a bunei-înţelegeri, a valorilor autentice; dacă însă creştinismul este înţeles doar ca un spin în calea libertăţii şi a democraţiei, Cristos nu va fi decât un oarecare, unul care obturează calea spre o libertate greşit înţeleasă. Bătrânii, loviţi de boală, pironiţi la pat sau în cărucioare: dacă Cristos este un străin, atunci disperarea şi deznădejdea sunt pâinea lor cea de toate zilele. Un bolnav pentru care Cristos este totul, pentru care Cristos este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, în ciuda durerii şi a singurătăţii, are chipul senin, are siguranţa că viaţa lui este în mâinile lui Dumnezeu şi că nimeni nu-l poate smulge din braţele sale.
Cauza tuturor crizelor morale, etice, spirituale, de care suferă astăzi omenirea, spunea un renumit profesor de teologie, este, de fapt, o criză de credinţă. Cine este Isus Cristos pentru tine? Dacă el este, într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu, atunci niciun efort nu este prea mare pentru a trăi ca un adevărat creştin, pentru a da societăţii în care trăieşti un chip creştin, pentru a îmbrăţişa viaţa pe care ai primit-o ca pe un dar lui Dumnezeu, pentru a înţelege durerea şi suferinţa, pentru a nu fi niciodată plictisiţi şi fără poftă de viaţă. Cine este Isus Cristos pentru tine, creştinule, care participi la această sfântă jertfă, cine este Isus Cristos pentru tine, dragă radioascultătorule?
Evanghelia acestei duminici continuă cu prezentarea unor misiuni speciale pe care Isus le încredinţează lui Petru. Mai întâi îi schimbă numele. Îl numeşte Chefa, adică piatră. L-a numit astfel pentru că va trebui să devină o piatră, fundament sigur pentru Biserică. Piatră de sprijin, nu piatră de poticneală. Pentru comunităţile din Siria, destinatare directe ale acestei pagini de evanghelie, Petru era un reper spiritual, era liderul. El este imaginea liderului din toate timpurile, pentru că în jurul lui se adună comunitatea, el devine punct de reper. Orice conducător ar trebui să ştie că misiunea sa este aceea de a fi piatră de sprijin nu piatră de poticneală pentru ceilalţi.
În al doilea rând, Isus îi dă lui Petru cheile împărăţiei pentru a lega şi a dezlega, adică pentru a reconcilia persoanele între ele şi cu Dumnezeu. În anii '80-'90, în Siria, din cauza credinţei în Isus, erau multe tensiuni în comunitate şi diviziuni în familii. Unii îl acceptau pe Isus ca Mesia, alţii nu. Sfântul Matei insistă pentru reconciliere. Reconcilierea a fost şi continuă să fie şi astăzi una dintre datoriile cele mai importante ale conducătorilor, liderilor lumii, şi comunităţilor locale. Imitându-l pe Petru, ei trebuie să lege şi să dezlege, adică, să facă tot posibilul pentru reconciliere, pentru acceptarea reciprocă, pentru construirea adevăratei fraternităţi. În mod paradoxal, în aceste săptămâni, în timp ce la Beijing se desfăşurau Jocurile Olimpice, gândite iniţial ca un timp de pace, în care să înceteze toate conflictele dintre oameni, în lume răsunau şi mai puternic armele războiului, producând suferinţă şi durere. Reconcilierea şi pacea nu sunt doar misiunea Bisericii, ci misiunea tuturor.
Petru a mărturisit: "Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!" Îşi imagina probabil un Mesia glorios, dar, în a doua parte a evangheliei, Isus îl corijează: este necesar ca Mesia să sufere şi să moară la Ierusalim. Dacă Petru îl acceptă pe Isus ca Mesia şi Fiu al lui Dumnezeu, trebuie să-l accepte şi ca Mesia servitor care va fi dat la moarte. Nu doar triumful gloriei, ci chiar drumul crucii. Mesia fără cruce e un schilod. Cristos purtând crucea este un Mântuitor. De la Cristos încoace nu există mântuire fără cruce. Suferinţa face parte din viaţa omului. O experimentăm cu toţii, în diferite forme: părăsiţi de cei dragi, abandonaţi în singurătate, lipsiţi de cele necesare unui trai decent, nedreptăţiţi şi chiar nevoiţi să petrecem o bună a parte a zilelor noastre într-o încăpere, pironiţi la pat sau într-un cărucior. Cristos a mers înaintea noastră, fiind cel dintâi care, deşi fără păcat, a experimentat suferinţa în trupul lui. Noi, dacă vrem să fim ucenicii săi, dacă vrem să ajungem la mântuire, va trebui să parcurgem acelaşi drum, un drum al durerii.
Vă invit în final să ne adresăm lui Dumnezeu împreună cu sfântul apostol Paul în lectura a doua de astăzi: "Cât de adâncă este bogăţia, înţelepciunea şi ştiinţa lui Dumnezeu! Hotărârile sale sunt de necuprins şi căile sale sunt de nepătruns! Cine i-a dat lui mai înainte ceva, ca să aibă dreptul de a primi ceva în schimb? Căci toate sunt de la el, prin el şi pentru el. Lui să-i fie mărire în veci! Amin!"
