Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Suntem în Duminica Floriilor şi cu această zi începe Săptămâna Mare. Este o săptămână mare deoarece în aceste zile celebrăm marea lucrare a lui Dumnezeu în folosul oamenilor, şi anume moartea Fiului său pe cruce pentru mântuirea noastră.
Există un fir roşu în cele trei lecturi biblice pe care le-am ascultat astăzi. În toate este vorba de un personaj care are de înfruntat un destin de suferinţă şi de moarte. Haideţi să considerăm mesajul fiecărei lecturi în parte.
Prima lectură, din Cartea profetului Isaia contemplă figura unui om supus suferinţei. Profetul îl numeşte pe acesta ebbed Adonai, adică "slujitorul Domnului", de altfel un titlu de onoare în Vechiul Testament. Noi, creştinii, vedem în acest personaj suferind din prima lectură o prefigurare a lui Mesia. Dar să privim cum este tratat slujitorul Domnului. Este lovit peste spate, este supus la violenţă şi la torturi, i se smulge barba şi este înconjurat cu dispreţ, fiind insultat şi scuipat. De ce oare slujitorul Domnului este tratat astfel? Ce anume este în mintea celor care îl tratează în acest mod? Ce sens poate avea destinul său de suferinţă?
Aceeaşi perspectivă se regăseşte în lectura a doua, unde sfântul Paul, în Scrisoarea către Filipeni, observă cum Isus Cristos, prin întrupare şi suferinţă, acceptă o specie de degradare progresivă. De la Dumnezeu coboară la nivelul omului, făcându-se om, apoi coboară mai jos, devenind ca un sclav şi suferind o moarte rezervată sclavilor, moartea pe cruce. Oare putea Isus să coboare mai jos de atât? Ne întrebăm din nou, de ce a permis Tatăl ceresc ca Fiul său să fie tratat în acest mod?
Evanghelia de astăzi ne propune tema pătimirii şi a morţii lui Isus pe cruce şi se situează exact în perspectiva primei lecturi şi a celei de-a doua lecturi. Mântuirea nu se realizează pe căi glorioase, ci, mântuirea trece prin Via Dolorosa. Mântuirea vine prin suferinţă şi moarte. Ca în prima lectură de astăzi, Isus, slujitorul Domnului, îşi trăieşte ultimele ore ale vieţii într-un crescendo al umilirii şi al suferinţei. Şi mă întreb iarăşi: de ce această ură împotriva lui Cristos? De ce această suferinţă? De ce această umilire? De ce această moarte?
Răspunsul, iubiţi fraţi, se află în mintea şi în inima vechii lumi nemântuite, care s-a opus noutăţii aduse de Cristos. Forţele răului, puterea întunericului s-a dezlănţuit cu toată tăria într-un război total pentru a anihila lucrarea lui Cristos în lume. Iar aceasta este maniera de lucru a lumii vechi nemântuite de ieri şi de azi. Acestea sunt metodele: dispreţul, violenţa, insultele şi moartea.
Iubiţi fraţi în Cristos, în minunata sa înţelepciune şi cu nemărginita sa putere, Dumnezeu a făcut din sacrificiul lui Isus pe Calvar jertfa unică şi desăvârşită prin care vrea să împace lumea cu sine. De aceea, sângele preţios al lui Isus devine preţul mântuirii noastre, cum ne spune şi apostolul Petru: "Am fost răscumpăraţi cu sângele preţios al lui Cristos". Lumea veche, nemântuită, s-a implicat cu toate forţele ca Isus să fie condamnat la o moarte dezonorantă pentru a putea compromite lucrarea sa. Dar Dumnezeu, în minunata sa înţelepciune, a făcut ca moartea Fiului său să rodească un lucru extraordinar, şi anume posibilitatea mântuirii. Iar în evanghelia de astăzi, Matei ilustrează cum chiar în momentul morţii lui Isus, lumea nouă pe care Isus a voit să o creeze începe să se manifeste. Iată cum descrie evanghelistul Matei momentul morţii lui Isus: "Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat şi mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor morţi au înviat. Ieşind din morminte după moartea lui, au venit în cetatea sfântă şi s-au arătat multora".
Toate acestea sunt imagini biblice, care descriu lumea creată de Dumnezeu. Şi vă invit pe unul fiecare dintre dumneavoastră să citiţi aceste patru detalii în cheie personală.
Aşadar, în momentul morţii lui Isus vălul templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos. Pare că te simţi şi tu separat de Dumnezeu printr-un văl. Este un văl pe care l-ai ţesut chiar tu sau poate l-ai primit, l-ai moştenit. Vălul acela, care separa oamenii de Dumnezeu a fost sfâşiat în două, de sus până jos, la moartea lui Isus. De atunci, tu ai liber acces în locul cel mai sacru al templului, în Sfânta Sfintelor, la altarul îndurării şi al iertării. Alergi tu la acest altar?
Apoi, evanghelia ne spune că la moartea lui Isus pământul s-a cutremurat. Te cutremură pe tine ceea ce s-a petrecut pe Calvar? Te mişcă în vreun fel? Simţi ceva în sufletul tău în faţa sacrificiului lui Cristos? Sau poate totul este inerţie în tine.
Al treilea detaliu: la moartea lui Isus pietrele s-au despicat. Poate că ai şi tu o inimă de piatră, incapabilă să simtă iubire, să simtă iertare, să simtă milă, să simtă compasiune sau solidaritate. Spune-i Domnului, după cum ne îndeamnă un poet de-al nostru:
"Dacă inima-ţi rămâne/
ca un bulgăr, ca o piatră,/
ca un bolovan în vatră.../
leapăd-o!/
zdrobeşte-o-n cioburi!/
Sparge-o pe ilău cu dalta!.../
Şi apleacă-te în rugă/
să ceri alta!"
În sfârşit, în momentul morţii lui Cristos, multe morminte s-au deschis şi trupuri au fost readuse la viaţă. Poate că şi tu te afli, duhovniceşte vorbind, într-un mormânt. Poate experimentezi în viaţa ta ceea ce spune Duhul Bisericii din Sardes: "Cunosc faptele tale. Ai un nume că eşti viu, dar tu eşti mort". Poate că eşti mort sufleteşte, fără vitalitate, fără gust pentru lucrurile spirituale, fără timp pentru Dumnezeu. Cere-i Domnului să te scoată din mormântul în care te afli şi să te facă cu ocazia acestui Paşte să începi o viaţă nouă. Vino şi tu la umbra crucii. Acolo începe noua omenire. Acolo începe noua viaţă. Vino, spală-ţi şi tu hainele în sângele curat al Mielului. Amin.
