Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
"Să-l urmăm şi noi pe Domnul, pentru ca, împărtăşindu-ne prin har de crucea lui, să avem parte de înviere şi viaţă".
Aceste cuvinte din îndemnul iniţial al sfintei Liturghii de astăzi, ne arată semnificaţia Săptămânii sfinte pe care acum o începem împreună: urmarea lui Cristos pentru a ne împărtăşi din harul morţii şi învierii sale. Descoperim astfel două acţiuni care ne aparţin în mod deosebit în această Săptămână Sfântă: a-l urma pe Isus şi a fi părtaşi prin har la crucea şi învierea lui.
De altfel aceste două verbe, a urma şi a avea parte, ne indică şi sensul celor două fragmente din Evanghelia după sfântul Matei pe care le-am auzit: cel iniţial al intrării triumfale în Ierusalim, şi cel de-al doilea ce cuprinde relatarea pătimirii şi morţii lui Isus pe cruce. Plecând de la aceste două acţiuni putem, aşadar, să înţelegem cum putem trăi cu folos timpul sfânt ce ne stă înainte.
Înainte de toate a-l urma, a-l însoţi pe Isus. În cadrul intrării lui Isus în Ierusalim descoperim că multă lume îl urmează, îl însoţeşte: este vorba despre ucenicii săi, împreună cu toţi pelerinii care urcau spre Ierusalim pentru sărbătoarea Paştelui. Aceştia îl aclamă pe Cristos drept Fiul lui David, regele Israelului: Osana! Fiul lui David! Astfel ei îşi arătau speranţa că Isus este Mesia cel mult aşteptat care va instaura domnia lui Dumnezeu. Cum însă se explică faptul că aceşti pelerini sau ucenici care îl urmau pe Isus vor amuţi atunci când peste câteva zile locuitorii Ierusalimului vor striga: Răstigneşte-l? Probabil că ei nu îşi închipuiau şi nici nu sperau un Mesia care să fie proclamat rege pe cruce. Probabil că îl urmau pe Isus dorindu-şi de la el doar eliberarea politică a poporului de sub jugul roman. În schimb Isus, îmbrăţişându-şi crucea le arăta celor ce-l urmau că el are de înfăptuit o eliberare mult mai radicală: eliberarea omului de întunericul unei vieţi trăite în egoism şi în frica de moarte. Cristos este Mesia, este rege întrucât are puterea de a intra cu lumina iubirii sale în mormintele inimilor noastre şi de a retrezi acolo viaţa.
Şi noi suntem invitaţi să îl urmăm pe Cristos. Dar cu ce dorinţe în suflet? Cu ce fel de speranţe? Ce fel de Mesia căutăm în el? Dacă ne oprim la dorinţele care văd în Isus doar un garant al propriei bunăstări materiale sau sociale, al propriei comodităţi, atunci urmarea noastră riscă să devină sterilă. În Săptămâna Sfântă suntem invitaţi să urmăm un Mesia care nu ne asigură simpla fericire pământească, ci vrea să ne dăruiască fericirea lui Dumnezeu, fericirea de a iubi şi de a ierta. Ramurile pe care le avem în mâini să devină, aşadar, semnul dorinţei noastre de a-l urma cu adevărat pe Cristos Regele şi de a primi eliberarea profundă pe care el doreşte să o înfăptuiască prin moartea şi învierea sa.
Astfel ajungem la a doua acţiune ce corespunde evangheliei patimii lui Isus: a avea parte, a ne împărtăşi din crucea Domnului pentru a fi părtaşi la învierea lui.
Însă, cum putem să avem parte la crucea lui Isus? Înainte de toate rămânând îndelung în rugăciune în faţa răstignitului, lăsându-l să ne vorbească. Unul dintre cei mai mari teologi ai secolului XX, K. Rahner spunea: "Pentru a realiza cine este Dumnezeu trebuie doar să mă îngenunchez înaintea crucii". Şi noi putem face acest lucru mai des în Săptămâna Sfântă. Îngenunchem înaintea răstignitului pentru a vedea pe cruce un om-Dumnezeu cu braţele întinse într-o îmbrăţişare veşnică destinată să învăluie fiecare om şi întregul univers. Privind Răstignitul vedem un om-Dumnezeu care nu cere nimic pentru sine, care nu strigă: amintiţi-vă de mine, săriţi-mi în ajutor, ci până la ultima respiraţie se uită pe sine şi se preocupă de cel de alături: "Astăzi, vei fi cu mine în paradis". Privind răstignitul vom reuşi să descoperim punctul în care iubirea veşnică a lui Dumnezeu pătrunde în lume asemenea unei picături de foc, ce vrea şi poate să înflăcăreze inima fiecărui om. Cu alte cuvinte, a ne împărtăşi din cruce, înseamnă a deveni părtaşi la iubirea revărsată de pe cruce asupra vieţii fiecăruia dintre noi. A avea parte de cruce înseamnă a lăsa ca această picătură de foc să intre mai ales în păcatul, şi întunericul propriului suflet.
Pentru a realiza ce înseamnă a fi părtaşi la crucea lui Isus pentru a avea parte de înviere ne putem folosi de relatarea unei întâmplări ce a avut drept protagonist un faimos pictor japonez. Acesta din urmă pictase pe un vas de porţelan un peisaj încântător cu munţii locului său de baştină. Într-o zi acest vas, din neatenţia menajerei, a căzut şi s-a sfărâmat în mai multe cioburi. Artistul a strâns toate cioburile şi, cu o imensă răbdare, le-a lipit între ele refăcând la loc vasul. Dar pentru a aminti ceea se întâmplase vasului şi recompunerea sa a introdus între cioburi atunci când le lipea un fir de aur. Astfel că acum, după ruptură, vasul parcă era mai frumos decât înainte, un adevărat mozaic cu fir de aur, iar vizitatorii casei sale se minunau şi mai mult de acest vas.
Patima Domnului nostru Isus şi moartea lui pe cruce este asemenea acelui fir de aur dintre cioburile vieţilor noastre: ciobul trădării, al renegării şi al izolării, al violenţei şi dominării celorlalţi, ciobul infidelităţii şi al necredinţei. Vestea cea bună a Săptămânii Sfinte este că toate aceste cioburi din viaţa noastră sunt străbătute şi însoţite de iubirea şi iertarea Răstignitului. Sângele şi apa ce izvorăsc din pieptul său reprezintă firul de aur prin care vasul vieţii noastre poate deveni chiar mai frumos decât înainte ca egoismul nostru să îl frângă.
Să îl urmăm, aşadar, cu umilinţă şi încredere pe Cristos în această săptămână sfântă pentru a ne împărtăşi din iubirea răstignitului şi pentru a putea cânta în noaptea Învierii bucuria unei inimi readuse la viaţă.
