Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Ne aflăm în duminica dinaintea Paştelui, Duminica Floriilor. Intrăm în săptămâna cea mai sfântă a anului bisericesc, pentru că celebrăm cele mai sfinte mistere ale mântuirii noastre: pătimirea, moartea şi învierea lui Isus. Vă invit să medităm împreună asupra misterului morţii lui Isus, pentru a vedea cu folos pentru sufletele noastre cum el, Isus, iubirea însăşi, învinge ura şi păcatul.
În dimineaţa zilei de Vinerea Mare, Satana s-a trezit cu un zâmbet răutăcios pe faţă. Astăzi era ziua mult aşteptată. Moartea, fiica sa favorită, va împlini curând răzbunarea mult căutată: cel drept va muri în chinuri şi ruşine.
Diavolul era bucuros: totul fusese bine pregătit. Aghiotanţii săi semănaseră deja seminţele neînţelegerii printre cei puternici ai Sinedriului, înăbuşindu-le inimile cu dorinţa de siguranţă: "Este mai bine să moară un singur om pentru popor" (In 18,14). Petru îşi mânjise deja sufletul trădându-l pe Isus înainte de a cânta cocoşul: "Nu îl cunosc pe omul acesta". Ceilalţi apostoli fugiseră şi ei. După răsărit, mulţimea nerecunoscătoare, deşi Isus făcuse atât de mult bine, îi va smulge laşului Pilat sentinţa la moarte: "Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!"
"Oh, dulce răzbunare - se gândea diavolul - Isus, cel care nu a cunoscut păcatul, acum îl va cunoaşte, chiar dacă numai prin efectele lui: răutatea oamenilor şi, la sfârşit, moartea".
Pe la ora 12.00, întunericul, prevestitor al morţii, învăluia Golgota, grămada de gunoi a Ierusalimului. Diavolul ardea de nerăbdare să dea lovitura de graţie şi să îl învingă pe Dumnezeu cu armele proprii. Arma lui Dumnezeu era Fiul, dar acest Fiu îmbrăcat în carne umană va fi luat în râs şi ucis. Un dar nedorit şi neînţeles în faţa micilor oferte pe care seducătorul, Satana, tatăl minciunii le împărţea mulţimii.
Trei ore interminabile a durat bătălia. Trei ore lungi. Cel nevinovat, sfinţenia însăşi, era răstignit, spânzurat între cer şi pământ, încercând să le unească. În timp ce viaţa se scurgea din el, cu un efort pentru încă o respiraţie, Isus a zis: "Femeie, iată fiul tău". Şi diavolul a râs cu dispreţ: "Ca şi cum o mamă ar putea să depăşească momentul morţii premature şi violente a unicului fiu, primind un înlocuitor de ultim moment.
"S-a sfârşit", a strigat Isus, dându-şi sufletul. "Într-adevăr, s-a sfârşit", s-a gândit regele demonilor. Dar înainte de a putea să îşi deschidă buzele într-un strigăt de bucurie, pământul s-a cutremurat şi zidurile locuinţei morţilor, clădite de el cu răutate an după an, s-au dărâmat. Şi sufletele din locuinţa morţilor au ieşit toate să îşi întâmpine Mântuitorul. Isus era învingător.
"Cum e posibil aşa ceva?", s-a întrebat cu disperare cuceritorul cucerit? Cum e posibil ca slăbiciunea să învingă puterea? Binele să supună răul? Şi diavolul şi-a amintit acel cuvânt pe care el nu îl putea accepta: iubirea. Răstignitul victorios era iubirea însăşi. Pe cruce, iubirea a învins ura. Dumnezeu, în înţelepciunea sa infinită, nu a ştiut să ne facă un dar mai mare decât pe sine însuşi pentru că ne iubeşte. Căci nu numărul de bice, nici cuiele, nici spinii, nu cantitatea de durere suferită de Isus ne-a şters păcatele, ci iubirea sa prin care a acceptat suferinţa pentru noi.
Şi de atunci, iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, din acea Vinere Sfântă şi noi putem cuceri moartea, păcatul şi slăbiciunea proprie, şi putem spune cu sfântul Paul în fiecare zi: "Noi avem această comoară în vase de lut pentru ca puterea imensă să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi. Suntem apăsaţi de necazuri din toate părţile, dar nu striviţi; suntem în cumpănă, dar nu disperaţi, persecutaţi, dar nu abandonaţi, doborâţi, dar nu ucişi. Pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus, ca să se arate şi viaţa lui Isus în trupul nostru" (2Cor 4,7-10).
Proclamarea pătimirii lui Isus, aşadar, nu a avut ca scop trezirea unor sentimente de milă sterilă în noi şi nici a unor sentimente de revoltă ca în cazul lui Clovis, regele francilor, care atunci când a auzit pentru prima dată despre moartea lui Isus a exclamat: "Dacă aş fi fost acolo cu soldaţii mei (cu francii mei), nu l-ar fi răstignit pe Isus". Citirea Evangheliei după sfântul Matei cu relatarea pătimirii lui Isus are un singur scop: proclamarea iubirii lui Dumnezeu şi acceptarea crucii şi a iubirii în viaţa noastră. Aceasta trebuie să facem în Săptămâna Sfântă.
La începutul secolului al XIX-lea, era la catedrala "Notre Dame" din Paris un episcop care, prin predicile sale, atingea inimile necredincioşilor şi ale celor indiferenţi. Acesta ne-a relatat un fapt:
Cu mulţi ani înainte de a fi episcop, în faţa catedralei venea un tânăr care îi insulta pe credincioşi spunându-le că, de fapt, credinţa e depăşită şi multe alte ofense. Într-o zi a ieşit la el un preot care încerca să îl calmeze, însă el a început să îl jignească şi pe preot. Acesta, în cele din urmă, i-a zis: "Uite, vino în biserică şi spune-i direct lui Dumnezeu aceste lucruri. Să strigi cu toată puterea că Cristos a murit pe cruce pentru mine şi nu îmi pasă deloc".
Tânărul a intrat şi a strigat cât a putut de tare: "Cristos a murit pe cruce pentru mine şi nu îmi pasă deloc." "Foarte bine - i-a spus preotul - acum mai strigă o dată". Şi tânărul a strigat din nou, de data aceasta cu o oarecare ezitare. Preotul l-a îndemnat: "Aproape ai terminat, strigă pentru ultima dată". Dar tânărul privind crucea nu a mai putut scoate un cuvânt. Şi a continuat episcopul: "Acel tânăr eram eu, acum 30 de ani".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Misterul crucii l-a schimbat pe acel tânăr, care a ajuns preot şi apoi episcop. În această Săptămână Sfântă, meditând la pătimirea lui Isus, să spunem şi noi că Cristos a murit pe cruce pentru mine şi mie îmi pasă. Iubirea lui Isus trebuie să îmi schimbe viaţa. Isus şi-a împlinit misiunea: pe Calvar a umplut rezervorul Bisericii cu viaţa dumnezeiască, dar noi trebuie să deschidem stăvilarele să curgă viaţa divină în noi. Cristos a pus temelia, noi trebuie să construim pe ea. El stă la uşă şi bate, noi trebuie să îi deschidem. El a consacrat Euharistia, noi trebuie să ne împărtăşim. El ne-a dat iubirea, noi trebuie să o primim şi să o trăim.
Vă îndemn ca în această Săptămână Sfântă să ne rugăm şi noi: "Isuse, tu ai murit pe cruce din iubire pentru mine. Fă ca iubirea ta să îmi schimbe viaţa pentru a fi mereu cu tine. Amin".
