"Familia, cărare între generaţii" - tema Întâlnirii Diecezane a Familiilor din 2019
Inspirată din mesajul papei Francisc, de la Iaşi, tema Întâlnirii Diecezane a Familiilor de anul acesta, "Familia, cărare între generaţii", are în prim-plan transmiterea credinţei între generaţii. Credinţa este un dar ce nu se poate impune, tocmai de aceea trebuie transmis atât verbal, cât şi sau mai ales prin exemplu. În acest sens, rolul familiei este de neînlocuit.
La Faraoani, sâmbătă, 3 august 2019, începând cu ora 9.30, împreună cu familiile din dieceză, dar şi cu cele din parohia gazdă, ne vom bucura să redescoperim rolul "cărării", acel "de la mine la tine", "de la noi la voi".
"Pentru a merge împreună acolo unde eşti, spunea papa Francisc la Iaşi, să nu uiţi de ceea ce ai învăţat în familie. Nu uita rădăcinile tale.
Acest lucru mi-a amintit de profeţia unui sfânt eremit al acestor ţinuturi. Într-o zi călugărul Galaction Ilie de la mănăstirea Sihăstria, mergând cu oile la munte, s-a întâlnit cu un eremit sfânt pe care-l cunoştea şi îl întrebă: "Spune-mi, părinte, când va fi sfârşitul lumii?" Şi venerabilul eremit, suspinând din inima sa, spuse: "Părinte Galaction, ştii când va fi sfârşitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin! Adică, atunci când nu va mai fi dragoste şi înţelegere creştinească între fraţi, între rude, între creştini şi între popoare! Atunci când nu se vor mai iubi oamenii deloc, cu adevărat, va fi sfârşitul lumii. Căci fără iubire şi fără Dumnezeu nu pot să mai trăiască oamenii pe pământ!".
Viaţa începe să se stingă şi să putrezească, inima noastră încetează să mai bată şi se usucă, bătrânii nu vor mai visa şi tinerii nu vor mai profetiza când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin ... căci fără iubire şi fără Dumnezeu omul nu mai poate trăi pe pământ".
Iubirea este aceea care face cărări între oameni şi tot ea este cea care le menţine. Familia transmite de la o generaţie la alta atât datul credinţei cât şi pe acela al trăirii ei. O credinţă însă fără iubire este lipsită de componenta ei esenţială şi ca atare nu poartă nici la speranţă.
La Faraoni, familiile, adunate în jurul păstorului diecezei, bucurându-se de o cateheză profundă, participând la sfânta Liturghie şi la atelierele de discuţii de după, vor înţelege că e misiunea lor să transmită credinţa şi prin iubire să facă noi cărări între generaţii sau să le întreţină pe cele existente.
Vă aşteptăm cu drag la Faraoani!
Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastoraţia Familiei
* * *
Întâlnirea Diecezană a Familiilor va fi la Faraoani (3 august)