Sâmbătă, 3 august 2019, în comunitatea din Faraoani (BC) a avut loc cea de-a şaptea Întâlnire Diecezană a Familiilor, cu tema: "Familia, cărare între generaţii". Tema a fost inspirată din mesajul apei Francisc de la Iaşi. Au fost prezente familii din întreaga dieceză. Sfânta Liturghie a fost celebrată de către PS Petru Gherghel, administrator apostolic al Diecezei de Iaşi, alături de preoţii prezenţi.

Încă de la prezentarea programului, doamna Eugenia Dămătăr, colaboratoare la Oficiul pentru Pastoraţia Familiei a spus: "Vom avea la dispoziţie aproape o zi întreagă să înţelegem ce înseamnă că familia este o cărare între generaţii sau că trebuie să facă cărare între generaţii.

Şi cum Preasfinţitul Petru este astăzi cu noi, Excelenţa Sa, care de 41 de ani, mai întâi ca administrator apostolic şi apoi ca episcop de Iaşi, ne-a însoţit în drumul nostru de credinţă, bătătorind cărarea Bisericii spre noi ca şi credincioşi şi de la noi către Dumnezeu, ne va introduce în frumuseţea şi profunzimea acestei zile.

A urmat Preasfinţitul Petru Gherghel care a făcut o radiografie a vizitei papei Francisc în România, la Iaşi şi care, şi-a exprimat bucuria văzând atâţia tineri şi atâtea familii înconjurându-l cu entuziasm. "Societatea şi Biserica au nevoie de familie. Fără familie, spune episcopul, nu există cărare între Dumnezeu şi om, între om şi om. Ea, prin iubirea care îi uneşte pe soţi, vorbeşte de iubirea lui Dumnezeu şi tot ea transmite iubirea mai departe prin copii, de la o generaţie la alta".

Cateheza zilei a fost făcută de pr. Felician Tiba, coordonator al pastoraţiei familiei în Dieceza de Iaşi, care, în sinteză, a voit să transmită un singur lucru: "Prima cărare a făcut-o Dumnezeu atunci când l-a creat pe om, l-a pus să aibă grijă de creaţie, dar mai întâi, din cauza primului păcat, l-a învăţat să aibă grijă de el, a pus bărbatului o femeie alături şi unei femei un bărbat, tocmai pentru că prin familie, cei doi, trăind în iubire şi fiind deschişi vieţii, să lucreze la propria mântuire. Cărarea se face atunci când oamenii înţeleg să meargă unul în întâmpinarea celuilalt, în familie, aceasta numindu-se indisolubilitate, acel şi la bine şi la greu pe care şi-l promit în ziua căsătoriei. Cărarea este iubire, iar iubirea este cărare. O generaţie trebuie să transmită alteia credinţa, speranţa, iubirea, familia, munca etc., conştientă fiind că dincolo de toate acestea îl transmite chiar pe Dumnezeu".

A urmat apoi sfânta Liturghie celebrată de către PS Petru Gherghel, care a subliniat încă de la început că trebuie să ne rugăm pentru familii, pentru ca Dumnezeu să continue să le binecuvânteze cu iubirea sa, să înveţe să fie constructoare de cărări.

În cadrul predicii, pr. Cristinel Fodor, profesor şi duhovnic la Seminarul Mare din Iaşi, în cuvinte foarte simple, i-a ajutat pe cei prezenţi să înţeleagă că fără iubire nu există familia. Propunându-le să înlocuiască cuvântul "iubire" din "Imnul în cinstea dragostei" cu numele propriu şi apoi cu "Isus prin... numele propriu", a lansat astfel o adevărată provocare.

La finalul Liturghiei copiii parohiei i-au mulţumit Preasfinţitului Petru prin cânt şi poezie pentru slujirea făcută în favoarea Bisericii locale de Iaşi, mai ales a familiei, în toţi cei 41 de ani de când se află la cârma diecezei.

O reprezentată a comunităţii a concis spunând: "În cei 41 de ani ca păstor al Diecezei, plus încă 13 ani ca preot, i-aţi dedicat fără rezerve slujirii celulei de bază a societăţii, aşa cum numea Sfântul papă Ioan Paul al II-lea familia. Aţi înţeles că familia stă la baza Bisericii, ca şi a societăţii, aţi înţeles că în timp ce ea trebuie să devină destinatarul evangheliei, în egală măsură trebuie să devină şi vestitoare a evangheliei. Aşa aţi promovat în Dieceză diferitele asociaţii unde copiii şi tinerii au învăţat de mici ce înseamnă credinţa, respectul şi iubirea, aşa încât ajunşi la căsătorie, să le fie mai uşor să între în viaţa de familie. Tot la fel, plin de inspiraţie, ca un rod concret al Sinodului Diecezan din 2004, aţi înfiinţat Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, care a făcut şi face atât bine familiei. Nu aţi uitat nici faptul că dacă Biserica are familii bune are şi o viaţă consacrată înfloritoare, precum şi multe vocaţii la Preoţie. Pentru toate, familiile prezente astăzi aici la Faraoani, dar şi familiile din întreaga Dieceză reprezentate aici, vă mulţumesc şi vă asigurăm de rugăciunea şi de sprijinul nostru şi în continuare.

A urmat prânzul oferit cu multă generozitate de către credincioşii din Faraoani, după care, împărţiţi pe ateliere de discuţie, s-au dezbătut mai multe posibilităţi prin care credinţa poate fi transmisă de la o generaţie la alta, bătătorindu-se astfel cărarea dintre Dumnezeu şi om, dintre om şi om. Concluziile atelierelor au fost prezentate apoi în plen, conducând la hotărâri concrete şi la o nouă abordare a tot ceea ce înseamnă familia, ca şi rolul ei în societate şi Biserică.

În sinteză, cea de-a şaptea Întâlnire Diecezană a Familiilor a fost o frumoasă reuşită, încununare a efortului făcut deopotrivă de către pr. paroh Felix Măriuţ, a părintelui vicar, Alexandru Roca, dar şi întregii comunităţi din Faraoani, alături de Oficiul pentru Pastoraţia Familiei.

Un sincer mulţumesc tuturor celor care ne-au onorat cu prezenţa, episcopului, preoţilor, familiilor oaspete, precum şi tuturor celor care au contribuit la frumuseţea acestei întâlniri.

În anul 2020, cea de-a opta Întâlnire Diecezană a Familiilor va avea lor la Adjudeni (NT).

Carmen şi Viorel Farţadi

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3 august: A VII-a Întâlnire Diecezană a Familiilor