Toţi suntem una, când la o masă
toţi cu aceeaşi pâine ne hrănim.
REF: Toţi formăm un singur trup,
şi avem acelaşi Duh, Duhul Sfânt al dragostei
Domnul e-n mine, Domnul e-n tine,
Domnul e-n unul şi în celălalt.
Prin el cu toţii suntem ca unul,
Suntem o inimă şi-un suflet.
A sa iubire pe toţi ne uneşte,
Pe noi între noi şi pe noi toţi cu el.
Cel ce trăieşte-n mine şi-n tine,
Nu-s eu, nici tu, e singur el, Cristos.
El este viţa, noi suntem mlădiţele;
Toţi ne tragem seva din acelaşi trunchi.
El este capul, noi mădularele;
Cu Cristos şi noi suntem un singur trup.
Rostul meu e unul, rostul tău e altul;
Orice mădular îşi are rostul său.
Inima bate, mâna lucrează,
Şi piciorul merge-ntregul trup purtând.
Ochiul dacă vede, vede pentru-ntregul trup
Şi serveşte toate mădularele.
Unul pentru toate, toate pentru unul,
Tainic conlucrează şi se întregesc.
Dacă faci un bine unui singur mădular,
Simt şi celelalte binele primit.
De loveşti pe unul toate simt durerea,
Iar Cristos te-ntreabă: „De ce mă loveşti?”
De faci rău sau bine oricărui frate
Domnul îţi va spune: „Mie mi-ai făcut!”
O mlădiţă ruptă sigur se usucă,
Mădularul moare dacă-l tai din trup.
Cearta şi ura să nu ne despartă,
Dragostea frăţească fie între noi.
Să păzim cu grijă unitatea Duhului,
Prin legătura păcii lui Cristos.
toţi cu aceeaşi pâine ne hrănim.
REF: Toţi formăm un singur trup,
şi avem acelaşi Duh, Duhul Sfânt al dragostei
Domnul e-n mine, Domnul e-n tine,
Domnul e-n unul şi în celălalt.
Prin el cu toţii suntem ca unul,
Suntem o inimă şi-un suflet.
A sa iubire pe toţi ne uneşte,
Pe noi între noi şi pe noi toţi cu el.
Cel ce trăieşte-n mine şi-n tine,
Nu-s eu, nici tu, e singur el, Cristos.
El este viţa, noi suntem mlădiţele;
Toţi ne tragem seva din acelaşi trunchi.
El este capul, noi mădularele;
Cu Cristos şi noi suntem un singur trup.
Rostul meu e unul, rostul tău e altul;
Orice mădular îşi are rostul său.
Inima bate, mâna lucrează,
Şi piciorul merge-ntregul trup purtând.
Ochiul dacă vede, vede pentru-ntregul trup
Şi serveşte toate mădularele.
Unul pentru toate, toate pentru unul,
Tainic conlucrează şi se întregesc.
Dacă faci un bine unui singur mădular,
Simt şi celelalte binele primit.
De loveşti pe unul toate simt durerea,
Iar Cristos te-ntreabă: „De ce mă loveşti?”
De faci rău sau bine oricărui frate
Domnul îţi va spune: „Mie mi-ai făcut!”
O mlădiţă ruptă sigur se usucă,
Mădularul moare dacă-l tai din trup.
Cearta şi ura să nu ne despartă,
Dragostea frăţească fie între noi.
Să păzim cu grijă unitatea Duhului,
Prin legătura păcii lui Cristos.