Obstacolele toate le treci fără probleme
Dacă Isus îţi este salvator.
Să-l chemi apoi la tine când greul te apasă
Căci el îţi este blând ocrotitor.

Alungă întristarea, mereu el e cu tine
Aproape-ţi e prin Duhul său cel Sfânt.
Se află lângă tine şi-i simţi a lui putere
Cât timp vei mai trăi pe-acest pământ.

REF: El este drumul pe care trebuie să-l urmezi,
Este destinul în care trebuie să crezi.
El este viaţa ce ţi-a fost dată pentru a-l urma,
Să nu-ţi faci grijă, tu eşti în paza sa.

Îngustă este calea ce duce către Domnul
Ispite la tot pasul te pândesc.
Mereu prin rugăciune, tu cere ajutorul
Preabunului Părinte ceresc.

De-i grea sau de-i uşoară, povara crucii tale,
S-o porţi până când el te va chema.
Răsplata te aşteaptă când drumul se termină
Şi intri în împărăţia sa.