Lecturi: Zah 2,5-9.14-15a; Ps Ier 31,10.11-12ab.13; Lc 9,43b-45 Alb Psaltirea: săptămâna 5

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Antifoane și versete
Iată, eu vin şi locuiesc în mijlocul tău!
Domnul ne păzeşte aşa cum păstorul îşi păzeşte turma.
Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Discipolilor le era frică să-l întrebe despre cuvântul acesta.
A ignora Scripturile înseamnă a-l ignora pe Cristos”. Această maximă a lui Ieronim (347-420) este cheia vieţii sale, consacrate în întregime traducerii şi explicării Bibliei. S-a născut la Stridon, în Dalmaţia. Venit la Roma pentru a-şi face studiile, tânărul dalmat primeşte Botezul şi se entuziasmează pentru viaţa spirituală. După o încercare de viaţă eremitică în Orient, este hirotonit preot la Antiohia. S-a întors apoi la Roma şi a fost secretarul papei Damasus. Acolo a început să traducă în limba latină Cărţile Sfinte (Vulgata) şi a promovat viaţa monahală. A murit la Betleem aproape de mănăstirea sfintelor femei pe care le-a format pentru viaţa monahală. Îşi scrie operele de exegeză şi teologie rugându-se. În toate se vede grija sa de a sluji Biserica.

Lecturile Zilei

LECTURA I
Iată, eu vin şi locuiesc în mijlocul tău!
Citire din cartea profetului Zaharia 2,5-9.14-15a
Mi-am ridicat ochii şi m-am uitat şi, iată, era un om care avea în mână o funie de măsurat! 6 Eu am spus: Unde mergi?” El mi-a zis: Să măsor Ierusalimul, ca să văd care este lăţimea lui şi care este lungimea lui”. 7 Iată, îngerul care vorbea cu mine a ieşit şi un alt înger i-a ieşit în întâmpinare. 8 El i-a zis: Fugi şi spune-i tânărului acestuia: «Ierusalimul va fi locuit precum cetăţile deschise datorită mulţimii de oameni şi de animale din mijlocul lui. 9 Iar eu voi fi pentru el - oracolul Domnului - ca un zid de foc de jur împrejur; voi fi gloria sa în mijlocul lui”. 14 Bucură-te şi veseleşte-te, fiică a Sionului, căci, iată, eu vin şi voi locui în mijlocul tău - oracolul Domnului. 15a Se vor alipi multe neamuri de Domnul în ziua aceea şi vor fi poporul meu şi eu voi locui în mijlocul tău”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ier 31,10.11-12ab.13 (R.: cf. 10d)
R.: Domnul ne păzeşte aşa cum păstorul îşi păzeşte turma.

10 Ascultaţi, neamuri, cuvântul Domnului,
faceţi-l cunoscut în insulele îndepărtate şi spuneţi:
Cel care l-a împrăştiat pe Israel îl adună
şi îl păzeşte ca păstorul turma sa!” R.

11 Căci Domnul l-a eliberat pe Iacob,
l-a răscumpărat din mâna unuia mai puternic decât el.
12ab Ei vor veni şi vor cânta de bucurie pe înălţimile Sionului;
vor alerga spre bunătatea Domnului. R.

13 Atunci, fecioara se va veseli la joc, şi tinerii şi bătrânii împreună;
voi schimba jalea lor în veselie,
îi voi mângâia şi-i voi umple de bucurie în durerea lor. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. 2Tim 1,10
(Aleluia) Mântuitorul nostru Isus Cristos a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelie. (Aleluia)

EVANGHELIA
Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Discipolilor le era frică să-l întrebe despre cuvântul acesta.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,43b-45
În timp ce toţi se mirau pentru toate câte le făcea, Isus le-a spus discipolilor săi: Ascultaţi cu atenţie cuvintele acestea: Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor”. 45 Însă ei nu înţelegeau cuvântul acesta, căci era nelămurit pentru ei, ca să nu-l priceapă, şi le era frică să-l întrebe despre cuvântul acesta.

Cuvântul Domnului

Gândul Zilei

"Eu voi locui în mijlocul tău". (Zah 2,15)

Profeţia lui Zaharia se referă la Isus, trimis de Tatăl să-i reunească pe fiii lui Dumnezeu risipiţi în toate naţiunile. Cei care cred în Fiul lui Dumnezeu vor forma noul său popor, Biserica, iar el va locui pentru totdeauna în ea, pentru a o călăuzi şi sprijini.

Sfântul Zilei

Ss. Ieronim, pr. înv. **; Grigore Luminătorul, ep.

Celebrări

Lecţionarul sfinţilor: 2Tim 3,14-17: Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi este de folos pentru a învăţa; Ps 118: Învaţă-mă, Doamne, hotărârile tale; Mt 13,47-52: Orice cărturar instruit în ale împărăţiei cerurilor este asemenea stăpânului casei care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi.