Lecturi: Fap 22,30;23,6-11; Ps 15; In 17,20-26 Roşu Psaltirea: săptămâna 5

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Antifoane și versete
Trebuie să dai mărturie şi la Roma.
Păzeşte-mă, Dumnezeule, pentru că în tine îmi caut refugiu! (sau Aleluia)
Să fie desăvârşiţi în unire!
Iustin (c. 110-165) s-a născut la Flavia-Neapolis (actualul Nablus) în Samaria, la începutul secolului al II-lea, dintr-o familie păgână. Un bătrân l-a ajutat ca la vârsta de 30 de ani să descopere creştinismul. Scrie cele două Apologii şi alte lucrări - cel puţin opt - printre care şi Dialog cu Trifon. La Roma a deschis o şcoală şi a susţinut dispute publice. A fost adus în faţa tribunalului, împreună cu un grup de creştini, între care se afla şi o femeie. Au fost condamnaţi la moarte prin decapitare, în timpul lui Marc Aureliu, în jurul anului 165. Reţinem replica adresată judecătorului, care îl constrângea să-l renege pe Cristos: "Nici un om în toate minţile nu abandonează adevărul pentru eroare”.

Lecturile Zilei

LECTURA I
Trebuie să dai mărturie şi la Roma.
Citire din Faptele Apostolilor 22,30; 23,6-11
În zilele acelea, voind să ştie cu exactitate din ce cauză era acuzat Paul de iudei, tribunul l-a dezlegat şi a poruncit să se întrunească arhiereii şi tot Sinedriul. Apoi l-a dus pe Paul şi l-a pus înaintea lor. 23,6 Ştiind că o parte dintre ei sunt saducei, iar cealaltă parte farisei, Paul a strigat în Sinedriu: "Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de farisei. Eu sunt judecat pentru speranţa în învierea morţilor”. 7 Îndată ce a spus aceasta, s-a iscat o neînţelegere între saducei şi farisei, iar adunarea s-a dezbinat - 8 căci saduceii spun că nu este înviere, nici înger şi nici duh, pe când fariseii mărturisesc şi una, şi alta. 9 S-a făcut atunci mare zarvă, iar unii dintre cărturarii din partea fariseilor s-au ridicat şi au protestat cu vehemenţă, zicând: "Nu găsim nimic rău în omul acesta. Dacă i-a vorbit cumva vreun duh sau înger?” 10 Fiindcă cearta se înteţea, iar tribunul se temea că Paul ar putea fi sfâşiat de ei, a dat ordin ca o grupă de soldaţi să coboare, să-l ia din mijlocul lor şi să-l aducă în fortăreaţă. 11 În noaptea următoare, i-a apărut Domnul şi i-a zis: "Curaj! Aşa cum ai dat mărturie pentru mine la Ierusalim, tot aşa trebuie să dai mărturie şi la Roma”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
(16),1-2a şi 5.7-8.9-10.11 (R.: 1)
R.: Păzeşte-mă, Dumnezeule, pentru că în tine îmi caut refugiu!
sau:
Aleluia.

1 Păzeşte-mă, Dumnezeule,
pentru că îmi caut refugiu în tine!
2a I-am spus Domnului: "Tu eşti Dumnezeul meu”.
5 Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea cu sorţi,
tu eşti acela care ai în mână soarta mea. R.

7 Îl binecuvântez pe Domnul, care m-a sfătuit,
la aceasta până şi noaptea mă îndeamnă inima.
8 Îl am mereu în faţa ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.

9 De aceea, inima mea se bucură
şi sufletul meu tresaltă de bucurie;
ba chiar şi trupul meu se va odihni în siguranţă,
10 deoarece nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor,
nici nu vei îngădui ca cel credincios al tău
să vadă putrezirea. R.

11 Tu îmi vei face cunoscută cărarea vieţii;
în faţa ta sunt bucurii nespuse
şi desfătări veşnice la dreapta ta. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 17,21
(Aleluia) "Toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis”, spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Să fie desăvârşiţi în unire!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 17,20-26
În acel timp, Isus, ridicându-şi ochii spre cer, s-a rugat, zicând: "Tată sfânt, nu mă rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, 21 ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. 22 Iar eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat-o, ca ei să fie una, după cum noi suntem una: 23 eu în ei şi tu în mine, ca să fie desăvârşiţi în unire, încât să cunoască lumea că tu m-ai trimis şi i-ai iubit pe ei, aşa cum m-ai iubit pe mine. 24 Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai dat, ca să vadă gloria mea, pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit înainte de întemeierea lumii. 25 Tată drept, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut, iar aceştia au cunoscut că tu m-ai trimis. 26 Eu le-am revelat numele tău şi-l voi revela pentru ca iubirea cu care m-ai iubit pe mine să fie în ei şi eu în ei”.

Cuvântul Domnului

Gândul Zilei

"Ca toţi să fie una". (In 17,21)

La cina de despărţire de colegii mei de lucru îi invitasem şi pe fraţii din comunitatea în care Isus mă chema. În ziua următoare, la serviciu, câţiva şi-au arătat uimirea auzindu-i pe acei fraţi vorbind în sintonie. Toţi, de fapt, exprimau cu claritate iubirea lor faţă de Isus, care făcea vizibilă şi tangibilă unitatea lor.

Sfântul Zilei

Sf. Iustin, filozof m. **

Celebrări

Lecţionarul sfinţilor: 1Cor 1,18-25: A binevoit Dumnezeu să-i mântuiască pe cei care cred prin nebunia predicării; Ps 33: Domnul mă eliberează de orice teamă; Mt 5,13-19: Voi sunteţi lumina lumii.