Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă pentru Crăciun (I, II sau III)
Antifoane și versete
Samuel, câte zile va avea, va fi dăruit Domnului.
Doamne, Dumnezeul nostru,cât de plăcut este în casa ta!
Ne numim copiii lui Dumnezeu şi suntem.
Isus este găsit de părinţii săi în mijlocul învăţătorilor.
Isus are 12 ani şi la această vârstă evreul celebrează "bar-mitzvah" ("fiul poruncii"), devenind pe deplin responsabil în faţa legii. Isus, ajuns oficial la maturitate, descoperă autentica realitate de învăţător şi de fiu, ţinându-se la distanţă de cadrul limitat şi cotidian în care totuşi este inserat. Este prima mare autodescoperire pe care Isus o face. Adevăratul credincios, asemenea Mariei, pentru a înţelege acest mister trebuie "să sărbătorească aceste lucruri în inimă", meditându-le. Maria înţelege că trebuie să înceapă drumul greu al credinţei care o face să descopere misterul ascuns într-un copil şi o va face să îl piardă tot mai mult pe fiul său pentru a-l avea ca un dar mântuitor din partea lui Dumnezeu la picioarele crucii.
Sfântul Zilei
† SF. FAMILIE: Isus, Maria şi Iosif Sf. Ioan, ap. şi ev.
Acest site web folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri necesare și, cu acordul tău, cookie-uri de analiză și conținut extern. Îți poți personaliza opțiunile din
.
Preferințe cookie
Alege serviciile opționale care pot fi folosite. Poți modifica aceste opțiuni în orice moment.
Cookie-uri necesare
Necesare pentru securitate, funcțiile de bază ale site-ului, memorarea opțiunilor cookie și a anunțurilor închise.