(Din lat magistérium, derivat de la magíster, învăţător). Putere acordată de Cristos apostolilor şi succesorilor lor, adică papei şi episcopilor în comuniune cu papa, de a expune, de a păstra şi de a apăra învăţătura Revelaţiei în mod autentic, iar în anumite cazuri în mod infailibil, prezentând-o ca obiect al credinţei pentru dobândirea mântuirii (cf. LG 25; DS 3074). Magisteriul este de două feluri: 1. autentic infailibil, exprimat în trei moduri: a) magisteriul solemn al unui Conciliu ecumenic; b) magisteriul extraordinar al papei (ex cáthedra); c) magisteriul obişnuit, universal; 2. autentic obişnuit (neinfailibil).
