(Expr. lat., "Din înălţimea tronului"). Formulă folosită de Conciliul întâi din Vatican (const. Pástor aetérnus, 18 iulie 1870) pentru a indica în mod global condiţiile necesare ca o învăţătură a Pontifului roman să fie considerată infailibilă. E vorba simultan de trei condiţii: Pontiful roman să înveţe în calitate de păstor şi învăţător al tuturor credincioşilor catolici; învăţătura sa să aibă ca obiect un adevăr de credinţă sau de morală ce trebuie crezut de toţi credincioşii; acest adevăr să fie stabilit în mod definitiv, fără posibilitate de modificare. Cu alte cuvinte, papa e infailibil când învaţă ex cáthedra.
