Bad Deutsch-Altenburg: Comemorarea fericitului Anton Durcovici
Și noi, din Bad Deutsch-Altenburg, ne-am strâns în jurul altarului, celebrând sfânta Liturghie de ajun al duminicii a treia din Advent și comemorând pe fericitul Anton Durcovici, la 10 decembrie 2016.
În cadrul predicii am dat câteva explicații inedite, invitând pe credincioși să se întoarcă spre orgă: anul acesta am ales șapte tablouri ale martirului nostru și le-am aranjat pe balustrada corului capelei "Sfânta Elisabeta" într-o ordine deosebită.
Așa cum se poate vedea din fotografia alăturată, privind de la stânga la dreapta, tânărul Anton se bucură de prezența mamei sale, se bucură ținând un cățel în brațe și, privind tot spre dânsa la dreapta, face pașii spre casa Domnului.
Începând cu a patra fotografie păstorul Anton își îndreaptă privirea serioasă spre stânga, fiind în mijlocul turmei sale; mai departe îl vedem pe episcop din ce în ce mai gânditor, pentru ca în final să-l vedem trist și slăbit, primind un număr de ordine din închisoarea Sighetului Marmației.
Aș mai remarca ceva:
În partea stângă a fotografiei vedem pe Isus răstignit și pe sfântul Petru cu cheile în mână, parcă ar vrea să-i spună tânărului Anton și mamei sale: "Tu ai în fața ta un drum deosebit de greu spre cer!"
În partea dreaptă vedem tablourile cu "Calea Crucii" Mântuitorului Cristos - ceea ce ar vrea să ne spună că episcopul Anton a avut de parcurs drumul suferinței martiriului până și-a dat ultima suflare pentru credință și Biserică (așa cum stă scris pe piatra comemorativă unde a fost casa lui de naștere în Bad Deutsch-Altenburg).
Pe perete se observă tabloul-mozaic: de departe vedem pe chipul episcopului Anton siguranța și statornicia în credință.
În fotografia trimisă este alături de mine o doamnă cu un cățel de companie. Am invitat-o să vină în față spunându-i că și episcopul Anton are o fotografie asemănătoare.
După ce am făcut această prezentare succintă a tablourilor, ne-am rugat împreună folosind textul propus de Preasfințitul Petru Gherghel.
La finalul sfintei Liturghii am dat binecuvântarea cu monstranța fericitului Anton.
Unii m-au întrebat apoi când vom spune "Sfântul" Anton Durcovici. "Să așteptăm rugându-ne și păstrând o speranță vie în suflet" - a fost răspunsul meu.
Vă salut pe toți cu tot dragul și vă invit să ne unim în rugăciune!
Pr. Pavel Balint
lecturi: 41.