Şi noi, din Parohia Bad Deutsch-Altenburg, în Austria, am dat ascultare invitaţiei Preasfinţitului episcop de Iaşi Petru Gherghel de a fi alături de Preasfinţia Sa şi de Dieceza de Iaşi, chiar şi de la mare distanţă, împărtăşindu-ne bucuria comemorării a unui an de la sărbătoarea din Iaşi, când episcopul martir Anton Durcovici a fost declarat oficial ca fericit al Bisericii noastre catolice.
Pentru mine şi pentru cei care anul trecut au fost la Iaşi, dar şi pentru cei care au privit la televizor în sala parohială transmisia celebrării festive de pe stadionul municipal, a fost ocazia de a retrăi trup şi suflet acele momente extraordinare de neuitat.
În acest sens am avut două celebrări pline de o profundă credinţă în "împărtăşirea sfinţilor": noi, pelegrinii pământeni austrieci, am invocat ajutorul milostivului Dumnezeu prin mijlocirea fericitului Anton Durcovici şi totodată ne-am rugat pentru declararea lui ca sfânt ocrotitor. Fotografiile alăturate vorbesc de la sine!
Sâmbătă, 16 mai 2015, seara, după sfânta Liturghie, am fost din nou atraşi de piatra comemorativă unde ne-am rugat prin mijlocirea fericitului Anton Durcovici atât pentru întărirea noastră în credinţă, cât şi pentru toţi cei prigoniţi pentru credinţa lor. Nu a putut lipsi nici imnul omagial închinat de mine fericitului Anton cu refrenul: "Fericite Anton Durcovici, episcop sfânt, fi-ne călăuză şi-ajutor pe-acest pământ" (text: pr. Eduard Soare). Îndemnul meu a fost ca în evlavia noastră să-l avem mereu prezent pe cel care provine de aici şi este pentru toţi un mijlocitor.
A doua zi, la 17 mai, eu am fost în Parohia Hundsheim unde am avut sărbătoarea Primei Sfinte Împărtăşanii a opt copii. De aceea pr. doctorand vicar ajutor Yohanes Monteiro (din Indonezia) a celebrat sfânta Liturghie duminicală în biserica parohială "Înălţarea la cer a Sfintei Fecioare Maria" din Bad Deutsch-Altenburg, unde sunt expoziţia de fotografii şi icoana mare a fericitului Anton.
În cadrul predicii părintele vicar a amintit de comemorarea unui an de la declararea ca fericit a episcopului martir, care ca un bun păstor nu a părăsit turma din România în timp de restrişte, ci a rămas acolo dându-şi viaţa pentru credinţă şi Biserică pe care nu a acceptat să o rupă de Sfântul Scaun aşa cum şi-ar fi dorit cei puternici ai acelor vremuri teribile.
La sfârşitul sfintei Liturghii s-au rugat toţi împreună trecând pe lângă icoana fericitului pe care au atins-o cu evlavie.
Binecuvântarea finală a fost dată cu monstranţa în care este relicva Durcovici, primită de mine anul trecut din mâna Preasfinţitului Petru cu ocazia celebrării Liturghiei de mulţumire în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi.
Pr. Pavel Balint
