Preasfânta Fecioare Maria, Regină, reprezintă patroana noii catedralei din Iaşi. Marţi, 22 august, la ora 18.30, într-un cadru festiv, s-a celebrat sfânta Liturghie.

PS Petru Gherghel a prezidat alături de PS Jacques Perrier, episcop de Tarbes şi Lourdes (Franţa), şi de PS Aurel Percă. Au concelebrat 21 preoţi. Celebrarea a fost însoţită de cântările corului catedralei, dirijat de pr. Florin Spătariu.

Atât în cuvintele introductive cât şi în cele finale, Preasfinţitul Petru Gherghel a evocat momentul important pe care îl trăieşte Biserica precizând că Liturghia la care se participă este ca o încoronare a celorlalte celebrări care au început la 15 august.

În cadrul predicii, PS Jacques Perrier a evidenţiat rolul pe care l-a avut şi îl are sfânta Fecioară Maria. A vorbit în special despre umilinţa sfinte Fecioare, propunând această virtute celor prezenţi. Deşi regină, Maria este umilă imitându-l pe Cristos care este smerit cu inima. Episcopul a precizat în încheiere că Maria este invocată cu diferite titluri, dar cel mai potrivit pentru ziua de azi este Regina păcii.

Ziua de 22 august a fost ca o concluzie a hramului început la 15 august... PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, PS Anton Coşa (care a ţinut omilia), preoţii şi credincioşii din Iaşi şi din parohiile învecinate s-au adunat cu o săptămână în urmă, marţi, 15 august, în solemnitatea Adormirii Macii Domnului, la ora 18.30, şi au celebrat hramul într-un cadru solemn.

La 15 august s-au împlinit 217 ani de la sfinţirea catedralei vechi, care a fost construită între anii 1782 şi 1789, în stil baroc cu multiple influenţe italiene, sub coordonarea misionarilor Anton Mauro şi Fidelis Rocchi. Clădirea catedralei a suferit mult în urma cutremurelor din anii 1802, 1940 şi 1977, precum şi a "focului cel mare" din anul 1827. Interiorul a fost finalizat în forma actuală abia în anul 1869, ca urmare a amplelor lucrări de restaurare iniţiate de episcopul Iosif Salandari şi executate de călugărul franciscan Iosif Carta din Palermo.

Şi anul acesta, la Cacica, la Iaşi sau în alte părţi Dumnezeu a vorbit multor inimi, sărbătorile din luna august au îndreptat privirile multor pelerini spre cea care este "plină de har".

Pr. Cornel Cadar