Iaşi: Hramul catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină"
Hramul catedralei noi din Iaşi a fost sărbătorit sâmbătă, 22 august 2015, în cadrul sfintei Liturghii celebrate de PS Petru Gherghel la ora 18.30. La celebrare au participat ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti, PS Petros Stefanou, episcop de Syros (Grecia), PS Aurel Percă, 16 preoţi care activează în Iaşi, precum şi credincioşi din Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi.
Printre frumoasele acorduri ale corul mare al catedralei din Iaşi, dirijat de pr. Florin Spătariu, episcopii şi preoţii au mers în procesiune spre altar. La începutul Liturghiei, PS Petru le-a mulţumit celor prezenţi că au binevoit să participe la sărbătoarea catedralei din Iaşi.
La predică, ÎPS Ioan Robu le-a vorbit celor prezenţi despre rolul sfintei Fecioare Maria în viaţa fiecărui creştin. "Rugăciunea «Bucură-te Marie» - spunea Excelenţa sa - ne ajută să ne amintim de cei dragi ai noştri de aproape şi de departe". Rugăciunile mariane, în special Rozariul, au menirea de a ne apropia de Fecioara Maria şi prin ea de cei de lângă noi. În încheiere, ÎPS Robu le-a spus celor prezenţi în catedrală, dar şi celor care au urmărit Liturghia prin intermediul internetului: "Cinstind-o pe Maica Domnului ne ridicăm la treapta de speranţă că ne vom bucura odată de mărirea fiilor lui Dumnezeu. Să primească Dumnezeu rugăciunea şi sărbătoarea noastră, în care o cinstim pe Maica Domnului, şi să ne ajute pe noi toţi să rămânem fideli, statornici în iubirea faţă de Maica Domnului".
După Împărtăşanie, PS Gherghel l-a salutat pe Preasfinţitul Petros Stefanou, manifestându-şi bucuria de a-l avea ca oaspete, apoi l-a invitat pe episcopul grec să adreseze câteva cuvinte celor prezenţi, în limba greacă. PS Petros şi-a manifestat bucuria de a putea celebra împreună sărbătoarea "Sfânta Fecioară Maria, Regină". Apoi, Excelenţa sa a vorbit despre realitatea catolicilor din Grecia şi despre nevoia de preoţi şi persoane consacrate cu care se confruntă această ţară.
La final, episcopul din Grecia a primit din partea PS Petru crucea de onoare "Anton Durcovici" ca semn de preţuire şi afecţiune. Apoi episcopii din jurul altarului au împărţit binecuvântarea finală.
Pr. Claudiu Bulai
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 22 august: Iaşi: Hramul catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină"
* * *
Iaşi: Hramul catedralei "Adormirea Maicii Domnului" (15 august)