Preasfânta Fecioare Maria, regină, este patroana noii catedrale din Iaşi. Duminică, 22 august, într-un cadru festiv, s-a celebrat sfânta Liturghie. PS Petru Gherghel a prezidat alături de 15 preoţi din Iaşi. În aceeaşi zi de 22 august, anul 1948, PS Anton Durcovici consfinţea întreaga Eparhie de Iaşi Inimii Neprihănite a Mariei. Aceeaşi rugăciune rostită în catedrala din Iaşi acum 56 de ani a fost spusă în catedrala nouă de păstorul diecezei după rugăciunea credincioşilor.

"Luna august, a spus la predică păstorul diecezei, ne-a oferit bucuria să ne apropiem de cea pe care sfânta Biserică o recunoaşte şi o proclamă mamă şi regină, curată şi preafrumoasă, vrednică să fie tronul pe care a coborât Mântuitorul lumii şi prin care s-a apropiat de fiecare om... În Biserică toţi cei care se unesc prin Botez cu Cristos sunt destinaţi la aceeaşi glorie".

Apoi a citat din enciclica papei Pius al XII-lea Munificentisimmus Deus: "Măreaţa Născătoare de Dumnezeu, unită în mod tainic cu Isus Cristos... a obţinut coroana măreţiilor sale, trecând prin putreziciunea mormântului... A învins moartea, asemenea Fiului său, şi a fost înălţată cu sufletul şi trupul în slava cerului, unde străluceşte ca regină la dreapta Fiului său, rege nemuritor al veacurilor".

Anul acesta, hramul catedralei din Iaşi a fost celebrat într-un cadru mult mai solemn. Câteva evenimente au contribuit la aceasta: 120 de ani de la înfiinţarea Episcopiei de Iaşi, apropiata încheiere a Sinodului diecezan, noul edificiu de lângă biserica veche din Iaşi care se apropie cu lucrările de final. Toate au constituit motivaţii suficiente pentru ca PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, preoţii şi credincioşii din Iaşi şi din parohiile învecinate să se adune cu o săptămână în urmă, duminică, 15 august, în solemnitatea Adormirii Macii Domnului, la ora 11.00, să celebreze hramul într-un cadru solemn.

În acest sens, în perioada 15-22 august în catedrală au avut loc celebrări speciale: adoraţii, rozariu, rugăciuni şi predici mariane la fiecare Liturghie de seară... Astfel, ziua de 22 august a fost ca o concluzie...

Totodată, duminică, 22 august, la finalul sfintei Liturghii, doi preoţi din Dieceza de Iaşi au primit numirile pentru a merge misionari fidei donum în Ecuador. Este vorba de pr. Blaj Bartolomeu şi pr. Răchiteanu Petru-Bogdan. Luni, 23 august, ei vor pleca deja spre locul de misiune.

Şi anul acesta, la Cacica, la Iaşi sau în alte părţi, Dumnezeu a vorbit multor inimi, sărbătorile din luna august au îndreptat privirile multor pelerini spre cea care este "plină de har". Au răsunat în noua catedrală cuvintele din rugăciunea de consfinţire făcută de PS Anton Durcovici odinioară: "Preasfântă Fecioară Marie, Maica lui Dumnezeu şi mama noastră preaiubitoare, Eparhia de Iaşi, aruncată la picioarele tale, se consfinţeşte astăzi toată, în mod solemn, inimii tale neprihănite, ca de acum înainte să domneşti pururi peste ea. Fecioară preacurată, Maica harului dumnezeiesc şi speranţa lumii, ascultă glasul copiilor tăi care te strigă într-ajutor şi primeşte închinarea noastră".

Pr. Cornel Cadar