Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Pelerinaj din Săbăoani până în Țara Sfântă

În perioada 23 octombrie - 1 noiembrie 2022, un grup de pelerini din Săbăoani, cărora li s-au alăturat credincioși și din ale localități ale Diecezei de Iași, împreună cu părintele paroh Irinel-Iosif Iosub, au participat la un pelerinaj în Țara Sfântă. Ghidul acestui pelerinaj a fost părintele Cristian Vacaru, care activează ca preot în Israel de 20 ani. În acest pelerinaj am fost binecuvântați cu prezența ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de București, a PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, cât și a preoților Gabriel Popa, Isidor Iacovici, Isidor Dâscă și Benone Lucaci.

Aș dori să subliniez faptul că în tot acest pelerinaj în Țara Sfântă părintele Cristian Vacaru ne-a uimit, pe drept cuvânt, cu informațiile și explicațiile furnizate, o împletire între tradiție, obiceiuri și spiritualitate, încântându-ne cu poezii scrise de către poetul Costache Ioanid. De precizat că Antonio Barluzzi a fost arhitectul majorității bisericilor vizitate, având o acustică deosebită.

Pelerinajul a început cu vizitarea Bazilicii Bunei Vestiri din Nazaret, locul în care Sfânta Fecioară Maria a zis cel mai important DA din istoria mântuirii noastre. În Biserica "Sfântul Iosif" (sau a Sfintei Familii), cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost ținut de către ÎPS Aurel Percă, iar pe tot parcursul acestor zile toți preoții, în câte una din zile, prin predicile ținute, ne-au ridicat sufletele la Dumnezeu. Fiecare Sfântă Liturghie a fost o sărbătoare pentru noi, concelebrată de opt preoți și însoțită de cântările solemne ale credincioșilor, coordonați fiind de domnul Tadeu Danelciuc.

În Cana Galileii un număr de 10 familii prezente au avut frumoasa ocazie de a-și reînnoi promisiunile matrimoniale, iar pe Muntele Tabor să-l redescoperim pe Domnul și să putem spune și noi asemenea lui Petru: "Învățătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe!" (Mc 9,5).

În ziua următoare am plecat spre Tabga în locurile Înmulțirii pâinilor și a peștilor cât și Primatul Sfântului Petru. Sfânta Liturghie a fost celebrată pe Muntele Fericirilor având în fața noastră lacul Genezaret unde ne-am putut bucura ulterior de o frumoasă croazieră. Tot în cadrul aceleiași zile am ajuns la Cafarnaum, "orașul lui Isus", la casa lui Petru și Sinagoga de aici. În tot acest timp am avut, chiar și pentru câteva minute, dar de o intensitate maximă, prilejul să ne interiorizăm și să ne rugăm împreună cu ceilalți pelerini.

În cea de-a treia zi ne-am bucurat de frumusețea naturii la izvoarele Iordanului: Tel Dan și Banias, iar Sfânta Liturghie a fost celebrată în mijlocul naturii. În drumul parcurs spre Betleem unde am rămas pentru cinci zile, am trecut prin Ierihon, pe lângă Sicomorul lui Zaheu, vizitând mai apoi Palatul Hisham cu mozaicuri de o frumusețe aparte.

În râul Iordan ne-am reînnoit promisiunile baptismale, unde a fost celebrată totodată și Sfânta Liturghie, iar la Qumran ne-am oprit pentru a vizita situl arheologic, iar apoi ne-am bucurat de Marea Moartă la Qalya Beach.

Pe Muntele Sionului, un loc aparte l-a avut Cenacolul, acolo unde Isus a instituit Sfânta Euharistie și Preoția, iar după celebrarea Sfintei Liturghii ne-am oprit la Biserica "Sancti Petri în Gallicantu". Au urmat apoi Muntele Măslinilor cu Capela Înălțării, "Pater Noster" unde Mântuitorul i-a învățat pe apostoli rugăciunea Tatăl Nostru, "Dominus flevit" sub formă de lacrimă, unde Domnul a plâns, Grota Apostolilor, Mormântul Maicii Domnului și Bazilica Agoniei lui Isus.

În ziua următoare, în forfota cetății vechi a Ierusalimului, plecând de la Biserica Sfintei Ana, am mers pe Via Dolorosa meditând Calea sfintei cruci, ajungând apoi în Biserica Biciuirii, Mănăstirea "Ecce homo", punctul culminant fiind Bazilica Sfântului Mormânt, loc care a fost resimțit de majoritatea pelerinilor ca fiind cu o încărcătură emoțională aparte. În cadrul aceleiași zile am putut participa la Sfânta Liturghie la Mănăstirea "Sfântul Carol Borromeu", în cadrul căreia ÎPS Aurel Percă a administrat sacramentul Sfântului Mir pentru trei tineri din comunitatea română.

Am avut bucuria să luăm parte la hramul Sanctuarului Diecezan "Sfânta Fecioară Maria, Regina Palestinei" din Deir Rafat, fiind prezent la această celebrare și arhiepiscopul Pierbattista Pizzaballa, patriarhul Ierusalimului. În după-amiaza zilei de duminică am ajuns în Bazilica Nașterii lui Isus cu Grota Nașterii Mântuitorului nostru, un alt punct de referință din cadrul pelerinajului nostru.

La Ein Karem Sfânta Liturghie a fost celebrată la Biserica Vizitei Sfintei Fecioare Maria la Elisabeta, ajungând apoi la Biserica Nașterii Sfântului Ioan. Un punct de atracție, mai ales în rândul celor mai tineri pelerini, a fost vizita la Centrul Saxum care a constat într-o incursiune în timp pornind de la Vechiul Testament ajungând până la Noul Testament, printr-o reprezentare de ultimă generație. La Bet Sahour ne-am oprit la Câmpul Păstorilor, iar ultimul loc vizitat a fost Grota Laptelui.

Mulțumim bunului Dumnezeu că a făcut posibil ca noi să pășim pe urmele Mântuitorului nostru și ale Maicii sale preasfinte. Mulțumiri tuturor pelerinilor, care au fost un model de credință și de solidaritate pentru cei pe care i-au întâlnit.

Mulțumim părintelui paroh Irinel care a avut inițiativa organizării acestui pelerinaj, părintelui Cristian Vacaru care a reușit să ne transmită la un nivel înalt că Țara Sfântă este locul unde "Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi" (In 1,14), având parte de o organizare ireproșabilă.

Mulțumim ÎPS Aurel Percă, PS Petru Sescu, cât și preoților prezentați pentru slujirea și însoțirea spirituală de care ne-am bucurat în timpul pelerinajului.

Camelia Fechetă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 23 octombrie - 1 noiembrie: Pelerinaj din Săbăoani până în Țara Sfântă. Foto: Cornel Fechetă


 

lecturi: 3780.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat