Iași ("Xaverianum"): Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor - ziua a treia
Celebrarea ecumenică din cea de-a treia zi de rugăciune pentru unitatea creștinilor la Iași a avut loc, joi, 20 ianuarie 2011, în capela "Sfântul Francisc Xaveriu", la ora 17.00.
La centru s-a aflat pr. Benone Lucaci, alături de părinții din casă și alți preoți invitați. La această oră de rugăciune au participat liceenii care locuiesc în Căminul "Xaverianum" și numeroși credincioși catolici și ortodocși.
Celebrarea ecumenică s-a desfășurat după schema stabilită: Adunarea, Liturgia cuvântului, Rugăciunea penitențială, Litania unității creștinilor și Trimiterea.
Prima lectură a fost luată din cartea profetului Isaia. Textul biblic a amintit celor prezenți că dreptatea și mântuirea vin de la Dumnezeu.
Cea de-a doua lectură, luată din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani, a vorbit despre bucuria pe care o simte apostolul pentru că vestește Evanghelia. Această Evanghelie descoperă dreptatea lui Dumnezeu. Dar pentru a vedea dreptatea lui Dumnezeu este nevoie de credință. Lectura se încheie cu propoziția "Cel drept va trăi prin credință". Aceste cuvinte ale apostolului subliniază importanța credinței în viața fiecărui creștin.
La Evanghelie s-a citit un fragment din Evanghelia lui Ioan, intitulat Rugăciunea sacerdotală. Isus se roagă Tatălui ca ucenicii săi să rămână statornici în învățătura pe care el le-a dat-o. "Eu le-am dat cuvântul tău și lumea a început să-i urască (...) Nu te rog să-i scoți din lume, ci să-i păzești de rău".
Următoarea celebrare din cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor la Iași va avea loc vineri, 21 ianuarie 2011, la ora 17.00, în biserica romano-catolică "Sfântul Anton".
Claudiu Bulai
* * *
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor la Iași
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
20 ianuarie: Iași ("Xaverianum"): Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor - ziua a treia
lecturi: 53.