Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Decret al Penitențiariei Apostolice cu privire la indulgențele plenare pentru credincioșii răposați în situația actuală de pandemie (23 octombrie 2020)

DECRET

Anul acesta, în actualele contingențe datorate pandemiei de "covid-19", indulgențele plenare pentru credincioșii răposați vor fi prorogate pentru toată luna noiembrie, cu adaptarea operelor pioase și a condițiilor pentru a garanta nevătămarea credincioșilor.

Au venit la această Penitențiarie Apostolică multe implorări ale păstorilor sacri care cereau ca anul acesta, din cauza epidemiei de "covid-19", să fie comutate operele pioase pentru a obține indulgențele plenare aplicabile sufletelor din purgator, conform normei din Manualul indulgențelor (conc. 29, § 1). Pentru acest motiv Penitențiaria Apostolică, prin mandat special al Sanctității Sale Papa Francisc, cu plăcere stabilește și decide ca anul acesta, pentru a evita adunări acolo unde ar fi interzise:

a. indulgența plenară pentru cei care vizitează un cimitir și se roagă pentru răposați chiar și numai mental, stabilită ca regulă numai în zilele de la 1 la 8 noiembrie, poate să fie transferată la alte zile din aceeași lună până la sfârșitul ei. Aceste zile, alese liber de fiecare credincios, vor putea fi și despărțite;

b. indulgența plenară din 2 noiembrie, stabilită cu ocazia Comemorării tuturor credincioșilor răposați pentru cei care cu pietate vizitează o biserică sau un oratoriu și acolo recită "Tatăl nostru" și "Crezul", poate să fie transferată nu numai la duminica precedentă sau următoare sau la ziua solemnității tuturor sfinților, ci și la o altă zi din luna noiembrie, la alegerea liberă a fiecărui credincios.

Bătrânii, bolnavii și toți cei care din motive grave nu pot ieși din casă, de exemplu din cauza restricțiilor impuse de autoritatea competentă pentru timpul de pandemie, pentru a evita ca numeroși credincioși să se adune în locurile sacre, vor putea obține indulgența plenară cu condiția ca, unindu-se spiritual cu toți ceilalți credincioși, dezlipiți complet de păcat și cu intenția de a îndeplini imediat ce va fi posibil cele trei condiții obișnuite (spovadă sacramentală, împărtășanie euharistică și rugăciune după intențiile Sfântului Părinte), în fața unei imagini a lui Isus sau a Sfintei Fecioare Maria, recită rugăciuni pioase pentru răposați, de exemplu Laudele și Vesperele de la Oficiul pentru Răposați, Rozariul marian, coronița Milostivirii Divine, alte rugăciuni pentru răposați mai îndrăgite de credincioși, sau se întrețin în citirea meditată a unui din textele evanghelice propuse de liturgia pentru răposați, sau îndeplinesc o fapte de milostenie oferind lui Dumnezeu durerile și suferințele propriei vieți.

Pentru o obținere mai ușoară a harului divin prin caritatea pastorală, această Penitențiarie roagă cu putere ca toți preoții înzestrați cu facultățile oportune să se ofere cu generozitate deosebită celebrării sacramentului Pocăinței și să administreze Sfânta Împărtășanie bolnavilor.

Totuși, cât privește condițiile spirituale pentru obținerea pe deplin a indulgenței, se amintește să recurgă la indicațiile date deja în nota "Cu privire la sacramentul Pocăinței în situația actuală de pandemie", dată de această Penitențiarie Apostolică la 19 martie 2020.

În sfârșit, deoarece sufletele din purgator sunt ajutate de rugăciunile credincioșilor și în special cu jertfa altarului plăcută lui Dumnezeu (cf. Conciliul Tridentin, Sesiunea a XXV-a, decretul De Purgatorio), toți preoții sunt invitați cu putere să celebreze de trei ori Sfânta Liturghie în ziua Comemorării tuturor credincioșilor răposați, conform constituției apostolice Incruentum Altaris, dată de Papa Benedict al XV-lea, de venerată amintire, la 10 august 1915.

Acest decret este valabil pentru toată luna noiembrie. În pofida oricărei dispoziții contrare.

Dat în Roma, din sediul Penitențiariei Apostolice, la 22 octombrie 2020, comemorarea sfântului Ioan Paul al II-lea

Cardinal Mauro Piacenza
penitențiar major

Monsenior Krysztof Nykiel
regent

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

* * *

Decret al Penitențiariei Apostolice cu privire la acordarea de indulgențe speciale credincioșilor în situația actuală de pandemie (20 martie 2020)

Notă a Penitențiariei Apostolice despre sacramentul Reconcilierii în situația actuală de pandemie (19 martie 2020)


 

lecturi: 3158.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat