În fiecare an, în duminica a IV-a a Sfintelor Paşti, se celebrează Ziua Mondială de Rugăciuni pentru Vocaţii.

Anul acesta Sfântul Părinte papa Francisc îndeamnă pe toţi creştinii din întreaga Biserică să reflecteze la marea temă a vocaţiei creştine şi îi invită pe toţi la o rugăciune comună pentru a trăi şi întări propria vocaţie, cerând de la Domnul, izvorul oricărei vocaţii, să-i lumineze pe toţi şi să contribuie cu întreaga trăire la consolidarea chemării lor, în conformitate cu darul lui Dumnezeu, încredinţat fiilor săi.

Tema acestei Zile Mondiale de Rugăciune pentru Vocaţii propusă de Sfântul Părinte Francisc este Biserica, mamă a vocaţiilor. Este o chemare la aprofundarea adevărului că avem în Biserică o mamă ocrotitoare şi o asigurare că fiecare găsim în ea o adevărată mângâiere de a putea contribui, cu propria trăire, la însăşi viaţa şi împlinirea misiunii Bisericii.

Vocaţia creştină, în general, şi toate celelalte vocaţii speciale îşi au originea în sânul poporului lui Dumnezeu şi sunt daruri ale milostivirii divine care îl ajută pe fiecare membru care face parte din Biserică la desăvârşirea propriei vocaţii.

Arătându-ne că Biserica este casa milostivirii, papa Francisc ne invită să nu uităm, mai ales în acest an jubiliar, că "pământul", adică terenul în care vocaţia încolţeşte, creşte şi aduce rod, este Biserica, familia tuturor celor botezaţi şi trupul mistic al lui Cristos, care hrăneşte, susţine şi binecuvântează pe fiecare membru al ei.

Speranţa noastră îndemnul nostru părintesc este ca în toate familiile, în toate seminariile teologice, casele călugăreşti şi în toate comunităţile parohiale să se înalţe rugăciuni speciale pentru preţuirea, cunoaşterea şi urmarea vocaţiei proprii, spre lauda "Celui care ne-a chemat din întuneric la minunata sa lumină" (cf. 1Pt 2,9).

Mesajul Sfântului Părinte, prezent pe toate mijloacele de comunicare şi oferit de către pagina noastră de internet prin serviciul generos al părintelui profesor Mihai Pătraşcu, este un dar pe care trebuie să-l primim cu recunoştinţă şi o chemare la o profundă comuniune în rugăciune, pentru binecuvântarea şi întărirea tuturor celor care simt că sunt iubiţi de Dumnezeu şi au în Biserică şi în lume un loc aparte.

Cu aleasă preţuire, mulţumire şi dorinţe de binecuvântare pentru fiecare persoană şi membru al Bisericii noastre locale.

Doamne, ascultă rugăciunea noastră şi strigarea noastră să vină la tine!

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi