Creştinii Parohiei Pralea împreună cu parohul lor, pr. Valerian Enăşcuţ, au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe păstorul Diecezei de Iaşi, Excelenţa sa episcop Petru Gherghel, pentru vizita pastorală de două zile (20 şi 21 ianuarie 2007). Episcopul a fost însoţit de pr. Isidor Mocanu şi pr. Lucian Păuleţ.

În jurul orei 16.00 s-a deschis în mod oficial vizita pastorală, după care Excelenţa sa Petru Gherghel a recitat Rozariul meditat împreună cu copiii şi credincioşii din comunitate, apoi a ascultat spovezile celor care voiau să se împace cu Dumnezeu şi să obţină indulgenţa plenară.

Duminică, 21 ianuarie, păstorul diecezei, asemenea păstorului din evanghelie, a voit să-i cunoască mai îndeaproape pe copii, pe tineri şi pe credincioşi, comunicând cu ei ca un adevărat părinte şi păstor.

Mesajul adresat tinerilor au fost cuvintele papei Ioan Paul al II-lea: de a fi sarea pământului şi lumina lumii, precum şi străjerii păcii şi ai dreptăţii.

O întâlnire specială a fost şi cea cu cei din comitetul bisericesc.

Vizita s-a încheiat cu celebrarea sfintei Liturghii - de către pr. Lucian Păuleţ urmată de Adoraţia euharistică unde Excelenţa sa în rugăciunile sale i-a încredinţat pe toţi lui Isus cel euharistic care este mereu prezent între noi precum şi grijii materne - Maria. Un moment emoţionant a fost binecuvântarea finală pentru obţinerea indulgenţei plenare.

Comunitatea Pralea este formată din circa 802 membri; 232 de familii, dintre care 55 de jumătăţi, iar 23 plecaţi în străinătate. Deşi anul trecut prălenii au cunoscut o grea încercare, prin pierderea pr. Anton Dănculesei, care a activat mulţi ani şi a făcut multe opere frumoase, ei continuă să meargă înainte cu semnul credinţei şi speranţei urmându-l pe Cristos şi rămânând fideli Bisericii şi învăţăturii sale.

Au consemnat Ionela Suditu şi Marian Lucaci

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20-21 ianuarie: Vizită pastorală în Parohia Pralea.