Pentru comunitatea catolică din Poiana Micului, începutul de an 2007 a fost unul deosebit, nu atât pentru integrarea României în Uniunea Europeană, ci pentru că prima sâmbătă şi duminică a acestui an (6-7 ianuarie 2007) le-am petrecut alături de Excelenţa sa Petru Gherghel, episcop de Iaşi, aflat la noi în vizită pastorală.

Credincioşii din comunitatea pe care o păstoresc, au de făcut un efort deosebit pentru a participa la sfânta Liturghie, ei trebuind să parcurgă distanţe între 1 şi 5 km până la biserică, ca atare în timp, undeva între 15 şi 60 de minute.

Aveam emoţii - nefiind în această comunitate decât de cinci luni - în privinţa efortului pe care aceştia trebuiau să-l facă pentru a veni a doua oară, în aceeaşi zi la biserică, pentru întâmpinarea Preasfinţitului, după ce la ora 11.00 se celebrase sfânta Liturghie solemnă în Solemnitatea Epifaniei Domnului.

Preasfinţitul a ajuns, aşa cum anunţase, în jurul orei 15.15, fiind întâmpinat de întreaga comunitate, evident cu mine în frunte. De fapt chiar Excelenţa sa a ţinut să precizeze că nu a văzut mişcare în nici o gospodărie, venind spre biserică.

După, salutul respectos adresat, am rostit rozariul împreună, după care s-a celebrat sfânta Liturghie, Preasfinţitul şi însoţitorii Excelenţei sale, respectiv pr. Isidor Mocanu, poenitentiarius magnus, şi pr. Lucian Păuleţ, secretar episcopal, au intrat la spovezi.

Duminică, Preasfinţitul a fost prezent în filială, la Pleşa, unde credincioşii de acolo amintesc cu evidentă satisfacţie de momentele în care Excelenţa sa celebra acolo sfânta Liturghie. Credincioşii din filială au fost la înălţime şi la propriu şi la figurat, biserica aflându-se pe vârful dealului unde acum 150 de ani, strămoşii lor au întemeiat această comunitate.

Ne-am întors apoi în biserica parohială, unde am celebrat sfânta Liturghie solemnă, în prezenţa întregii comunităţi. După sfânta Liturghie, Preasfinţitul s-a întreţinut câteva minute cu copiii din parohie, exersând expresiile rugăciunile şi cântările învăţate în limba polonă, întrucât comunitatea noastră este de origine polonă. Întâlnirea cu comitetul bisericesc a pus punct final vizitei pastorale.

Vizita excelenţei sale, Petru Gherghel, a fost un moment de har, pentru comunitatea noastră. Am primit binecuvântarea Domnului şi indulgenţa plenară la început de an. Un nou suflu de viaţă şi de trăire a credinţei răsuflă acum fiecare credincios, în frunte cu păstorul lor, autor şi al acestor câteva rânduri, pr. Gabriel Bucur.

Vă mulţumim Preasfinţite! Dzienkuje bardzo.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6-7 ianuarie 2007: Vizită pastorală în Parohia Poiana Micului.