Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia "Inima Neprihănită a Mariei" din Roman
În perioada 5-7 decembrie 2025, comunitatea Parohiei "Inima Neprihănită a Mariei" din Roman a trăit zile de profundă bucurie şi har, prilejuite de vizita pastorală a Preasfinţitului Iosif Păuleţ. Cele trei zile au fost marcate de momente de rugăciune, întâlniri pastorale şi reflecţie spirituală, întărind legătura dintre păstorul diecezei şi credincioşi.
Vineri, deschiderea vizitei şi întâlnirea cu adolescenţii şi tinerii
Vizita pastorală a debutat vineri, 5 decembrie, prin Sfânta Liturghie, celebrată într-o atmosferă de emoţie şi bucurie. Preasfinţitul Iosif Păuleţ a primit cuvântul de bun-venit al părintelui paroh Felix Roca şi a adresat salutul său părintesc întregii comunităţi, rugându-l pe Domnul ca aceste zile să aducă rodul lor de har şi binecuvântare spre o reînnoire a vieţii de credinţă şi implicare în viaţa Bisericii.
La predică, păstorul diecezei a evidenţiat profunzimea devoţiunii către Preasfânta Inimă a lui Isus, izvor de iubire, milostivire şi pace. Episcopul, în cuvântul său de învăţătură, a subliniat:
iubirea fără margini a lui Cristos, reprezentată de Inima sa, simbol al dăruirii totale până la sacrificiul suprem;
milostivirea infinită, prin care Domnul se apropie de fiecare credincios, rănit, obosit sau rătăcit;
invitaţia la reparare, prin care creştinii sunt chemaţi să răspundă la iubirea lui Isus prin gesturi concrete de rugăciune, caritate şi fidelitate;
puterea Inimii lui Isus de a transforma inimile închise, temătoare sau descurajate, redând pacea şi speranţa;
legătura strânsă dintre devoţiunea la Inima lui Isus şi viaţa de familie, unde iertarea, răbdarea şi dăruirea zilnică devin semne vii ale iubirii Domnului.
De asemenea, a amintit că această devoţiune este mai actuală ca oricând, Inima lui Isus rămânând un izvor de unitate, consolare a celor singuri şi mângâiere a acelor suferinzi.
După celebrare, Preasfinţitul Iosif a adresat un cuvânt de încurajare şi învăţătură credincioşilor prezenţi în biserică, apoi s-a întâlnit cu adolescenţii şi tinerii parohiei. Preasfinţitul le-a vorbit acestora despre curajul mărturisirii credinţei, despre prietenia cu Cristos şi despre provocările lumii de astăzi, răspunzând cu disponibilitate întrebărilor lor.
Sâmbătă, zi dedicată copiilor, bolnavilor şi dialogului pastoral
Cea de-a doua zi a vizitei pastorale, a debutat cu Sfânta Liturghie de la ora 7, în cadrul căreia Preasfinţitul a stat la scaunul de spovadă pentru a asculta mărturisirile credincioşilor şi a le dărui iertarea lui Dumnezeu.
Un moment deosebit a fost întâlnirea cu copiii parohiei, în cadrul catehezei săptămânale, de la ora 10, cărora le-a vorbit despre credinţă, prietenie şi frumuseţea de a-l urma pe Isus.
Programul a continuat cu vizitarea unor bolnavi din comunitate, care s-au bucurat să primească mângâierea şi binecuvântarea Preasfinţiei Sale, apoi cu vizita la Comunitatea Iosefinilor lui Murialdo.
Seara comunitatea s-a adunat din nou în jurul altarului pentru Sfânta Liturghie, în cadrul căreia Preasfinţitul Iosif a vorbit despre devoţiunea către Inima Neprihănită a Mariei, prezentând-o ca pe o cale de a trăi credinţa în simplitate, încredere şi ascultare faţă de voinţa lui Dumnezeu. A invitat credincioşii să privească spre inima Maicii Domnului ca spre un model de iubire curată şi statornică, subliniind importanţa unei inimi deschise.
Preasfinţitul Iosif a evocat şi exemplul Sfântului Nicolae, model de dărnicie şi blândeţe, arătând cum gesturile de bunătate izvorăsc tot din iubirea lui Cristos, trăită în mod autentic.
După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Iosif s-a întâlnit cu membrii consiliilor parohiale, prilej pentru un dialog deschis despre viaţa comunităţii, nevoile pastorale, proiectele în desfăşurare şi dorinţele pentru viitor.
Duminică, Sfânta Liturghie de încheiere a vizitei pastorale cu Ritualul adeziunii la Acţiunea Catolică
Ultima zi a vizitei pastorale, a fost marcată de Sfânta Liturghie solemnă, celebrată într-o atmosferă de sărbătoare, cu participarea numeroasă credincioşilor.
În cadrul acestei Sfinte Liturghii, un moment de profundă frumuseţe spirituală l-a constituit depunerea adeziunii membrilor Acţiunii Catolice, care, în faţa episcopului şi a comunităţii, şi-au reînnoit angajamentul de a trăi iubirea faţă de Cristos şi faţă de Biserică prin slujire, responsabilitate şi mărturie vie.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele paroh a adresat un cuvânt de mulţumire episcopului pentru prezenţa sa părintească şi pentru toate momentele de rugăciune formare şi întâlnire. În numele comunităţii, un reprezentant al credincioşilor a exprimat recunoştinţa şi bucuria trăită de întreaga parohie în aceste trei zile, asigurând episcopul de susţinerea şi rugăciunea din partea comunităţii.
În continuare, Preasfinţitul Iosif a adresat mulţumiri comunităţii pentru primirea caldă şi organizarea exemplară, felicitând membrii acestei pentru viaţa de credinţă trăită sub ocrotirea Inimii Neprihănite a Mariei.
Vizita păstorului, timp de bucurie şi har pentru parohie
Vizita pastorală a episcopului a lăsat în inimile credincioşilor un puternic îndemn la trăirea devotamentului faţă de Preasfânta Inimă a lui Isus şi Inima Neprihănită a Mariei, dar şi la consolidarea comuniunii în comunitate. Pentru Parohia "Inima Neprihănită a Mariei" din Roman, aceste trei zile au for un timp de bucurie, har, reînnoire şi aprofundare a misiunii creştine.
Mirabela Răchiteanu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 5-7 decembrie: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia "Inima Neprihănită a Mariei" din Roman
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Secţiunea "Anul pastoral 2025-2026. "Înflăcăraţi de iubirea lui Cristos"
Programul vizitelor pastorale ale PS Iosif Păuleţ în Dieceza de Iaşi (începând din octombrie 2022)
Secţiunea "Vizite pastorale"