Sâmbătă, 18 septembrie, a început vizita pastorală în Parohia Focşani. La ora 17.00 PS Petru Gherghel a fost întâmpinat de parohul comunităţii, pr. Mihai Enăşel, de părintele vicar, pr. Maricel Moraru, şi de credincioşi din parohie. Parohia Focşanii cu hramul "Sfinţii Petru şi Paul" are două filiale: Garoafa (biserica din comună, construită în 1975, având hramul "Sfânta Fecioară Maria, Regină"; Odobeşti (fără biserică), alte comunităţi din diferite sate pe o rază de până la 30 km (Suraia-Bilieşti; Coteşti; Budeşti; Bizigheşti; Urecheşti; Putna Seacă), cu circa 265 de familii şi 765 credincioşi.

Sâmbătă la ora 17.30 s-a celebrat Rozariul şi a urmat sfânta Liturghie celebrată de preoţii care slujesc în parohie. În cadrul Liturghiei a avut loc şi celebrarea unei căsătorii. În timpul sfintei Liturghii de la ora 18.00, păstorul diecezei a stat la spovezi.

Duminică, 19 septembrie, la ora 8.30 a avut loc Liturghia solemnă în filiala Garoafa; la ora 11.00 s-a celebrat Liturghia solemnă în parohie; după sfânta Liturghie, episcopul s-a întâlnit cu copiii şi tinerii şi apoi cu membrii comisiei sinodale parohiale.

După-amiază, Preasfinţitul, însoţit de parohul şi vicarul comunităţii, a vizitat casa şi grădiniţa surorilor din Congregaţia "Surorile de Caritate ale Sfântului Vicenţiu de Paul". Această congregaţie, fondată la Palermo de către slujitorul lui Dumnezeu Francesco Paolo Gravina, principe de Palagonia, recunoscută de către Dreptul pontifical la 29 aprilie 1953, se inspiră din învăţăturile şi exemplul protectorului său, sfântul Vicenţiu de Paul, apostolul carităţii. Carisma specifică este promovarea umană, creştină şi socială a fraţilor mai nevoiaşi, prin intermediul educaţiei minorilor, în special a orfanilor, în şcoli, grădiniţe, orfelinate, oratorii; asistenţa bătrânilor în pensiuni şi aziluri; activitatea de îngrijire a celor marginalizaţi.

În timpul sfintei Liturghii de la ora 19.00, Preasfinţitul a stat la spovezi, iar la finalul Liturghiei a prezidat adoraţia şi binecuvântarea euharistică.

Pr. Mihai Pătraşcu