Comunitatea romano-catolică din Focşani a avut privilegiul de a-l avea în mijlocul ei pe PS Petru Sescu care a celebrat Sfintele Liturghii din noaptea şi ziua de Paşte, 4 şi 5 aprilie 2026, în biserica din Focşani şi la cele două filiale: Garoafa şi Odobeşti.
Vigilia Pascală a fost pentru comunitatea din Focşani un moment de comuniune şi bucurie sufletească pentru că în mijlocul ei a fost prezent PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, care a celebrat Sfânta Liturghie la Garoafa şi la Focşani.
Credincioşii s-au pregătit sufleteşte în Triduum-ul Pascal participând la celebrările liturgice, la sfintele sacramente (Spovadă şi Împărtăşanie), pentru a fi pregătiţi de sărbătorile pascale.
Sfânta Liturghie din Vigilia Pascală a fost celebrată de episcopul Petru în Biserica "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Garoafa, unde credincioşii, împreună cu domnul primar Laurenţiu Diaconu şi un membru din Consiliul Local, s-au unit în rugăciune. Cântările au fost susţinute de domnul organist, Romică Olaru care a făcut ca sărbătoarea să fie trăită mai intens.
La sfârşitul Sfintei Liturghii episcopul a mulţumit pentru prezenţa credincioşilor veniţi în număr mare la sărbătoare, dar şi pentru frumoasa organizare a acestei sărbători.
După celebrarea Sfintei Liturghii de la Garoafa, PS Petru s-a îndreptat spre Focşani pentru a celebra Sfânta Liturghie din Noaptea Sfântă.
În comunitatea din Focşani Sfânta Liturghie s-a celebrat la ora 20.00, unde episcopul, împreună cu preoţii Benone Butacu, decan de Vrancea, Mihai Enăşel şi Vlad Lorenţ, a deschis celebrarea sfântă cu binecuvântarea focului după care a continuat liturgia cuvântului.
La sfârşitul lecturilor biblice a urma cuvântul de învăţătură ţinut de episcop care a pornit de la lecturile biblice unde a scos în evidenţă "schimbarea" pe care Dumnezeu o aduce omenirii întregi, să ne lăsăm călăuziţi de Cuvântul lui Dumnezeu care să ne ghideze paşii noştri. Învierea Mântuitorului ne arată că nu este o simplă amintire de acum 2.000 de ani, ci o victorie a vieţii asupra morţii şi a binelui asupra răului. La sfârşitul predicii i-a îndemnat pe credincioşi să colaboreze cu harul lui Dumnezeu, să se apropie de sfintele sacramente, pentru ca luminaţi de Cristos să putem fi adevăraţi martori ai Învierii.
Cântarea a fost susţinută de corul "Cantores Sanctorum Petri et Paoli", avându-l ca organist pe tânărul Mattia Benedic împreună cu doamna dirijor Monica Benedic, care împreună cu membrii corului s-au pregătit intens pentru sărbătoarea Paştelui.
La celebrare a participat şi domnul Cristi Valentin Misăilă, primar al municipiului Focşani, care l-a salutat pe episcopul Petru Sescu şi pe cei prezenţi la Sfânta Liturghie.
Înainte de a pleca cu toţii în procesiune, părintele Benone Butacu i-a mulţumit Preasfinţitului că a binevoit să fie prezent în mijlocul comunităţii, preoţilor de la altar, corului, domnului primar şi nu în ultimul credincioşilor care au participat în număr mare, atât creştini catolici, cât şi fraţii noştri ortodocşi.
În ziua de Paşte episcopul a celebrat Sfânta Liturghie la Biserica "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului" din Odobeşti, unde a ţinut şi cuvântul de învăţătură şi credincioşilor din Focşani cărora le-a mulţumit pentru prezenţă.
După Sfânta Liturghie de la ora 11.00 din ziua de Paşte, părintele paroh i-a invitat pe cei de la cor să se bucure împreună de sărbătorile pascale.
Sr. Magda Paliştan, SCMP
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 4-5 aprilie: Focşani: Sărbătoarea Sfintelor Paşti cu episcopul Petru Sescu
