Veghe de rugăciune pentru Sinodul despre Familie în Piaţa "Sfântul Petru" (4 octombrie 2014)
Sâmbătă, 4 octombrie 2014, la ora 18.00, a avut loc în piaţa "Sfântul Petru" o veghe de rugăciune promovată de preşedinţia Conferinţei Episcopale Italiene în vederea celei de-a treia Adunări Generale Extraordinare a Sinodului Episcopilor care se deschide duminică, având tema Provocările pastorale asupra familiei în contextul evanghelizării. Evenimentul - la care au participat şi părinţii sinodali - alterna momente de rugăciune şi reflecţie cu mărturii de viaţă familială. La ora 19.00, s-a unit cu familiile în rugăciune Sfântul Părinte Francisc, salutat la sosirea sa de preşedintele CEI, cardinalul Angelo Bagnasco. Prezentăm în continuare discursul pe care Sfântul Părinte l-a adresat celor prezenţi în cursul veghii:
Dragi familii, bună seara!
Coboară de acum seara asupra adunării noastre. Este ora în care cu plăcere ne întoarcem acasă pentru a ne întâlni la aceeaşi masă, în atmosferă afectelor, a binelui făcut şi primit, a întâlnirilor care încălzesc inima şi o fac să crească, vin bun care anticipă în zilele omului sărbătoarea fără apus.
Este şi ora mai grea pentru cel care se află faţă în faţă cu propria singurătate, în crepusculul amar de vise şi de proiecte eşuate: câte persoane târăsc zilele în fundătura resemnării, a abandonării, dacă nu a resentimentului; în câte case a dispărut vinul bucuriei, deci gustul - însăşi înţelepciunea - vieţii... Devenim în această seară glas şi al unora şi al altora cu rugăciunea noastră, o rugăciune pentru toţi.
Este semnificativ cum - şi în cultura individualistă care denaturează şi face legăturile efemere - în fiecare născut din femeie rămâne vie o nevoie esenţială de stabilitate, de o uşă deschisă, de cineva cu care să împletească şi să împărtăşească relatarea vieţii, de o istorie căreia să-i aparţină. Comuniunea de viaţă asumată de soţi, deschiderea lor la darul vieţii, păzirea reciprocă, întâlnirea şi amintirea generaţiilor, însoţirea educativă, transmiterea credinţei creştine copiilor...: cu toate acestea familia continuă să fie şcoală fără egal de umanitate, contribuţie indispensabilă la o societate dreaptă şi solidară (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 66-68). Şi cu cât rădăcinile sale sunt mai adânci, cu atât în viaţă este posibil a ieşi şi a merge departe, fără a se rătăci şi fără a se simţi străini şi nicio ţară. Acest orizont ne ajută să percepem importanţa Adunării sinodale care se deschide mâine.
Deja acest convenire in unum în jurul Episcopului de Roma este eveniment de har, în care colegialitatea episcopală se manifestă într-un drum de discernământ spiritual şi pastoral. Pentru a căuta ceea ce astăzi Domnul cere Bisericii sale, trebuie să ne aplecăm urechea la bătăile acestui timp şi să percepem "mirosul" oamenilor de astăzi, până suntem impregnaţi de bucuriile şi speranţele lor, de tristeţile şi neliniştile lor (cf. Gaudium et spes, 1). În acel moment vom şti să propunem cu credibilitate vestea bună despre familie.
De fapt, cunoaştem cum în Evanghelie există o forţă şi o tandreţe capabile să învingă ceea ce creează nefericire şi violenţă. Da, în Evanghelie este mântuirea care umple nevoile cele mai profunde ale omului! Ca Biserică suntem semn şi instrument, sacrament viu şi eficace al acestei mântuiri - operă a milostivirii lui Dumnezeu şi a harului său - (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 112). Dacă n-ar fi aşa, edificiul nostru ar rămâne doar un castel de cărţi şi păstorii s-ar reduce la clerici de stat, pe buzele cărora poporul ar căuta în zadar prospeţimea şi "parfumul Evangheliei" (Ibid., 39).
Astfel, în acest cadru, reies conţinuturile rugăciunii noastre. De la Duhul Sfânt pentru părinţii sinodali să cerem, înainte de toate, darul ascultării: ascultarea lui Dumnezeu, ajungând să audă cu El strigătul poporului; ascultarea poporului, ajungând să respire voinţa la care Dumnezeu ne cheamă. Alături de ascultare, să invocăm disponibilitatea la o confruntare sinceră, deschisă şi fraternă, care să ne facă să luăm asupra noastră cu responsabilitate pastorală întrebările pe care această schimbare de epocă le poartă cu sine. Să lăsăm ca să se reverse în inima noastră, fără a pierde niciodată pacea, ci cu încrederea senină că la momentul potrivit Domnul nu va înceta să ne conducă la unitate. Istoria Bisericii - o ştim - oare nu ne relatează despre atâtea situaţii asemănătoare, pe care părinţii noştri au ştiut să le depăşească prin răbdare stăruitoare şi creativitate?
Secretul se află într-o privire: şi este al treilea dar pe care-l implorăm cu rugăciunea noastră. Pentru că, dacă într-adevăr intenţionăm să verificăm pasul nostru pe terenul provocărilor contemporane, condiţia decisivă este a menţine îndreptată privirea spre Isus Cristos, a sta în contemplarea şi în adorarea feţei sale. Dacă vom asuma modul său de a gândi, de a trăi şi de a se relaţiona, nu vom trudi să traducem munca sinodală în indicaţii şi parcursuri pentru pastoraţia persoanei şi a familiei. De fapt, de fiecare dată când ne întoarcem la izvorul experienţei creştine se deschid drumuri noi şi posibilităţi negândite. Este ceea ce lasă să se intuiască indicaţia evanghelică: "Faceţi tot ceea ce vă va spune" (In 2,5). Sunt cuvinte care conţin testamentul spiritual al Mariei, "prietena mereu atentă pentru ca să nu lipsească vinul în viaţa noastră" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 286). Să ni le însuşim!
În acel moment cele trei lucruri: ascultarea noastră şi confruntarea noastră despre familie, iubită cu privirea lui Cristos, vor deveni o ocazie providenţială cu care să reînnoim - după exemplul sfântului Francisc - Biserica şi societatea. Cu bucuria Evangheliei vom regăsi pasul unei Biserici reconciliate şi milostive, săracă şi prietenă a săracilor; o Biserică în măsură "să învingă, prin răbdare şi dragoste, suferinţele şi dificultăţile sale interioare şi exterioare" (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium, 8).
Fie ca să sufle Vântul de la Rusalii asupra lucrărilor sinodale, asupra Bisericii, asupra întregii omeniri. Să desfacă nodurile care împiedică persoanele să se întâlnească, să vindece rănile care sângerează, aşa de mult, să reaprindă speranţa; există atâţia oameni fără speranţă! Să ne dea acea caritate creativă care permite să iubim aşa cum a iubit Isus. Şi vestirea noastră va regăsi vivacitatea şi dinamismul primilor misionari ai Evangheliei.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
