La iniţiativa Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, comunitatea din Vatra Dornei s-a bucurat, duminică, 19 iulie 2020, de o zi dedicată familiei şi Sfintei Liturghii. Moderatorul întâlnirii a fost pr. Felician Tiba, coordonatorul pastoraţiei familiei din cadrul Curiei diecezane de Iaşi. Evenimentul a putut avea loc prin bunăvoinţa şi la iniţiativa părintelui paroh, Iosif Răchiteanu.

Auzisem de mult despre o astfel de iniţiativă la nivel de parohiile din dieceză şi la modul cel mai sincer mă întrebam de ce nu şi la Vatra Dornei. Părintele Felician ne-a explicat că motivul poate fi legat şi de alfabet! Dar a venit şi ziua mult aşteptată!

După ce am fost anunţaţi din timp de către părintele paroh şi entuziasmaţi inclusiv de către pr. Felician printr-un mesaj video, ţinând cont de "bulinele" puse pe bănci pentru a indica locul pe care trebuia să-l ocupe fiecare, dat fiind pandemia de Covid 19, cu măştile pe faţă, ne-am prezentat la întâlnirea cu Dumnezeu din cadrul Sfintei Liturghii de duminică şi cu mesajul dedicat familiei.

"Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat sămânţă bună în ogorul său, a citit pr. Felician la evanghelie. Din start avem de-a face cu ceva bun, a continuat el. Dumnezeu nu a creat nimic rău. Oamenii sunt buni. Fiecare viaţă de familie are un început care este, nu bun, ci nespus de bun, o perioadă în care băiatul cucereşte fata, iar ea răspunde acestui efort, când cei doi se iubesc atât de mult, încât şi-ar da viaţa unul pentru celălalt. Momentul Căsătoriei, celebrată în cadrul Sfintei Liturghii, corespunde atât de bine cu gestul semănătorului care aruncă sămânţă bună pe ogorul său. Problema e că, pe când oamenii dormeau, a venit duşmanul semănătorului, a semănat neghină prin grâu şi a plecat. Atunci când iubirea este adormită între cei doi soţi, vine diavolul şi seamănă sămânţa zâzaniei, a neînţelegerii şi relaţia dintre cei doi se îngreunează, ei continuă să crească greu, pentru că de data aceasta trebuie să facă faţă şi neghinei, zâzaniei, duşmăniei, care se poate traduce prin lipsa iubirii, prin infidelitate, egoism, fugă de responsabilitate, suferinţă, uneori divorţ şi ferească Dumnezeu, uneori şi crimă".

O viaţă de familie fericită nu are un secret anume, a continuat părintele, ci înseamnă muncă, înseamnă continuarea acelui efort de cucerire de la început, efort care trebuie să dureze şi să fie dus la infinit întreaga viaţă.

Comunitatea din Vatra Dornei se alătură părintelui paroh, Iosif Răchiteanu, şi-i mulţumesc părintelui Felician pentru efortul de a ne fi vizitat comunitatea, pentru toate cuvintele despre Dumnezeu, Liturghie şi familie şi îl mai aşteptăm.

Mihai Celenschi

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19 iulie: Vatra Dornei: O zi dedicată familiei şi Sfintei Liturghii