Descoperă frumuseţea naturii şi vei înţelege creaţia lui Dumnezeu...
Mergi pe potecile munţilor şi vei învăţa să fii "aproapele" celorlalţi...
Urcă pe vârful munţilor şi vei fi mai aproape de Dumnezeu...
Aceste frumoase cuvinte caracterizează campusul la munte organizat de Iosefinii lui Murialdo în perioada 2-6 iulie 2012, la Vatra Dornei, având ca temă: "Bucuria de a călători împreună!", cuvinte care au călăuzit întregul an de activităţi pentru copiii din cadrul Centrului de zi "Sfântul Leonard Murialdo din Roman.
Bucuria de a călători împreună s-a concretizat într-o experienţă unică şi de neuitat, pentru a învăţa să ne cunoaştem mai mult pe noi înşine şi pe aproapele nostru, pentru a-l descoperi pe Dumnezeu în semenii noştri şi în natura care ne înconjoară, opera creaţiei şi iubirii sale.
Sub conducerea părintelui Maximilian, a colaboratorilor şi animatorilor, 47 de copii catolici şi ortodocşi, plini de entuziasm şi de voie bună, s-au bucurat timp de cinci zile vizitând diferite obiective turistice şi religioase (Cetatea Neamţului, Mănăstirea Voroneţ), străbătând potecile munţilor întortocheate şi abrupte, de o frumuseţe unică şi care îţi taie răsuflarea (escaladarea Pietrelor Doamnei, vârful Rarău 1651 şi vârful Giumalău 1857), admirând oraşul printr-o plimbare relaxantă cu telescaunul pe platoul din Vatra Dornei pentru ca în final cu toţii să facă o baie mult aşteptată şi meritată în piscinele complexului Arinis din Gura Humorului.
Momentele de relaxare şi voie bună, de cântece, dansuri, glume şi jocuri, au fost alternate cu momente de rugăciune şi de laudă aduse lui Dumnezeu pentru tot ceea ce este frumos şi ne înconjoară, pentru darul preţios al vieţii, pentru părinţi, educatori, prieteni, pentru toţi cei care ne sunt alături într-un mod sau altul şi fac ca viaţa şi existenţa noastră să fie mai frumoase.
Rugăciunea întregului grup s-a înălţat către ceruri de la picioarele crucii care domină vârful Giumalău 1857 m, pentru ca apoi mulţumirea şi recunoştinţa adusă lui Dumnezeu să culmineze cu celebrarea sfintei Liturghii în comunitatea parohială din Vatra Dornei.
Îţi mulţumim, Doamne, pentru această experienţă frumoasă şi unică, tu care ai creat cerul şi pământul păstrează creaţia ta şi ocroteşte umanitatea noastră, iar vieţii fiecăruia dintre noi dăruieşte-i harul şi strălucirea măreţiei tale.
Dănuţ Budulai, CSJ
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 2-6 iulie: Vatra Dornei: Campus în naturăx
