La Valea Mare, în perioada 28 iunie - 5 iulie 2009, s-a desfăşurat campusul "O vară împreună" cu tema "Sabia din stâncă" - povestea micului Arthur. Au participat 130 copii cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani, însoţiţi de 30 de animatori coordonaţi de pr. Florin-Petru Sescu şi de Iuliana Bulai.
Fiind împărţiţi pe grupe, fiecare grup având câte un nume reprezentativ: Veveriţe - cei mai mici, Cavaleri, Magicieni, Scutieri, Vânători, copiii s-au întrecut în descoperirea lui Dumnezeu prin cunoaşterea aventurii trăite de Arthur. Astfel au aprofundat cunoaşterea de sine şi a lui Dumnezeu, necesitatea de a asculta şi de a iubi membrii familiei şi celelalte persoane responsabile de educaţia lor, importanţa prieteniei construită pe respect şi aprecierea celuilalt, descoperirea bogăţiei darurilor primite de la Dumnezeu, precum şi responsabilitatea de a le face să rodească. Au mai învăţat că trebuie să aibă încredere în sprijinul lui Dumnezeu care ne alege, ne dă o misiune şi care ne ajută să o îndeplinim.
Fiecare zi a fost deschisă de rugăciunea zilei, fiind urmată de imnul campusului, vizionarea teatrului, cateheza, cântece şi jocuri. După-amiaza, fiecare grup de copii împreună cu animatorii s-a pregătit pentru spectacolul final. Toţi au participat la sfânta Liturghie de seară şi au încheiat fiecare zi cu o rugăciune de mulţumire. Animatorii, la încheierea programului, au rămas pentru evaluare şi pregătirea necesarului pentru ziua următoare. Joi, am pornit cu mic cu mare la pădure, iar vineri a fost ziua mediului, zi în care toţi copiii au adunat hârtiile din cele patru sectoare ale satului arătând astfel că îşi doresc să aibă un sat curat şi frumos. Sâmbătă, programul de dimineaţă a fost suspendat, deoarece copiii din Acţiunea Catolică însoţiţi de animatori au participat la Bucuria Verii.
La sfârşitul campusului, copiii şi-au manifestat cu entuziasm spiritul de colaborare în faţa comunităţii prin spectacolul final desfăşurat duminică. Prin cântec, dans şi teatru fiecare grup de copii a transmis mesajul - Vara este mai frumoasă dacă trăim împreună în prietenie cu Dumnezeu şi cu ceilalţi.
Bucuria campusului a continuat pentru animatori, căci, deşi o ploaie puternică i-a alungat de la pădure, în după-amiaza zilei de duminică, ei s-au întrunit la Casa Tineretului în jurul grătarului şi a muzicii populare. După muncă vine şi răsplata. Un grup de animatori împreună cu părintele vicar au plecat la Sinaia în perioada 6-10 iulie de unde au urcat pe platoul Bucegi, vizitând Piatra Arsă, Peştera Ialomiţei, Vârful Omu şi Caraimanul. Ne-am reamintit şi de momente din istoria patriei vizitând Castelul Peleş, Pelişorul, Castelul Bran şi Biserica Neagră.
Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru binecuvântările sale, pentru timpul frumos, pentru sprijinul pr. vicar Florin-Petru Sescu, pentru animatorii care s-au implicat cu generozitate, părinţii care ne-au încredinţat copiii în acest campus, sprijinului financiar venit din partea domnului Mihai Solomon şi a Fundaţiei "Ep. Ioan Duma". Mulţumirile pot continua. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi care fac bine în numele său.
Bernadeta Farţade-Gabor
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 28 iunie - 5 iulie: Valea Mare: Campus "O vară împreună"