La audienţa generală de miercuri, 10 aprilie 2013, în Piaţa "Sfântul Petru", a luat parte şi un grup de pelerini din România. Este vorba de participanţii la pelerinajul unui grup de preoţi şi credincioşi din Dieceza de Iaşi, organizat şi condus de părintele Iulian-Eugen Kropp, cu ocazia Anului Credinţei. Lor li s-au adăugat şi alţi preoţi din Roma, precum şi pr. Ionel Jicmon, capelanul comunităţii credincioşilor români romano-catolici din Zaragoza, Spania, şi pr. Marcelin Rediu, asistent pastoral pentru comunitatea catolicilor români din Norvegia. Tot din România s-a aflat la audienţa cu papa Francisc şi un grup de preoţi romano-catolici de limbă maghiară, între care parohul comunităţii din Chişineu-Criş, părintele Dan Groza.
Prezenţa pelerinilor români a fost menţionată în cadrul audienţei de speakerul în limba italiană.
După audienţa la Sfântul Părinte, câţiva dintre pelerinii din România au făcut o vizită la redacţia Programului Român Radio Vatican. Pentru ascultătorii acestui post de radio, trei dintre pelerini - pr. Iulian-Eugen Kropp, dl. Aurel Benedic de la Parohia "Sfântul Anton" din Constanţa, şi Iuliana Şmid din Rădăuţi, au vorbit cu mare entuziasm despre bucuria întâlnirii cu Sfântul Părinte. La fel şi părintele Dan Groza din Dieceza Romano-Catolică de Timişoara.
Părintele Iulian Kropp, responsabil cu pastoraţia pelerinajelor în Dieceza de Iaşi, a ţinut să remarce faptul că a programat vizita la Roma sub pontificatul papei Benedict, cel care a proclamat Anul Credinţei, dar că pelerinajul se desfăşoară la începutul pontificatului papei Francisc, pe care îl consideră ca o sinteză, preluând ceva de la fiecare din predecesorii săi: bunătatea lui Ioan al XXIII-lea, înţelepciunea lui Paul al VI-lea, surâsul lui Ioan Paul I, milostivirea lui Ioan Paul al II-lea şi dreptatea lui Benedict al XVI-lea.
Domnul Aurel Benedic din Constanţa s-a arătat entuziasmat de apropierea de oameni a papei Francisc care dovedeşte mare sensibilitate faţă de cei bolnavi: trece ca şi Isus printre ei şi toţi vor să-l atingă.
Tânăra Iuliana Şmid din Rădăuţi a văzut în papa Francisc un om care inspiră încredere, care îi apropie pe tineri de Dumnezeu, trezind în ei speranţă.
Părintele Dan Groza, parohul comunităţii romano-catolice din Chişineu-Criş, a văzut în papa Francisc o speranţă pentru viitorul Biserică şi reîntoarcerea oamenilor la Dumnezeu, păstor şi turmă, începând de la cei mai săraci.
Ştirea în format audio (mp3) poate fi descărcată de pe site-ul Radio Vatican dând clic aici.
Preluare şi adaptare după Radio Vatican
* * *
Vatican: Audienţa generală de miercuri, 10 aprilie 2013. Despre însemnătatea mântuitoare a Învierii
