În cadrul audienţei publice a Papei Francisc din data de 15 iunie 2022, o delegaţie din partea oraşului Iaşi, reprezentată de domnul primar Mihai Chirica, şi a Diecezei de Iaşi, reprezentată de pr. Mihai Budău şi coordonată de pr. Isidor Iacovici (responsabilul Diecezei de Iaşi pentru credincioşii catolici din Roma), a fost primită de către Sfântul Părinte, în Piaţa "Sfântul Petru".

Vizita a fost prilejuită de împlinirea a trei ani de la vizita Sanctităţii Sale în România şi la Iaşi. A fost un moment emoţionant de rememorare a clipelor frumoase petrecute de papa în capitala Moldovei, mai ales întâlnirea cu bătrânii şi bolnavii din Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", dar şi momentul deosebit de intens din Piaţa Palatului, la întâlnirea cu familiile.

Din partea delegaţiei ieşene i-au fost oferite Papei Francisc un album fotografic realizat de către domnul Adrian Cuba cu ocazia vizitei Papei Francisc la Iaşi, o icoană cu reprezentarea Sfintei Treimi şi un album fotografic cu cele mai frumoase locuri din Iaşi. Sfântul Părinte şi-a manifestat bucuria şi recunoştinţa pentru darurile primite şi ne-a asigurat de preţuirea şi binecuvântarea sa.

Prezenta delegaţiei ieşene la Roma a oferit şi posibilitatea de a vizita câteva locuri reprezentative din Vatican, cum ar fi Bazilica "Sfântul Petru" sau Capela Sixtină, precum şi două dintre cele mai importante bazilici ale Romei: "San Giovanni in Laterano" şi "Santa Maria Maggiore". Cu aceasta ocazie, am avut posibilitatea să ne întâlnim şi cu Eminenta Sa cardinalul Angelo De Donatis, vicarul Papei Francisc pentru Dieceza de Roma.

Ca o concluzie a acestei vizite la Vatican, dorim să ne manifestam recunoştinţa faţă de urmaşul Sfântului Petru, Papa Francisc, pentru tot ceea ce înseamnă slujirea sa, dar mai ales pentru vizita istorică prin care a onorat capitala Moldovei. Totodată, vrem să ne exprimăm speranţa că momentele de întâlnire vor contribui la o intensificare a parcurgerii "cărării de la vecin la vecin", dintre credincioşii catolici şi ortodocşi din ţara noastră, şi vor constitui baza bunelor relaţii şi pe viitor, în aşa fel încât să mergem împreună.

Pr. Mihai Budău

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15 iunie: Vizită la Vatican a unei delegaţii ieşene

* * *

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 15 iunie 2022. Cateheze despre bătrâneţe: 14. Slujirea fericită a credinţei care se învaţă în recunoştinţă (cf. Mc 1,29-31

* * *

Secţiunea specială "Papa Francisc în România": www.ercis.ro/papafrancisc