Suveranul Pontif l-a primit luni, 10 mai 2021, pe nunţiul apostolic în România şi Republica Moldova, arhiepiscopul titular Miguel Maury Buendía, a scris pr. Adrian Dancă pentru ediţia în limba română a Vatican News. Cu o lungă experienţă diplomatică, prelatul spaniol s-a născut la Madrid în 1955 şi a fost sfinţit preot în 1980. Este nunţiu apostolic la Bucureşti din 5 decembrie 2015, contribuind semnificativ la realizarea vizitei apostolice a Papei Francisc în România (31 mai - 2 iunie 2019).
Mons. Miguel Maury Buendía a fost numit de Papa Francisc nunţiu apostolic la Bucureşti pe 5 decembrie 2015, prelatul spaniol fiind până atunci nunţiu apostolic în Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan. Reprezentantul Sfântului Scaun în România a venit la Bucureşti după arhiepiscopul spaniol Francisco-Javier Lozano, care şi-a îndeplinit misiunea diplomatică de nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova de la 10 decembrie 2007 până la 20 iulie 2015.
Mons. Miguel Maury Buendía s-a născut la Madrid în 1955 şi a fost sfinţit preot la 26 iunie 1980. Are studii în domeniul muzicii şi este specialist în istoria artei. După diferite misiuni pastorale şi licenţa în teologie dogmatică la Universitatea Pontificală de la Salamanca, a finalizat un doctorat la Universitatea "Angelicum" din Roma despre relaţia dintre filozofie şi ştiinţele juridice. A urmat formarea diplomatică în cadrul Academiei Pontificale Ecleziastice din Roma, iar în 1987 a intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun. A fost secretar şi consilier de nunţiatură în Ruanda, Uganda, Maroc, Nicaragua, Egipt, Slovenia, Macedonia şi Irlanda.
Din 2004, a fost responsabil cu ţările din sud-estul Europei în cadrul Secţiei pentru Raporturile cu Statele din Secretariatul de Stat. La 19 mai 2008 a fost numit de Papa Benedict al XVI-lea arhiepiscop titular de Italica şi nunţiu apostolic în Kazahstan, iar succesiv, în Kârgâzstan şi Tadjikistan. A fost consacrat episcop în 12 iunie 2008 în Bazilica "Santa Maria Maggiore" din Roma, avându-l ca episcop consacrator pe cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone, S.D.B., şi consacratori, pe cardinalul Antonio Maria Rouco Varela, arhiepiscop de Madrid, şi pe arhiepiscopul Pier Giacomo De Nicolò, nunţiu apostolic.
Pe lângă limba spaniolă, nunţiul apostolic de la Bucureşti cunoaşte engleza, franceza, slovena şi rusa.
După 1989, odată cu restabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale, Sfântul Scaun a avut cinci ambasadori în România cu rangul de nunţiu apostolic: arhiepiscopii (titulari) John Bukovsky, Janusz Bolonek, Jean-Claude Périsset, Francisco-Javier Lozano şi, din 5 decembrie 2015, pe actualul nunţiu în România şi Republica Moldova, Mons. Miguel Maury Buendía.
Potrivit unei cutume recunoscute la nivel internaţional, nunţiul apostolic în România îndeplineşte şi oficiul de decan al Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti.
(Preluare Vatican News, 10 mai 2021)
