Excelenţa Sa Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, va primi titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Iaşi, în cadrul evenimentului "Seara Valorilor", care se va desfăşura sâmbătă, 14 octombrie 2017, în Sala "Vasile Pogor" a Primăriei Municipiului Iaşi, la ora 17.00.

La şedinţa din 29 septembrie 2017 consilierii locali ai Municipiului Iaşi au analizat propunerea de acordare a titlului de cetăţean de onoare al Municipiului Iaşi Excelenţei Sale Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, alături de alte patru personalităţi: medicul Cristache Zanoschi, profesor universitar doctor Cătălina Arsenescu Georgescu, academicianul Ioan Caproşu, şi actorul Dionisie Vitcu.

La acest eveniment ÎPS Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic şi ambasador al Sfântului Scaun în România, va fi însoţit de PS Petru Gherghel.

* * *

Miguel Maury Buendía s-a născut la Madrid (Spania) la 19 noiembrie 1955. A fost sfinţit preot la 26 iunie 1980 şi a intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun, la 13 iulie 1987, fiind destinat succesiv ca secretar la nunţiaturile apostolice din Rwanda, Uganda, Maroc şi Nicaragua şi consilier la cele din Egipt, Irlanda, Slovenia şi Macedonia. De la 1 septembrie 2004 s-a ocupat de ţările din sud-estul Europei în Secţiunea pentru Relaţii cu Statele din Secretariatul de Stat al Vaticanului. Cunoaşte limbile italiană, engleză, franceză şi slovenă. La 19 mai 2008, papa Benedict al XVI-lea l-a numit arhiepiscop titular de Italica şi nunţiu apostolic în Kazahstan, iar la 19 iulie acelaşi an în Kârgâzstan şi Tadjikistan. A primit consacrarea episcopală la 12 iunie 2008 în bazilica "Santa Maria Maggiore" din Roma. La 5 decembrie 2015, a fost numit de papa Francisc nunţiu apostolic în România.

Pr. Adrian Blăjuţă